Anacruza
Iată și melodia frumosului cântec de leagăn care l-a adormit pe Marty.
- Ce vrei să afli?
- Mai multe. Mă uit la cântec și observ. Întâi, am eu ce am cu numerele. Suntem în trei pătrimi?
- Suntem. Măsura e notată chiar la început, lângă cheia "sol".
- Atunci, cum să nu mă mir, dacă văd la început doar două optimi și apoi bară.
- Just. Se-ntâmplă uneori ca un cântec să nu înceapă pe primul timp, care e accentuat, ci puțin înainte, pe o valoare neaccentuată.
- E ca și cum și-ar lua avânt, ar sări și ar ateriza pe timpul tare.
- Foarte sugestiv! Când un cântec "sare" așa, spunem că a început cu anacruză.
- Anacruză. Bine. Asta înțeleg. Dar ce mă frământă e ultima măsură, care nu are decât doi timpi: unu și doi. Unde s-a ascuns timpul trei?
- Ia ghici ghicitoarea mea!
- O fi... cel de la început?
- El e! Chiar el. Cântecul a început pe timpul trei și acea măsură s-a completat abia la sfârșit, cu timpii unu și doi.
- Totul are o explicație. Înseamnă că și semnele acelea ciudate, care apar înaintea unor sunete, au rostul lor.
- Știam eu c-ai să le observi. Semnul care seamănă cu litera "b" se numește bemol și cel care seamănă cu o scăriță se cheamă diez. Ca să poți înțelege rostul lor, n-am ce-ți face, dragă Marty, dar e musai să-ți vorbesc înainte despre ton și semiton.
Tonul și semitonul
- Nu știu ce aveți voi, pământenii, de folosiți același cuvânt pentru mai multe noțiuni. Faceți asta special ca să zăpăciți un sărman extraterestru? Uită-te puțin în dicționar la cuvântul "ton" și spune-mi că n-am dreptate. Tonul - ori este un pește, ori e un sunet, ori o nuanță în pictură. Și unde mai pui expresiile: "a da tonul" - care înseamnă, fie că stabilești înălțimea unui sunet după care să cânte un grup de oameni, fie că ești primul care faci un anumit lucru; "tonul face muzica" - altă expresie ciudată pentru mine, pentru că nu are nici o legătură cu muzica, ci doar arată cât de important e felul în care spui ceva; "și-a schimbat tonul" - care înseamnă că și-a schimbat atitudinea. Vai de săracul meu cap! Mă ia cu amețeală.
- Stai puțin. Nu te ambala așa, mai ales că explicația pe care urmează să ți-o dau nu se găsește în lista ta. "Tonul" ăsta al meu este o distanță.
- Leșiin!!! Cum adică o distanță? Ca de-aici pân' la Paris?
- Ei, nici chiar așa. De data asta, tonul chiar are legătură cu muzica.
- Așa mai merge. Mi-am revenit.
- OK. Îți mai amintești de scara muzicală?
- Do re mi fa sol la si do.
- Asta este. Distanța despre care-ți spuneam este distanța dintre două sunete alăturate: între do și re, de pildă, este un ton.
- Dar între re și mi?
- Tot un ton. În schimb, între mi și fa, ca și între si și do este o distanță mai mică, o jumătate de ton. I se spune semiton. Cred că poți să-mi spui câte semitonuri intră într-un ton.
- Două?
- Două. De aceea este nevoie și de alte sunete, care se află între do și re, între re și mi și așa mai departe.
Alterațiile
- Care împart tonul în două semitonuri?
- Bineînțeles. Aici începe rolul semnelor de care te minunai tu. Le numim alterații.
- Diezul și bemolul.
- Plus al treilea, care nu se găsea în cântecul nostru: becarul. Ți le descriu pe rând.
- Mai întâi diezul. Iată-l:
- Ca și celelalte alterații, el se scrie înaintea notei, pe linia sau spațiul pe care stă și ea. Rolul diezului este să urce înălțimea sunetului cu un semiton.
- Să zicem că "fa diez" este mai sus sau mai înalt decât "fa" cu un semiton.
- La rândul său, bemolul coboară înălțimea sunetului cu un semiton. Uite cum arată:
- Interesant! Am să țin minte. Diezul urcă, bemolul coboară. Și becarul?
- Le face pe amândouă. Știu c-ai să te miri. Să vezi întâi cum arată:
- Arată bine, dar eu tot mă mir. Vrei să zici că urcă și coboară înălțimea și eu să nu mă mir?
- Stai nițel să-ți explic și ai să vezi că e logic. Becarul readuce sunetul la înălțimea inițială după ce el fusese alterat.
- Adică?
- Să zicem că ai avut un sunet cu diez.
- Re diez.
- Cum vrei tu. Dacă, după el, vrem să cântăm un re natural, adică fără diez, trebuie să punem becar.
- Înseamnă că becarul l-a coborât pe re diez la re.
- Sigur că da.
- Să-ți dovedesc că sunt deștept?
- Mereu îmi dovedești. Dă-i drumul!
- Știu ce se petrece atunci când punem becar după un bemol. Să zicem că avem si bemol și apoi si becar: becarul l-a urcat pe si înapoi la înălțimea lui. Asta ai vrut să spui când ai zis că becarul urcă sunetul, dar îl și coboară?
- Asta am vrut să spun.
- Nimic nu mai pare greu după ce ți s-a explicat.
- Mă bucur că gândești așa. Ar fi bine să fie valabil pentru toată lumea.
- Și nu e? Mă mir! La noi...
- O fi valabil pe Marte, dar pe Pământ nu e întotdeauna. Unii sunt superficiali.
- Eu nu sunt super-de-ăsta. Eu vreau să știu bine. Dar, ca să știu bine, trebuie să mai repet din când în când.
- Nici o problemă. Te ajut să facem o scurtă recapitulare.
Scurtă recapitulare
- Încep eu. Muzica ajunge la urechile noastre prin sunete muzicale și nu prin zgomote.
- Perfect.
- Zic mai departe. Sunetele au patru calități: înălțimea, durata, intensitatea, timbrul. Le-am înțeles pe toate.
- Bun.
- Am trecut pe urmă la scrisul și cititul lor. Aici trebuie să fiu mai atent. Pentru înălțime, ce am învățat?
- Portativul, cheia "sol", locul sunetelor în această cheie, alterațiile...
- Și pentru durate?
- În primul rând, ai învățat valorile.
- Cu punct sau fără punct.
- Așa!
- Pauzele.
- Măsurile.
- Cu sau fără anacruză.
- Evident.
- Ce crezi? Știu destul de multe despre primele două calități?
- Eu zic că da.
- Atunci, de ce nu trecem la a treia?
- Ba trecem.
- Ce bine! Aveam chef să cânt tare.
- Să-mi pun dopuri în urechi?
- Nu-ți pune. Doar mă cunoști. Sunt un mare pișicher.
- Ha-ha. Zău că ești. Redevenim serioși?
- Doar pentru un timp.
- E bine și-așa. Cât vorbim despre nuanțe.
Am văzut că Marty a simțit nevoia să facă o mică recapitulare. Cred că v-a prins bine și vouă. Nu-i așa? Acum vă las și vă dau întâlnire peste o săptămână. Să fiți cuminți! Știu că sunteți! Glumeam și eu puțin...
(va urma)






