E ca dracu de frig, îi aud pe ăştia vorbind pe afară că din cauza asta suntem aşa, din cauza frigului, frigul ăsta cumplit e cauza tuturor nefericirilor noastre, aş putea spune dacă aş fi patetic şi preţios. Şi ce, nu sunt? Poate sunt, stau fixat aici în pat şi mă holbez la tavan şi nici măcar nu
m-am uitat până acum pe geam, până să zică ăştia că e frig. Doar auzeam că bate vântu' şi plouă şi vedeam că e cenuşiu, da' abia acuma
m-am uitat şi eu să văd frigu'. Şi
i-am zis şi ăleia: "Doamnă, pe mine nu mă deranjează frigu', la cum mă simt acum, tot soarele din lume nu ar face nici o diferenţă, mai bine că e aşa." Da, păi sunt cam patetic,
mi-am pierdut simţul umorului de când tot stau aici, aşa.
Ieri a venit la mine unu' din ăia care joacă table şi
m-a invitat să joc şi io cu ei.
I-am zis că nu, nu mă ridic dom'le
d-aici, pentru ce să mă ridic, mă gândeam, unde să mă duc, ce să fac? Nu mai vreau să fac nimic, nu mai pot, vreau linişte, să nu mai facă ăia petrecere în fiecare seară, să pot să dorm, să mă gândesc... Da
m-am plictisit şi de atâta linişte, şi la ce dracu' să mă mai gândesc, că totu' e aşa trist, la orice
m-aş putea gândi e trist. Cred că o să mor, aşa mi se pare, şi ce moarte de doi bani, aşteptam ceva mai glorios măcar de la moarte, şi când colo stau şi mă descompun aici lent şi nimeni nu observă, şi nici eu nu mai ştiu ce să fac. Ar fi bine să nu mor acuma, nu mi se pare totuşi un moment bun, pe frigu' ăsta... Nu pot decât să mă înfund în patu' ăsta şi să mă uit la tavan, şi să aştept... Poate dacă aş face ceva, aş scrie, aş citi ceva, ar fi mai bine, dar nu pot să fac nimic, nu îmi vine, e nasol, cred că aştept să vină cineva să mă salveze, preferabil nu moartea, ci o gagică mai mişto, că asta, moartea, nu e prea atrăgătoare, şi sunt încă tânăr,
într-un fel, nu? Da' cine? Fetele din capul meu? Întotdeauna am avut nevoie de una, care să mă vadă, să mă asculte, pentru că sunt sensibil, nu pot să fiu singur, e vina lu' mama, cred,
m-a răsfăţat... Şi ele, ele
ce-au înţeles? Păi nimic, în general se speriau şi plecau... Cred că şi ele
m-au uitat, şi când te uită toată lumea eşti cam inutil, şi dispari, adică mori. Da' măcar să fi murit abrupt, eroic, înainte
să-mi dau seama că sunt complet uitat, nu aşa...
"Am îmbătrânit, Chola, cred că ar trebui să ne lăsăm. Azi, înainte să vin am găsit un sutien vechi, de pe vremea când se purtau cupe din alea, şi
nu-mi mai vine,
nu-mi mai stau sânii ca pe vremuri. Şi mă uitam în oglindă şi la cearcănele şi ridurile astea, şi mă gândeam: Ce bărbat ar mai vrea Agrado să se fută cu o babetă ca tine." "Eşti nebună, femeie, arăţi foarte bine, şi
gândeşte-te cât ai băgat în silicoane şi lifting, fato, şi acuma vrei să te laşi... Eşti nebună, plus că nu e totu' cum arăţi, contează şi tehnica, dragă, astea tinere nu prea mai au tehnică, ce ştim să facem noi, ohooo, habar
n-au." "Da, femeie, da' până ajungi la tehnică, te vede omu', trebe' să îi placă şi cum arăţi." "Păi noi arătăm foarte bine, şi plus la astea de vârsta noastră măcar ştie omu' sigur că ia o femeie, cu astea tinere niciodată nu ştii, poţi să zici că ce fotomodel ai luat, şi te trezeşti brusc că are pulă." "Da,
şi-asta-i adevărat... O ştii pe Encarnación? Aia înaltă, blondă, cu ditamai ţâţele, frumoasă foc?" "Da." "E, ce să vezi, vin
într-o seară mai devreme, mă uitam pe aici după tine şi... tocmai mă aranjam, îmi descheiam haina, când ce să vezi, la 2 metri în faţă o văd pe Encarnación cum se pişa în iarbă, maaamă, şi ce pulă are, nu înţeleg de ce
n-a rămas bărbat, ar fi fost ditamai armăsaru'." "Cine să le mai înţeleagă fato şi pe astea... ăştia tineri parcă au înnebunit!"
Date: Tue, 2 Nov 200x 09:10:52 -0800 (PST)
From:.........
Subject: barcelona toamna, curvele din faţa facultăţii
To:......
mă rog, după toată această săptămână cam plictisitoare şi lipsită de evenimente remarcabile nimic nu prevedea spectacolul ce urma să mi se ofere joi seara la ieşirea mea din facultate la ora 9. Facultatea noastră este undeva la marginea oraşului,
într-o zonă universitară decentă (clădiri stil Grozăveşti, palmieri, un palat), dar nu deosebit de populată. De aceea, cu atât mai mare
mi-a fost mirarea când am văzut (auzisem legende, da' nu credeam) cele să zicem 50 de curve care o înconjurau în seara aia. Erau din 2 în 2 metri pe o distanţă considerabilă, pentru toate gusturile, şi mai bătrâne şi mai tinere, dar mai ales tinere şi deosebit de mişto (blonde, picioare până în gât, slabe, drăguţe la faţă) şi te întrebi dacă aşa sunt astea de pe stradă aici, cum or fi celelalte? Mai de mirare era că majoritatea stăteau aproape total dezbrăcate şi vorbeau cu lumea şi fumau cu o nonşalanţă şi o relaxare greu de imaginat. Treceau între timp oameni, maşini, profesori, studenţi care şi ei păreau deosebit de relaxaţi şi li se părea ceva normal. Numa' io mă holbam ca o nebună, aveam senzaţia că sunt în zona crepusculară şi mă simţeam deosebit de prost.
"Cred că ar trebui să ne schimbăm şi locu',
m-am săturat să stau aici lângă facultatea asta... Ce facultate e? Nu se mai uită nimeni la noi, parcă suntem copaci, parcă am crescut aici din pământ... Mai bine hai în seara asta să bem ceva,
că-s cam tristă." "Ay femeie, cum vorbeşti, nu
te-am mai auzit niciodată aşa, sau parcă.... a, ştiu când, mai ştii când umbla scriitoru' ăla după tine, îţi aducea flori şi bomboane, şi tu te uitai speriată, fugeai, o vreme din cauza ăluia nici
n-ai mai ieşit să lucrezi." "A, da, îmi aduc aminte, oare ce
s-o mai fi întâmplat cu el? Era drăguţ, arăta şi bine, şi vorbea aşa frumos cu mine, şi la un moment dat credeam că încep şi io să mă îndrăgostesc de el, că era singuru' care nu se uita numa' la ţâţele mele imense, şi ce ţâţe aveam pe atunci.... vorbea cu mine, îmi arăta poeziile lui, zicea că mă iubeşte, că se gândeşte tot timpul la mine, că scrie pentru mine, că sunt cu el tot timpu', şi când nu sunt, auzi ce ciudat, că nu îl interesează că fac meseria asta, nu contează." "Şi tu credeai că proasta, şi te înmuiaseşi toată, mai să te laşi de meserie, femeie, din cauza ameţitului ăluia." "Da, şi până la urmă am zis bine, hai să ne întâlnim, şi el a zis hai să ne urcăm
într-un autobuz să mergem cu el până la capăt, şi am luat unu' care mergea pe lângă plajă, şi am mers ore întregi cu el,
ne-am oprit pe plajă, am mers, iar
ne-am urcat în autobuz. Zicea că e aşa fericit, că parcă toată viaţa a mers cu mine şi cu autobuzu' ăsta pe lângă mare, că să fugim undeva şi să facem asta tot timpu'." "Şi tu?
Ce-ai zis?" "Io începusem să mă plictisesc,
mi-era frig, mă durea şi burta că ştii că atunci făcusem ca proasta infecţia aia de la un client, şi
i-am zis că
mi-e somn şi frig şi nu vreau să răcesc mai rău, că mâine trebe' să lucrez, şi că eu mă duc acasă, şi am plecat." "Şi el?" "El a rămas,
mi-a mai scris, da' nu
ne-am mai văzut de atunci, nu
m-a mai căutat." "Mai bine." "Da."
"Domnu' doctor, bună dimineaţa, ce zi frumoasă e azi!" "Da, aşa e doamna Manuela, da' soarele nu le face bine nebunilor, uite azi a fugit unu!" "Serios? De unde?" "De la deprimaţi, avea depresie acută, şi nimeni nu se aştepta, că nu se mişca din pat de două săptămâni, zicea şi că îi e rău, că o să moară." "Păi cum a fugit?" "Păi azi dimineaţă au găsit camera goală, plecase, e cam bătrân, unii zic că
l-au văzut că a
luat-o spre autobuzu' 45 şi
maică-mea care stă pe lângă mare
mi-a zis că a văzut azi un bătrân în pijama ce făcea ture cu 45-ul pe la plajă." "Poate
şi-o fi revenit." "Ce să mai ştii cu ăştia, poate".
"Ia zi Petru, ce crezi de povestea asta?" "Nu ştiu ce să zic, Doamne, nu aş vrea să te supăr, da' nu e cine ştie ce..." "Păi bine, că ţie
ţi-e uşor să vorbeşti aşa, că tu nu scrii de mii de ani ca mine, crezi că e uşor? Ia zi? O fi uşor? Toată lumea mă invidiază, ce tare e să fii Dumnezeu, sau mă înjură că sunt tâmpit, că uite cum
l-a omorât pe săracu' ăla, şi el cu
ce-a greşit? etc. Da' nimeni nu se gândeşte cum e să fii obligat să scrii poveşti, o mie zilnic, şi să mai fii şi stresat să iasă bine" "Io zic să îi scrii un sfârşit frumos poveştii, cum numa' tu ştii, şi salvezi tot." "Acuma mă pupi în fund.... ce sfârşit?
Să-l omor, îl sinucid în mare, ar fi spectaculos, şi oricum sunt cam
prost-dispus, da' ar fi un sfârşit cam prea siropos şi dramatic" "Da, ar face şi mai proastă povestea, şi e păcat, că îţi plăcea de tipu' ăsta, că tu ai simpatie pentru scriitori ca tine, şi ăsta scria bine." "Păi şi ce
să-i fac, atunci?" "Păi
lasă-l în pace o vreme, să vedem ce face el, uite a plecat la mare cu autobuzu'." "Îl pun să se întâlnească cu o doamnă, de exemplu mama doctorului, să vorbească, aia îl întreabă:
"Bună ziua, mă scuzaţi Domnule, ce faceţi aici pe plajă în pijama?" "Nici eu nu ştiu exact Doamnă, cred că mi-am pierdut minţile." "Vă pot ajuta să le găsiţi?""Nu ştiu exact, credeţi că are rost să le mai caut?" "Păi vă simţiţi mai bine fără ele?" "Da, parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă" "Ciudat, parcă mintea nu stătea pe inima, nu era în altă parte?" "Da, asta mă gândeam şi eu" "Oricum, vă invit la o cafea" "Mulţumesc Doamnă, accept"..."Păi sună cam absurd." "Nu înţelegi tu, domnu' o să fie atât de trăznit de cât de tare e baba că o să se îndrăgostească de ea, da' mai tare decât de toate celelalte. Cum era curva aia, mai ştii?" "Da, ce poveste şi cu aia" "Şi o să fie fericit." "Nu ştiu dacă poţi să scrii când eşti fericit, eu nu pot." "Tu nu poţi oricum." "Da, se poate, mă cam deprimi şi pe mine, mă duc să fac frig să le îngheţe cafeaua, să vezi ce se întristează iar." "Nu cred, până apuci tu să faci frig domnu' nostru o să fie deja în altă parte,
nu-l mai afectează temperatura, vremea,
s-a terminat povestea." "Şi ce final stupid, vezi că nici tu când eşti fericit nu mai eşti în stare să scrii?"
Notă: Primul desen aparţine lui Andrei Deacu. 
