Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Istorii inventate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre atunci când nu se ştie cum


Dripal

24.02.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
Ce soare e azi afară, normal, e iunie. Cred că e şi cald. M-aş duce până pe plajă, să fac o baie. Da' mi-e cam ruşine, la vârsta mea, să mă plimb aşa în slip p-acolo. Toată lumea îmi zice că exagerez, da' tot mi-e ruşine. Şi nici nu ştiu unde să găsesc un loc cu mai puţină lume. Că acum, vara, e plin peste tot. Poate pentru că e frumoasă marea aici, parcă mai frumoasă ca oriunde... ce idee stupidă, presupun că marea e cam la fel peste tot. Probabil că îmi place mie mai mult aici, că aici stau, şi îmi place cum se întinde oraşul, cu munţii din apă... de multe ori stau cu orele în apă şi mă holbez aşa la oraş şi mă gândesc - oare Sagrada asta n-o să iasă cam prea mare? Mi-e frică să nu se zică: "Ia uite, Gaudí ăsta a făcut câteva case ca lumea, da' a înnebunit la bătrâneţe, a trântit ditamai pleaşca asta de biserica şi a stricat tot..." Da' oricum nu cred că trăiesc să o termin, şi poate ăia de după o schimbă.

Da, păi cred că o să mă duc oriunde pe plajă, îmi dau repede jos hainele şi fug în apă, şi gata, foarte multă lume n-o să mă vadă dezbrăcat, şi stau acolo cât stau, dup-aia plec. Aaa... ce vis ciudat am avut azi-noapte. Eram pe acoperiş la Pedrera şi vine cineva şi-mi zice că îi plac foarte mult coşurile astea în formă de soldaţi. Şi eu eram supărat, că nu sunt soldaţi, sunt spirite sau fantome... eu aşa le-am făcut, nu soldaţi. Şi în timp ce-i spuneam asta necăjit, le rugam să spună ceva, cum au făcut de atâtea ori, ca să-l convingă că nu-s soldaţi, şi ele, nimic. Şi era un cer albastru cu mov şi nori, şi ce mă enervau cum stăteau aşa nemişcate şi nu spuneau nimic. "Păi bine", le spuneam io, "d-aia v-am lăsat aşa libere, d-aia v-am făcut formele astea rotunde, vălurite, ca acu să vă bateţi joc de mine şi să nu răspundeţi?! Ia să vă fac nişte colţuri şi să vă înfig mai adânc în pământ, atunci să vedem!" După o vreme, ăla care mă întrebase dispăruse şi au început să-mi răspundă, da' nu mai ştiu ce ziceau, eram cam amărât.

Nu prea ştiu cu ce să mă îmbrac... subţire oricum, numai hainele astea ponosite le mai am, da-s comode, oricum mă duc la plajă, nu prea contează. Da, am avut dreptate, e foarte cald, da' ce lumină fantastică, m-aş opri puţin pe Passeig de Gracia să mă uit la case. Să mă mai uit o dată neapărat la coşurile de pe La Pedrera, să vedem cum mai sunt, ce mai zic. Nu înţeleg cum reuşesc tot timpul să mă pierd pe străzile astea, că doar special e făcut oraşul cu străzi paralele şi perpendiculare pentru ameţiţi ca mine. Cred că pentru că mă tot uit la case şi la copaci şi mă gândesc la altele, poate dacă aş fi foarte atent nu m-aş mai pierde. E, da' e vară, n-am chef să fiu atent, mai bine să mă pierd puţin, până la urmă tot nimeresc... Sagrada se vede, da, pot să zică ăştia că special am făcut-o aşa mare, ca să nu mă mai rătăcesc. Cred că am mers de sute de ori pe strada asta şi uite n-am ştiut că îi zice Carrer de Bailén, cred că dă în Gran Vía şi de acolo ajung imediat... A, uite Gran Vía.... În Battlo ar trebui să se vadă bine înăuntru cu lumina asta, să se vadă albastru' clar. Râdeau ieri de mine când vorbeam de plajă şi că mi-e ruşine să mai merg, îmi ziceau că am făcut special Battlo ca un spaţiu marin, un fel de propria mea mare, pentru că nu mai îndrăznesc să merg la mare, şi atunci am furat o bucată din ea. Ah,... uite tramvaiu'....

"289, 10 minuţele 289, Gran Via cu Bailén, bloc Barbu cu scara Costică, domnişoara Angelica vă aşteaptă, 289"..."Da colega, săru'mâna, dacă nu ar fi aglomeraţia asta aş ajunge mai repede, ce depăşeşti bă boule, în pizda mă-tii de idiot"... "Aveţi grijă cum vorbiţi colegu', da?" "Săru'mâna, îmi cer scuze, colega, nu ştiam că a rămas aparatu' deschis, ce să facem şi noi, nu mai putem de nervi, colega" "Da, da, colegu', şi noi suntem iritate, da' nu vorbim aşa cu clientu'." "Colega, cu clientu' nu vorbesc nici eu aşa, vorbeam cu bou ăsta care m-a depăşit, în pizda mă-sii de idiot, scuzaţi colega" "Hai colegu', mai cu calm, hai că vă aşteaptă doamna Angelica, colegu', o zi bună" "O zi bună, colegu'."... "Taxi Caballo, alo, staţi doamnă, ce urlaţi aşa, nu v-am zis că vine acum, e aglomeraţie... Ce idioată".

"Ce e aici colegu', că eu aveam comandă şi nu pot să trec, a fost accident?" "Da colegu', a dat tramvaiu' peste un moş. Cică să-l ducem la spital, zicea unu'." "Io nu pot, colegu', că am comenzi, ş-aşa e aglomerat şi dacă iar mă duc fără bani acasă mă omoară nevastă-mea, că trebe să-i ia haine la ăla micu'." "Oricum arăta ca un aurolac, eu nu duc acuma un aurolac la spital, când am atâta treabă." " Şi ce faceţi, îl lăsaţi aici?" "Păi o veni o salvare să-l ia, că doar e treaba lor nu? Tot noi să-l ducem, taximetriştii? Ş-aşa îmi vine să mă las de meserie, colegu', nu mai pică nimic, sărăcie, lumea nu mai lasă nimic, mai sunt şi zgârciţi, şi mai e şi aglomeraţia asta şi cu toţi idioţii cu maşini tari şi nici nu ştie să le conducă" ."Păi da, acuma să duc şi aurolaci la spital, ce ne chinuim aici pentru degeaba?."Da, aşa e, la cât ieşi?" "În vreo două ore" "Hai la Zdrerilos, să mâncăm şi noi ceva şi să bem nişte berică." "S-a făcut colegu', hai, spor la muncă." "Şi ţie colegu'".



Notă: Pe 7 iunie 1926, Gaudi a fost lovit de un tramvai la intersecţia străzilor Carrer de Bailén şi Gran Vía. Şoferii de taxi au refuzat să ducă un vagabond la spital (poliţia i-a amendat mai târziu pentru că nu au ajutat un om rănit). La bătrâneţe, Gaudí se mulţumea cu puţin şi se îmbrăca destul de neglijent; atât de neglijent încât, în ziua accidentului său nimeni nu l-a recunoscut.
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Superb!
    Ada [membru], 26.02.2007, 23:22

    Mi-a placut foarte mult!

Spacer Spacer