"Nu poţi să începi aşa, pe frig nu prea sunt muşte, dacă vrei să mă bagi în poveste trebuie să accepţi să fie mai cald. Dacă nu, nu mă mai băga şi gata", zice ea.
"Dar am nevoie de tine, altfel nu mai e nici o poveste, şi vreau să fie iarnă şi să plutească o senzaţie de amorţeală, altfel nu mai e nici o poveste", zic eu.
"Atunci fă două poveşti, una cu mine, una cu iarna", zice ea.
"Dar e o singură poveste, cu tine şi iarna, reiau: "Iarna, o cameră ca de cabană, zăpadă afară, temperatură moderată", vezi, am zis măcar temperatură moderată, "o muscă se lipeşte de geam... din plictiseală, începem să vorbim", zic eu.
"Din plictiseală...., atunci las-o baltă, şi iarnă şi plictiseală, eu nu particip la aşa ceva, oricum n-o să te creadă nimeni că ai vorbit aşa cu o muscă", zice ea.
"Bine, pleacă, treaba ta..."
"Dacă ai şti că mâine o să mori, ce ai face?"
"Ăăăăăăăăăăă, păi nu e corect, cum adică mâine? Cum adică ce aş face? Păi am multe, foarte multe lucruri de făcut şi nu am timp până mâine. Nu putem să mai amânăm puţin? E aşa, bătut în cuie că mâine?"
"Da cam ce crezi că ai avea de făcut?"
"Eeeee, nu ştiu, dar multe oricum, ştiu clar că nu am timp... Păi cred că m-aş interesa de ce urmează să mor şi cum, şi aş încerca să împiedic asta, mi-aş investi tot timpul rămas şi toată energia în asta şi la sfârşit mi-aş da probabil seama că nu mai am ce face şi că mai bine făceam altceva în timpul ăsta.... da, e trist, da' aşa fac eu, nu cred că se poate altfel... păi pentru că aşa sunt eu, ce să fac?"
"Şi dacă ar trebui, tocmai, să te schimbi ca să supravieţuieşti?"
"Dacă m-aş comporta ca şi cum nu m-ar interesa că o să mor, atunci ca premiu aş fi lăsată în viaţă? Păi dacă aş şti asta de la început ar fi o chestie, dar nu se ştie asta de obicei, şi te stresezi, n-ai încredere să-ţi dai drumul, că na, toţi vrem să supravieţuim, şi de obicei când ne panicăm dăm repede din mâini şi din picioare şi mai rău ne scufundăm... e ca un instinct de "conservare" care te omoară, chiar că de "conservare", nimeni nu vrea să se schimbe de fapt, "nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă", la formă, nu la conţinut. Şi pentru că nu vrem să ne schimbăm, gândindu-ne cum "conservându-ne, vom supravieţui", tocmai de aia murim... şi aşa mor şi stările, le omorâm când începem să ne zbatem, le trădăm, ne trădăm pe noi, între noi. Ne e frică să nu explodăm de fericire, să nu simţim prea intens şi atunci ne sinucidem lent, ne omorâm stările..."
"Auzi, care crezi că e, să zicem, relaţia dintre iubire şi moarte?"
"Da' ce e asta, oră de filosofie pentru rataţi? Câtă afectare!"
"Păi dacă aşa răspunzi tu, aşa întreb şi eu, tu ai început cu «ne sinucidem lent, ne omorâm stările», ocoleşti răspunsul."
"Şi... cam ce vrei să faci tu în viaţă?"
"Asta nu ştiu... e complicat, acum mă simt în piesa Copiii unui Dumnezeu mai mic. Dumnezeu mai mic a rămas fără materiale când să facă lumea, că îi luase Dumnezeu tot, şi atunci a făcut şi el ce a putut, şi a lăsat ceva lipsă la fiecare om, şi eu mă cred dintre ăştia, "copiii unui Dumnezeu mai mic".
"... şi cu musca cum rămâne?"
"Musca ştie ea mai bine, cine sunt eu să vorbesc în numele ei? Eu pot cel mult să-i dau un rol în filmul meu, dacă vrea, şi să trăiască şi la mine în cap, dar n-o să fie aceeaşi, o să fie un personaj din capul meu, o actriţă, să zicem. Ce vrea ea pot să deduc aşa din ce mai zice, dar cine e ea şi ce-o să fie cu ea n-am cum să ştiu, musca e altcineva. Şi eu? Eu nici de mine nu ştiu cine sunt, dar ştiu că nu sunt cu siguranţă altcineva... şi e foarte nasol să ai certitudini din astea. Oamenii care-ţi oferă certitudini sunt cei mai plictisitori, şi dintre ăştia eu îmi ofer mie cele mai multe certitudini, eu nu pot să plec de lângă mine, şi asta mă plictiseşte îngrozitor şi caut oameni care pot... Aaaaa, da, sigur, poate o să plec de lângă mine când o să mor, dar până atunci cred că mai e. Nu prea reuşesc să mă pierd de mine, din păcate, mi se mai întâmplă doar în momentele alea de fericire... dar atunci mă sperii, ca şi cum ar urma să mor şi încep să mă zbat.... dar am mai vorbit deja despre asta...", zic eu.
"Păi plec, nici măcar nu se înţelege cine e musca în povestea asta, eu am zburat, tu nu poţi din nefericire, pa, pa", zice ea.
"Pa, pa", zic eu.
Notă: Imagini de Andrei Deacu.