Doamna cu voaletă neagră intră în magazin. Vânzătorul apare imediat: ce vă oferim azi? Parfum floral fresh, ca de obicei? Ceva potrivit cu starea dumneavoastră de spirit? Femeia dă din cap unei amintiri. Aici se cunoscuseră, aici se lăsase sedusă. După doar câteva luni începuse s-o umilească, s-o lovească, să încerce s-o supună. Sub voaletă, rănile sunt vii. În casa lor, narcisicul e-n agonie. Stiletul din teaca de la încheietura ei e roșu. Femeia ridică privirea, după mult timp: Parfum cu miros de tămâie aveți?
Ionuț Morariu
Magnolii de apă și cerneală, metaforele înfloreau arar în paginile lui. Lucra-n grădina poveștilor cu osârdie, zi după zi, dar țarina-i era săracă. Precum săracă de întâmplări îi fusese și viața. Și mai presus de toate tristă. Ca viermele ascuns în mărul rumen, așa nu-i dădeau pace beteșugul și neputința de a izvodi tâlc și miroznă de adevăr din praful și deșertăciunea unei biete vieți de copist. Dar când și când, în deșertul alb de dinaintea ochilor venea primăvara. Și atunci scria ca și cum ar fi trăit: grădina cântă.
Iulia Vîși
Îmi e greu să-ți vorbesc când mâna mea e ținută de EA, iar de mâna ta se ține EL. Când m-ai întrebat cum îmi merge mariajul tot ce am putut să-ți spun e că EA seamănă cu tine. Apoi am zâmbit amândoi ascultându-ne pieptul. Nu m-ai lăsat să număr de câte ori am explodat în tine, de nervi ori de iubire. Să nu-ți uit sufletul, l-am fațetat din ceramică și smalț. Puritate. M-am gândit să-ți trimit flori la lucru. Anonim. M-ai recunoaște după petale. La fel ca cele de pe așternuturile prin care nu ne-am iubit niciodată.
