- Aştepţi pe cineva?
- Nu, nu, nu aştept pe nimeni, stau
p-aici, n-am nimic de făcut. Tu?
- Eu aştept.
- Pe cine?
- Nu cred
c-o să vină.
- De ce?
- Ca să nu fiu dezamăgită.
- Şi dacă vine?
- Atunci o să mă bucur.
- Aş putea să aştept şi eu cu tine.
- Dacă vrei.
- Pe la cât vine?
- De obicei vine un băieţel din vecini, foarte drăguţ, are şi o tichiuţă pe cap, zice:"Stăpânul a spus că o să vină mâine".
- Asta nu e
dintr-o piesă?
În casă e şantier, nu poţi face nimic. Muţi scânduri, baţi cuie, lipeşti cărămizi, cari găleţi cu apă, le verşi, iar le umpli, iar le verşi, e gălăgie, nici nu te mai auzi de atâta gălăgie. Îmi ţiuie urechile şi în somn, aud un sunet metalic întrerupt. Visez să fug în Mexic să lucrez acolo
într-un bar la mare, să cânt la muzicuţă cântece vechi
de-ale lor pe care
le-am învăţat de la un ţigan din Machu Picchu. Oare Machu Picchu o fi departe de Mexic? Nu mai simt praful văd doar cum se ridică în rafale albe sau galbene, depinde cum bate lumina. Am nasul foarte înfundat, abia mai pot să respir, când nu văd praf respir pe gură. Nimeni nu ştie. O farmacistă
mi-a zis că o
să-mi pierd de tot mirosul. Îmi notez în fugă amintiri, toate amintirile mele încep cu mirosuri.
Când eram mică ai mei ţineau la mine în cameră pe peretele de deasupra patului un tablou mare cu Iisus în grădina Ghetsemani. În ramă puneau busuioc. Avea o ramă din aia aurie şi încolăcită ca de sfeşnic. Îmi ziceau când îmi fac rugăciunea să mă uit fix la el, ca la o icoană mai mare... Aşa că în fiecare seară înainte să mă culc mă uitam puţin la el. Iisus stătea în genunchi pe muntele măslinilor, se ruga, îi bătea luna fix în cap, era frumos Iisus, semăna cu actoru' din filmu' Iisus din Nazaret, cu barbă lungă şi plete şi ochi albaştri. Într-o noapte s-a întors spre mine, a zâmbit şi mi-a zis: "Bună". M-am trezit panicată, am fugit la mama. Mama îi dădea înainte că e semn bun, e ca şi cum mi s-ar fi arătat Iisus, io plângeam încontinuu şi mi-era frică să mai adorm de frica sa nu vorbească iar Iisus...
dat seama
dintr-un film că ploaia scoate cam acelaşi sunet cu un
mini-incendiu. Zilele astea a plouat încontinuu. Se întunecase de tot afară şi apa curgea în cantităţi industriale, parcă
s-ar fi vărsat deasupra o cisternă de o tonă. Eu mergeam departe,
într-un loc nou, unde nu ştiam pe nimeni, bătea şi vântul. Nu puteam să vorbesc cu nimeni, toţi vorbeau altă limbă, era ca un fel de limbă de cod, sau limbă de câini,
mi-era frică deşi toţi lătrau foarte amabil, nu înţelegeam ce spun. Aş fi vrut să stau undeva liniştită şi să aştept, da' ploua prea tare şi
mi-era frig, deşi îmi pusesem şi pantalonii de pijama pe dedesubt. Când
m-am întors acasă pe şantier, ploua la fel. Nu mai aveam tavan, uşa era deschisă, nu era nimeni nici aici. Mă gândeam mâine dacă e soare pot
să-mi atârn hainele la uscat pe o schelă, cărţile nu
s-au udat că sunt în dulap, poate mai e ceva de mâncare prin ele. Atunci am închis ochii şi am crezut că a stat în sfârşit ploaia şi dulapurile au început să ardă încet. Era un sunet plăcut, de foc mocnit, am adormit.
Într-o zi, deja se făcuse cald, mi se uscaseră toate rufele, stăteam în vârful unei schele la soare şi fumam. Mă gândeam că sunt în convalescenţă după atâta ploaie. Când eram mică îmi plăcea cel mai mult să fiu în convalescenţă, mâncam prăjituri, bunica îmi citea, stăteam toată ziua în vârful patului, nu
mi-era frică de nimic. Aşteptam. Atunci a apărut un bărbos. Era destul de mic, se mişca repede şi vorbea rârâit. Cred că fuma mult, la început nici nu
l-am văzut din cauza fumului.
- Bună searrrrra. Mă scuzaţi că am întârrrrrziat atâta, am fost foarrrrrrte prrrrrrrrins. Darrrrrrr mă bucurrrrrr că
m-aţi aşteptat atâta timp. Vă mulţumesc.
- Dumneavoastrrrrrrră sunteţi? Nu crrrrrrred. Nu crrrrred că pe dumneavoastrrrră vă aşteptam.
Am vrrrut să fug,
n-am putut. Se făcuse târrrziu şi orrricum, începusem să vorrrbesc şi eu cu rrr.
