Monica Bologa
Soția e la piață, eu îmi beau cafeaua privind pe fereastră. Păsărelele ciripesc, soarele încălzește molcom pământul, un bărbat se oprește lângă gard. Se uită în stânga, se uită în dreapta, se cațără pe gard și începe să rupă magnolii. Le număr: una, două, trei, patru, cinci. Le leagă cu o panglică albă, apoi pleacă. Gestul lui romantic mă înduioșează. Ziua trece în armonie, apoi, seara, când intru în dormitor, văd pe noptiera soției, într-o vază, cinci fire de magnolii legate cu o panglică albă.
Radu Gramatovici
Eram în clasa a X-a când am văzut-o pe prima. Mulțimea de colegi strânsă în jurul ei în curtea școlii mi-a atras atenția. Era o magnolie tânără și băiețoasă, cu crengi subțiri care-i atârnau spre cer și se-mpleteau în codițe la fiecare adiere de vânt și flori albe pe care și le scutura mândră de jur împrejur. M-am îndrăgostit pe loc de ea, i-am scris chiar și o poezie pe care într-o seară, târziu, i-am citit-o cu glas tremurat. Păstreaz-o pentru altcineva, mi-a spus. Tu ești un băiat bun; eu o magnolie prea dorită.
Răzvan Dițescu
Hai băiatu. Hai băiatu, ia o floare. Ia o floare pentru prințesa ta. Ptiu, ce frumoasă e. Să nu vă deochi. Ce vă potriviți. Hai băiatu. Cu ce te servesc? Chiar nu vrei nimic? Haide domnu. Haide domnu, ia o floare. Pentru cuconița ta. Trăi-v-ar copiii. Să duc și eu ceva acas. Că-s văduvă. Ș-am trei. Să le pun ceva pe masă. Haide domnu. Haide domnu. Chiar nu vreți nimic? Tanti, cât costă o floare? Care floare puiule? Aia din părul mata. Ce, magnolia asta? E gratis puiule. Ia-o.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).