Citesc a nu știu câta oară ultimul poem. De nouă ani îmi cumpăr porția de fericire de la chioșcul vechi din capătul străzii. Un ziar în care găsesc săptămânal o poezie. Nu mă interesează politica, evenimentele sociale, sportul, nici imobiliarele. Am nevoie ca de aer de acea poezie. Ieri am găsit chioșcul închis, rafturile goale. În fața ușii zăvorâte am început să plâng. Acum sunt nevoită să îl caut pe poet. Am ajuns la ușa lui și am bătut: Știu, nu ne-am văzut de 20 de ani, dar, tată, te rog, îmi spui o poezie?
Ana-Maria Butuza
Poarta abia se deschise. Buruienile năpădiseră curtea, iar vopseaua ușii era scorojită. Trecuseră zece ani de când liniștea devenise apăsătoare aici. Se hotărâse să vândă casa părintească. Căută în dulap albumul cu poze și ceștile de cafea turcească, primite de părinți la nuntă. Cotrobăind după ceva de împachetat, dădu peste un ziar îngălbenit, ultimul citit de tatăl ei, în care îi rămăseseră ochelarii cu o urmă de deget pe lentilă. O mângâie ușor, aproape simțindu-l, apoi aprinse candela. Era început de noiembrie.
Iunia Augustin
Gicule, nu mai suport Tiktok-ul. Uite cum ne-am depărtat: eu aici, tu la celălalt capăt de lume, în cătarea fericirii. De mâine vreau să fiu boemă: cafea aburindă, rotocoale albastre de tutun și aromă proaspătă de ziar local. Aflăm și noi, făcute și nefăcute, care cu cine din comunitatea noastră dezbinată. Am auzit că la rubrica matrimoniale și comemorări suntem fruntași. Muiere, să te previn, nu tot ce citești e real. Cum ar fi: Gicu Undercover caută femeie pentru mariaj. E altul, eu doar citesc ultimul ziar.
