Aşa am eu norocul, pe unde mă duc numai de relaţii de pace şi prietenie între
popoare dau.
M-a dus tata la Lacul Sf. Ana, nu am putut cumpăra pâine pe acolo că nu
ştiau ce e aia, noroc cu mama că a zis ceva care suna Kener, că nu ştiu cum se scrie, şi aşa am
mâncat marmelada unsă
pe pâine, că dacă nu o ungeam pe deget şi o lingeam.
În Pretoria ori în Statul Liber Portocala, dacă nu ştiai afrikaans mai bine
să nu te duci,
nu ar vorbi unul ceva în engleza nici să-l tai deşi ştiu toţi, ca româneşte
în secuime.
De te duci la quebecosi păţeşti la fel, excepţie Montrealul, nu ştiu cum se
descurcă un american la Paris, bănuiesc că mai bine decât în Quebec, da' nici la Toronto nu te
descurci cu franceza deloc, nu, pentru că nu vor să vorbească, mai curând te descurci în chinezeşte
ori româneşte decât în franceză.
Dacă te plimbi prin oraş e imposibil să nu
auzi vorbindu-se româneşte,
dar chiar şi cei veniţi de 2-3 luni subit uită româneşte ori nu mai
vorbesc cu copiii deloc în româneşte.
Prin magazine, dacă nu-i aude cineva în faţa căruia să se dea rotunzi că nu
mai ştiu, tot româneşte vorbesc.
De ce refuzul de a vorbi cu copiii în româneşte nu ştiu, m-am tot întrebat
şi am ajuns la concluzia ca vorbind
numai în engleză se simt brusc înnobilaţi, le e cam e ruşine că sunt români,
deşi aici nu au nume rău, nu au mâncat
lebede, oricum accentul îi trădează, ori dacă dai undeva cartea de sănătate,
nici nu trebuie să vorbeşti, eşti întrebat
de unde eşti de loc. Eu răspund şi întreb şi eu: da' tu de unde eşti, mi se
răspunde. Până acum nimeni nu mi-a răspuns:
din Canada, deşi pe unii nu prea trebuie să-i întrebi de unde sunt, eventual
din care parte a Chinei, deşi mai poţi greşi
şi îţi spune Vietnam ori Coreea.
Daca e femeie şi are început de mustaţa
nici nu mai trebuie să întrebi de unde e...
Aţi ghicit de unde e? Câteodată pe la cumpărături fac pariu cu colegul că
unii sunt români, ne ţinem aproape de ei
până vorbesc, nu greşesc... nu-i cunosc după haine, nu după ce cumpăra, nu
ştiu să spun după ce, dar îi cunosc.
Mă distrează cum îşi schimbă şi numele, mulţi nu mai sunt Ion , Andrei,
Marie, grijulii să nu dea dificultăţi la pronunţare,
şi le scriu şi altfel.
Dacă e să vorbeşti cu un canadian sadea, a nu ştiu câta
generaţie, auzi cam aşa: ce bine de voi că
mai ştiţi încă o limba, eu nu ştiu numai engleza şi dacă ar trebui să merg
în altă ţară să locuiesc acolo
cred că mi-ar fi tare greu să învăţ o noua limbă, de aceea pe aici nu râde
nimeni dacă cineva nu se descurcă
excepţional în engleză, cei care au trecut prin asta ştiu ce dificultăţi au
avut, cei născuţi aici sunt fericiţi că nu au trecut
prin aşa ceva, am auzit că în Europa e mai altfel, unii zic că şi de vorbeşti
perfect limba ţării în care eşti, tot străin rămâi,
nu ştiu, am fost acolo doar în interes de căscat ochii.
Nu daţi cu furtunul de la aspirator că pe aici nu prea sunt piese de schimb
şi a voastră va fi paguba,
trebuie să cumpăraţi unul nou, eu sunt la al treilea, ultimului nu i-am
rupt furtunul, numai mânerul,
ori cum îi zice la chestia aia de care-l plimbi.
Geta