Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Istorii inventate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gravideeeee


Dripal

05.05.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mergem cu taxiu' după-amiază, e zăpuşeală, cea mai aglomerată oră zice taximetrista de fapt stăm mai mult decât mergem. Ea iese cu noaptea-n cap, păi ce să facă, uite cum e la ora asta. "Nu te mişti un milimetru, băi nesimţitule, uite ce se întâmplă dacă-i laşi în faţă. Au inventat în America şi o să se pună în curând în vânzare nişte maşini care se ridică şi cu care poţi să zbori la câţiva metri deasupra pământului." Îmi imaginez nişte elicopteraşe mici care se buşesc în aer. În faţa mea pe parbriz e o icoană de hârtie cu Iisus prinsă cu un şnur de un animal de jucărie, cred că un urs sau o pisică, ar putea folosi şi drept breloc. Un breloc de Iisuşi. "Nu cred" zic, îmi aud vocea înfundat, "în aer nu poţi să tragi linii, nu-s reguli de circulaţie, s-ar ridica toţi deodată şi-ar fi numai accidente", deşi mă gândesc că doar aşa aş putea să conduc şi io pe pământ, ar fi liber ca în zilele de Paşti, atunci străzile erau goale, se vedeau copaci înfloriţi şi era aşa linişte, ziceai că au murit toţi. "Eu am văzut într-un film american maşinile astea care zboară, şi ştiţi cum e de obicei, ce vezi în filmele americane se întâmplă peste câţiva ani în realitate", zice taximetrista. "Da?" "Da". Simt că mă apasă ceva pe cap, da' n-am unde să mă duc, e plin peste tot şi iar stăm. Mă uit în toate părţile, cred că îmi mişc capu' foarte repede, ca un telescop dezorientat, poate am înnebunit, am văzut într-un film american că nebunii au ticuri din astea, îşi mişcă capul şi mâinile aiurea, eu când îmi imaginez ceva din ce în ce mai repede dau din mâini, când cred că nu mă vede nimeni, da' de obicei uit că e cineva şi dau oricum. Ne-am oprit lângă staţia de autobuz. Stăm de vreo cinci minute. În staţie un domn aşteaptă cu o cruce în mână. Pe cruce scrie Maria nu ştiu cum, anii nu sunt trecuţi, în partea de jos crucea e ascuţită, gata de înfipt în pământ. Mă gândesc să-i spun doamnei taximetriste că mai probabil ar fi ca în curând să umble fiecare cu câte-o cruce prin oraş, să dea toţi din ele ca din elice când e aglomerat ca să se ridice măcar un pic şi să circule pe deasupra. Dar mă abţin de frică să nu-şi dea seama că am simptomele din filmu' ăla american pe care probabil îl ştie şi ea foarte bine.

În faţa mea stau aliniate cinci sau şase burţi umflate. Din direcţii diferite mai apar din când în când altele. O doamnă îşi tot mângâie burta şi zâmbeşte, e a treia sarcină, are deja o fetiţă şi un băieţel, dă sfaturi celorlalte doamne.
- N-ai voie să faci baie în timpul sarcinii, vai, şi o să fie o vară aşa de caldă, mi-e milă de gravidele din vara asta. Fetiţa am născut-o şi eu în vară, tot aşa cald era, transpiram tot timpul, băieţelul în iarnă, într-o oră deja se născuse, fiind a doua naştere, acum nici nu mai ştiu ce înseamnă de fapt travaliu.
- Băieţelul trebuie să fie foarte drăguţ.
- Da' şi fetiţa, amândoi sunt drăguţi, băieţelul e cel mai răsfăţat că e cel mai mic, întotdeauna cei mai mici sunt cei mai răsfăţaţi. Dar n-o să mai fie cel mai mic mult timp.

Îşi mângâie cu afecţiune burta. Vecina o priveşte cu un zâmbet admirativ şi pierdut. Ea a pierdut deja două sarcini, povesteşte încet cum le-a pierdut, în şoaptă. Pe faţa doamnei vesele se formează brusc feţe speriate, îşi ţine burta cu ambele mâini.
- A doua oară mi s-a rupt apa la cinci luni, de Paşti, abia l-am găsit pe domnu' Doctor.

Fosta doamnă veselă se mută mai într-o parte. Apare pe hol o burtă mică, aparţine unei doamne scunde, slabe, pe tocuri, în fustă, celelalte au deja toate pantaloni şi adidaşi.
- Vai, de unde ne cunoaştem?
- Din şcoală?
- Şcoală?
- Sau, din liceu?
- Din liceu?
- Din liceu, din Lazăr!
- Vai.
- Vai.
- Vai, ce surpriză.

Doamna veselă a redevenit veselă, vorbesc toate deodată, râd, schimbă numere de telefon, burţile li s-au aşezat una peste alta, doamna cu burta mică se retrage.
- Sarcină uşoară, fetelor!
- Mulţumim, şi ţie, vai şi am auzit că o să fie o vară aşa călduroasă, mai bine că nu i-am spus. Ce faci? Nu te-am văzut şi am crezut că ai născut deja.
- Nu, mai vin şi săptămâna viitoare.
- Vai, poate naştem împreună.
- E băieţel, nu? întreabă vecina cu zâmbet pierdut.
- Nu, e fetiţă.
- Ăăăă.

