Îi adoram coama roșcată și bucuria din ochi. Trecuse de prima tinerețe, dar ochii îi luceau mai tare, iar mirosul ei aspru, moscat, îmi ațâța simțurile. Să fi fost ceva ce mocnea în ea, un foc, o arșiță, nu știu, căci o simțeam văpaie cum mi se strecura sub piele și mi se topea mătăsos în suflet. Mă îndrăgostesc, i-am spus într-o dimineață, hotărât să pun capăt poveștii. Ți se pare, mi-a zis, scoțând flăcări pe nări. Sunt o iapă bătrână, jar mănânc și tu ai de salvat o prințesă. Încalecă-mă. Și își desfăcu aripile.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).