Marty învață muzica - Anacruza. Tonul și semitonul. Alterațiile

Nu-i așa că săptămâna a zburat în mare viteză? A spus cineva că nu? Oare fiindcă a fost o săptămână în care ați avut cam multe lecții de făcut? Sau a trecut mai greu fiindcă vă era dor de micul marțian și numărați zilele până la întâlnirea de azi? Țineți minte că data trecută, după somn, Marty avea chef de învățat și se pregătea să îi pună noului său prieten câteva întrebări. E momentul să tragem și noi cu urechea:


Iată și melodia frumosului cântec de leagăn care l-a adormit pe Marty.


- Ce vrei să afli?
- Mai multe. Mă uit la cântec și observ. Întâi, am eu ce am cu numerele. Suntem în trei pătrimi?
- Suntem. Măsura e notată chiar la început, lângă cheia "sol".
- Atunci, cum să nu mă mir, dacă văd la început doar două optimi și apoi bară.
- Just. Se-ntâmplă uneori ca un cântec să nu înceapă pe primul timp, care e accentuat, ci puțin înainte, pe o valoare neaccentuată.
- E ca și cum și-ar lua avânt, ar sări și ar ateriza pe timpul tare.
- Foarte sugestiv! Când un cântec "sare" așa, spunem că a început cu anacruză.
- Anacruză. Bine. Asta înțeleg. Dar ce mă frământă e ultima măsură, care nu are decât doi timpi: unu și doi. Unde s-a ascuns timpul trei?
- Ia ghici ghicitoarea mea!
- O fi... cel de la început?
- El e! Chiar el. Cântecul a început pe timpul trei și acea măsură s-a completat abia la sfârșit, cu timpii unu și doi.
- Totul are o explicație. Înseamnă că și semnele acelea ciudate, care apar înaintea unor sunete, au rostul lor.
- Știam eu c-ai să le observi. Semnul care seamănă cu litera "b" se numește bemol și cel care seamănă cu o scăriță se cheamă diez. Ca să poți înțelege rostul lor, n-am ce-ți face, dragă Marty, dar e musai să-ți vorbesc înainte despre ton și semiton.



- Nu știu ce aveți voi, pământenii, de folosiți același cuvânt pentru mai multe noțiuni. Faceți asta special ca să zăpăciți un sărman extraterestru? Uită-te puțin în dicționar la cuvântul "ton" și spune-mi că n-am dreptate. Tonul - ori este un pește, ori e un sunet, ori o nuanță în pictură. Și unde mai pui expresiile: "a da tonul" - care înseamnă, fie că stabilești înălțimea unui sunet după care să cânte un grup de oameni, fie că ești primul care faci un anumit lucru; "tonul face muzica" - altă expresie ciudată pentru mine, pentru că nu are nici o legătură cu muzica, ci doar arată cât de important e felul în care spui ceva; "și-a schimbat tonul" - care înseamnă că și-a schimbat atitudinea. Vai de săracul meu cap! Mă ia cu amețeală.


- Stai puțin. Nu te ambala așa, mai ales că explicația pe care urmează să ți-o dau nu se găsește în lista ta. "Tonul" ăsta al meu este o distanță.
- Leșiin!!! Cum adică o distanță? Ca de-aici pân' la Paris?
- Ei, nici chiar așa. De data asta, tonul chiar are legătură cu muzica.
- Așa mai merge. Mi-am revenit.
- OK. Îți mai amintești de scara muzicală?
- Do re mi fa sol la si do.
- Asta este. Distanța despre care-ți spuneam este distanța dintre două sunete alăturate: între do și re, de pildă, este un ton.
- Dar între re și mi?
- Tot un ton. În schimb, între mi și fa, ca și între si și do este o distanță mai mică, o jumătate de ton. I se spune semiton. Cred că poți să-mi spui câte semitonuri intră într-un ton.
- Două?
- Două. De aceea este nevoie și de alte sunete, care se află între do și re, între re și mi și așa mai departe.