O doamnă gravidă se uită la mine întrebător.
- Nuu, nu, eu nu sunt... (scriu doar un referat despre avort, care devine insuportabil, e aşa frumos afară şi...) adică eu nu cred c-o să fac niciodată copii (simt toate burţile îndreptate spre mine), deşi, cine ştie, copii sunt foarte mişto.

Mă mut un pic. Mă aşez pe un scaun la PSIHIATRIE, acolo e liber. De pe o uşă pe care scrie DIABET iese o fetiţă mică cu cap mare, are păru' lung, aleargă şi vorbeşte încontinuu, râde, cineva o ia de mână şi o duce undeva, ea merge cuminte şi vorbeşte în continuare. Într-un colţ pe un scaun cu rotile stă un domn foarte bătrân într-o pijama albastră în dungi. Are capul perfect rotund şi fără păr. Stă complet nemişcat, îşi sprijină mâinile într-un baston cu capăt sculptat de lemn, parcă se uită fix în faţă prin burţile din jur. Ar putea fi tatăl tuturor viitorilor copii, care acum s-a retras să se odihnească. Apare o doamnă în vârstă în pijama, cărând o perfuzie, se clatină elegant, infirmiera a plecat, explică. Domnul tresare şi se uită după ea. În curtea interioară o ţigancă grasă cu pantaloni cu sclipici şi unghii roz a început să cânte la pian.

"În Egipt", spune un prieten de acolo, " acum câţiva ani se năştea un copil la fiecare paişpe secunde. Ca un motor de Opel un pic mai încet."

Eu n-am crezut niciodată în barză, mie de când eram mică mi-au spus că copiii cresc în burta mamei, care se umflă, se umflă, până când pielea se întinde aşa de tare că nu mai are de unde să se umfle şi aproape plezneşte, atunci vine doctorul şi-o taie şi scoate un bebeluş dinăuntru. N-am mai crezut nici povestea asta din cauza unui film pe care-l dădeau în fiecare an la televizor de Paşti, un fel de film de aventuri cu Iisus. Cred că prin clasa a patra de Paşti când mă uitam ca de obicei cu părinţii la film, deja îl vedeam a treia sau a patra oara şi ştiam bine acţiunea, mi-am dat seama... I-am zis furioasă lu' mama ca m-a minţit, m-a minţit, in grajd nu e nici un doctor. Înseamnă că altcineva i-a tăiat burta Mariei, sau copiii ies singuri. Mama mi-a zis în sfârşit pe unde ies copiii. Mi s-a părut imposibil, nici n-am mai fost atentă în seara aia la Înviere.

Citesc despre avort, citesc, citesc, de fiecare dată cred că urmează să aflu un răspuns şi până la sfârşit nu-l găsesc. Mă linişteşte un domn cu nume de călugăr, Philip Abbott, zice că oricum mulţi filosofi au început să scrie în loc de argumente poveşti cu marţieni, copiii atomici, căţei şi roboţi vorbitori, burţi transparente, nevoia cuiva care are febră de mâna rece a lui Henry Fonda pe fruntea lui. Doamna Thomson are cea mai frumoasă poveste: imaginaţi-vă, spune doamna, că într-o dimineaţă vă treziţi în alt pat, spate în spate cu un violonist inconştient. Un violonist celebru, îl cunoaşteţi poate, dar nu puteţi vorbi cu el din păcate, e inconştient. Nici nu vă puteţi mişca de lângă el fără frica să nu rupeţi firele ca de perfuzii cu care e legat de dumneavoastră. Apare un doctor şi vă spune: ne pare rău, azi noapte în timp ce dormeaţi, probabil nici n-aşi simţit, aţi fost răpită de cei din Societatea Iubitorilor Muzicii, adusă la spital şi legată de el. Are rinichii foarte bolnavi şi dumneavoastră sunteţi singura cu sângele potrivit. În mod normal n-am fi permis aşa ceva, dacă am fi ştiut, dar n-am ştiut, şi ei erau disperaţi să-l salveze. Dacă tăiaţi firele acum va muri, dacă rămâneţi legată de el nouă luni rinichii lui se vor însănătoşi. Faceţi cum vreţi, bineînţeles. Sunteţi o femeie liberă.

Am visat că se năştea copilu' tău. Trebuia să mergem să îl luăm din port. Mergea şi tatăl tău cu noi. În port erau şine de tren. Copiii veneau în nişte cutii cu vaporu' şi coborau în cutii pe şine. Când am desfăcut cutia cu fi-tu erau numa' nişte bucăţi ca de jucărie şi tatăl tău s-a apucat să le asambleze şi a ieşit o păpuşă mare. Noi am zis: "Da' ăsta nu e un copil, nu vedeţi că e o păpuşă?", şi taică-tu a zis: "Habar n-aveţi voi cum se fac copiii!" Şi a început să-i pună pe el un fel de piele şi să meşterească acolo şi dup-aia s-a făcut un copil de vreo şapte ani, grăsuţ, cu ochelari, mai tocilar aşa, avea un ghiozdan mare în spate şi a fugit la şcoală.


PS: Vis-Andu (care mi-a dat numele Dripal)
Poze-shunkka (alte poze http://www.fr332fly.blogspot.com/)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer