În 2045, bunicul meu, tipograf, a păstrat ultimul ziar care a fost tipărit vreodată și l-a depus într-o cutie de valori. Este mai prețios acum decât prima ediție Carolus, scoasă la Strasbourg în 1605. Nepoții mei vor depozita ultima lor tabletă, iar peste câteva sute de ani, generațiile viitoare se vor amuza de puținele mijloace de informare pe care le-am folosit. Poate doar un nostalgic să zâmbească dacă va citi la rubrica decese din ultimul număr: All The News a dus povara știrilor 29 de ani.
Monica Ciurea
Termină de citit coloana cu titlul Nimic nou sub soare și rămase cu ochii-n ziar, uitând să respire. Nu învățase despre melancolină în facultate, nici nu dăduse peste așa ceva la vreo necropsie. Își scoborî palma de-a lungul sternului, urmărind la stânga panta ultimei coaste. Scurse-ntr-un suflu restul de aer și-și înfipse adânc buricele degetelor sub zăbrele. Palpă atent să-i simtă forma, pulsația. Brusc, căscă ochii. Simți. Era dar un organ receptacul al morții. Miriade de melancolicule i se-mprăștiară prin corp.
Caterina Tudorache
Cum adică ultimu' bă. Ultimul. Am înțeles, a primarului. Trist. Mașinile nu iartă. Ce să mai zic de a lu' farmacistu'. Trist bă, că ești bine, te trezești sănătos și apoi pac. Lasă, că și farmacistu' ăsta. Nu mai zic. Tratează tot ce prinde. Râse cu sughițuri. Mda. Și după ăștia zic hai și cu al meu. Că nu sunt oricine. Vine și de peste deal lume la mine să bea. Când colo, ultimu' bre. Ultimul la ziar. Fifiluț al meu. Cum știa el să latre și ce pupăcios era. Nevastă, când moare ăsta micu', dau orice. Primu' să fie.
