Nuanțele
- Îmi aduc aminte ce mi-ai spus la intensitate: "nu se cântă numai tare sau numai încet".
- Așa și este. Compozitorul are posibilitatea să arate cât de tare sau cât de încet dorește să se cânte într-un anumit loc. Cum ți-am mai spus, face asta prin nuanțe. Numele nuanțelor, ca și a altor termeni muzicali, este în limba italiană.
- Cum se zice "tare"?
- Se zice "forte" și se notează prescurtat așa: f.
- Dar încet? Chiar dacă mie nu-mi place.
- "Piano" - care se prescurtează p. Hai să-ți fac o bucurie.
- Mie???
- Există o nuanță mai puternică decât forte: fortissimo, care înseamnă foarte tare și se notează sub portativ astfel: ff.
- Există și foarte încet?
- Da. Se numește "pianissimo", prescurtat: pp. Pentru o gradare mai fină, între piano și forte mai putem avea mezzo piano (mp) și mezzo forte (mf), jumătate încet sau tare, adică potrivit.
- Și cum treci de la una la alta?
- Uneori se trece brusc. Alteori întâlnim o indicație care înseamnă că trebuie cântat din ce în ce mai tare - crescendo - sau din ce în ce mai încet - decrescendo.
- Ar mai fi și alte semne care să arate intensitatea?
- Mai sunt accentele.
- Țin minte cum te-am speriat când am dat un accent prea tare.
- Ele nu sunt făcute ca să-l sperie pe ascultător, ci ca să dea mai multă expresie muzicii.
- Am priceput.
- Ce zici, Marty, pot să-ți dau o temă de gândire?
- Dacă nu-i prea grea.
- Nu-i grea deloc. Răspunsul vine de la sine. Știi acum destul de multe despre trei dintre calitățile sunetului.
- Știu.
- Cu toate aceste elemente, un compozitor poate compune o lucrare muzicală cu melodie, ritm, nuanțe, cu tot ce-i trebuie. Dar, hai să ne gândim împreună, putem auzi această muzică?
- Păi, nu prea cred. O putem doar citi, fiindcă n-o cântă nimeni.
- N-o cântă nimeni până când compozitorul - tot el - nu indică timbrul, adică instrumentul sau instrumentele, vocea sau vocile pentru care a scris muzica.
Despre voci și instrumente muzicale
- Ce interesant! Nici nu credeam că timbrul e atât de important.
- Muzica prinde viață cu ajutorul vocilor și instrumentelor muzicale. Ea trebuie cântată.
- Și ascultată. Ce bine de voi, pământenii! Marțienii nici n-au urechi. Mie mi-au făcut o instalație specială, când am venit pe Pământ.
- Marty, ești uimitor! Te-ai adaptat grozav la lumea noastră: nu numai fiindcă auzi și vorbești, dar ai și început să gândești ca oamenii. Te pomenești că n-ai să mai vrei să pleci acasă.
- N-ai tu norocul să-ți rămân pe cap. Cum sunt gata, cum o zbughesc pe Marte. Nu că nu mi-ar plăcea la voi. Sunteți foarte ospitalieri, dar... nicăieri nu-i mai bine ca acasă!
- Bine spus, înțeleptule! Doar că, deocamdată, ar mai fi destule de-nvățat, așa că mai ai de stat la noi.
-... "că pe drumul din poveste, înainte mult mai este".
- Bravo, domnule! Ai citit și basme?
- Am citit înainte de culcare și mi-au plăcut.
- Atunci, hai să ne continuăm și noi povestea.
- Numai să nu adorm. Scuze! Am glumit.
- Să vedem care sunt timbrurile întrebuințate în muzică.
- Ai spus ceva despre voci și instrumente.
- Le iau pe rând. Încep cu vocea umană și apoi vei cunoaște și instrumentele.
- Iar îmi pierd răbdarea...
Așadar, dragii mei, de acum încolo vom putea afla - trăgând cu ochiul la lecțiile lui Marty, ca de obicei - foarte multe lucruri despre voci și instrumente muzicale. Să nu vă pierdeți și voi răbdarea. Nu mai e mult până sâmbăta viitoare.
(va urma)