- Care împart tonul în două semitonuri?
- Bineînțeles. Aici începe rolul semnelor de care te minunai tu. Le numim alterații.
- Diezul și bemolul.
- Plus al treilea, care nu se găsea în cântecul nostru: becarul. Ți le descriu pe rând.
- Mai întâi diezul. Iată-l:

- Ca și celelalte alterații, el se scrie înaintea notei, pe linia sau spațiul pe care stă și ea. Rolul diezului este să urce înălțimea sunetului cu un semiton.
- Să zicem că "fa diez" este mai sus sau mai înalt decât "fa" cu un semiton.
- La rândul său, bemolul coboară înălțimea sunetului cu un semiton. Uite cum arată:

- Interesant! Am să țin minte. Diezul urcă, bemolul coboară. Și becarul?
- Le face pe amândouă. Știu c-ai să te miri. Să vezi întâi cum arată:

- Arată bine, dar eu tot mă mir. Vrei să zici că urcă și coboară înălțimea și eu să nu mă mir?
- Stai nițel să-ți explic și ai să vezi că e logic. Becarul readuce sunetul la înălțimea inițială după ce el fusese alterat.
- Adică?
- Să zicem că ai avut un sunet cu diez.
- Re diez.
- Cum vrei tu. Dacă, după el, vrem să cântăm un re natural, adică fără diez, trebuie să punem becar.
- Înseamnă că becarul l-a coborât pe re diez la re.
- Sigur că da.
- Să-ți dovedesc că sunt deștept?
- Mereu îmi dovedești. Dă-i drumul!
- Știu ce se petrece atunci când punem becar după un bemol. Să zicem că avem si bemol și apoi si becar: becarul l-a urcat pe si înapoi la înălțimea lui. Asta ai vrut să spui când ai zis că becarul urcă sunetul, dar îl și coboară?
- Asta am vrut să spun.
- Nimic nu mai pare greu după ce ți s-a explicat.
- Mă bucur că gândești așa. Ar fi bine să fie valabil pentru toată lumea.
- Și nu e? Mă mir! La noi...
- O fi valabil pe Marte, dar pe Pământ nu e întotdeauna. Unii sunt superficiali.
- Eu nu sunt super-de-ăsta. Eu vreau să știu bine. Dar, ca să știu bine, trebuie să mai repet din când în când.
- Nici o problemă. Te ajut să facem o scurtă recapitulare.


- Încep eu. Muzica ajunge la urechile noastre prin sunete muzicale și nu prin zgomote.
- Perfect.
- Zic mai departe. Sunetele au patru calități: înălțimea, durata, intensitatea, timbrul. Le-am înțeles pe toate.
- Bun.
- Am trecut pe urmă la scrisul și cititul lor. Aici trebuie să fiu mai atent. Pentru înălțime, ce am învățat?
- Portativul, cheia "sol", locul sunetelor în această cheie, alterațiile...
- Și pentru durate?
- În primul rând, ai învățat valorile.
- Cu punct sau fără punct.
- Așa!
- Pauzele.
- Măsurile.
- Cu sau fără anacruză.
- Evident.
- Ce crezi? Știu destul de multe despre primele două calități?


- Eu zic că da.
- Atunci, de ce nu trecem la a treia?
- Ba trecem.
- Ce bine! Aveam chef să cânt tare.
- Să-mi pun dopuri în urechi?
- Nu-ți pune. Doar mă cunoști. Sunt un mare pișicher.
- Ha-ha. Zău că ești. Redevenim serioși?
- Doar pentru un timp.
- E bine și-așa. Cât vorbim despre nuanțe.

Am văzut că Marty a simțit nevoia să facă o mică recapitulare. Cred că v-a prins bine și vouă. Nu-i așa? Acum vă las și vă dau întâlnire peste o săptămână. Să fiți cuminți! Știu că sunteți! Glumeam și eu puțin...