Sunt al doilea copil al familiei, primul, un băiat, s-a înecat la 1 an și 7 luni. Tata voia musai băiat, așa că după mine s-a mai născut o soră, apoi un frate. De sărbători când se făceau pomeniri, mama, incompletă, intra-n cămară cu lumânarea aprinsă și-și plângea odorul. Târziu am aflat că dacă el nu se prăpădea, ea nu ar mai fi făcut alți copii. Ne-a zis să-i iertăm gândul ăsta. Te iertăm, mamă. În durerea primului pierdut n-ai mai văzut bucuria noastră. Te iertăm și te iubim. Te iubim până la cer. Și dincolo.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).