Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Istorii inventate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Drumul sarahbernelor


Dripal

03.11.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Notă: Sarahbernele sunt cele mai bune prăjituri din lume...


S-au cunoscut când mergeau să-l vadă pe preşedinte. Stăteau una lângă alta în cutie. Hberna i-a povestit cum i-au căzut o parte din nuci şi Sara i-a dat din ale ei.
- De ce eşti aşa de drăguţă cu mine?
- Da' tu, de ce eşti aşa de drăguţă?
- Îţi mulţumesc. Mi-ai dat atâtea cadouri, eu nu ţi-am dat nimic.
- Prezenţa ta aici e un cadou.

Au vorbit ore în şir. Şi-au povestit una alteia vieţile, când ajunseseră prin clasa a şasea, punerea cremei de ciocolată, maşina a intrat într-o groapă şi aproape s-au răsturnat. Celelalte au început să ţipe, ele nici n-ar fi observat, aşa erau de prinse de poveste, da' le-a împins cineva.
- Daţi-vă mai încolo, nu vedeţi că nu încăpem?
- Unde să ne dăm, nici noi nu încăpem.
- Nu mai ţipa aşa păpuşă...
- Circulaţi, circulaţi...
- Domnule, îmi stai pe bezea.
- Când n-au nici cei 7 ani de-acasă ce poţi să le mai ceri?
- Mi-ai strivit glazura.
- Aşa vreţi să-l întâmpinaţi pe Domnul Preşedinte? Credeam că s-a făcut o selecţie mai drastică.
- Doamnă, vă rog mutaţi-vă crema puţin...Mă pătaţi.

Era înghesuială mare. Nici nu ştiau pe cine să asculte. Deodată s-a făcut lumină. Se deschisese capacul şi cineva de sus le aşeza. Se făcea şi linişte. Atunci Sara a zis:
- Hai să fugim, vrei?
- Acum? Aşa?
- Sau poate vrei să-l vezi pe preşedinte....
- Nu... hai!

Au urcat sprijinindu-se una de alta şi cocoţându-se peste celelalte, când au ajuns la marginea cutiei s-au aruncat. Au căzut intr-o cutie mai mare, al cărei capac imens era deschis... Vedeau soarele şi o pajişte verde. Dar nu puteau ieşi, era mai adâncă cutia asta şi nu mai aveau de ce să se sprijine. În scurt timp s-a închis şi capacul. Stăteau în întuneric tremurând, la început nici nu se auzeau, le asurzise zgomotul îngrozitor cu care se închisese capacul ăla mare.
- Ce ne facem? Cum mai ieşim de aici?
- O să mucegăim singure şi neştiute de nimeni.
- Uitate de toţi...
- Şi când te gândeşti că eram printre cele mai bune.
- Bunissime cum a zis cineva...
- Cu o formă perfectă.
- Nici prea dulci.
- Nici prea puţin dulci.
- Întruchipând perfect noţiunea vechilor greci despre echilibru...
- Între bezea, crema de cacao şi ciocolată...
- E vina ta, tu ai vrut să fugim!
- Şi ce, cine te-a pus să vii? De ce n-ai rămas?
- Ziceai că vrei afară.
- Şi ce, tu nu vrei? Ce, credeai că e aşa uşor? Du-te la înapoi la căldurică şi lasă-mă să-mi văd de drum. N-am timp de pierdut cu fricoşi.
- Unde să mă mai duc acuma, nu vezi că nu se mai poate? Vin cu tine, n-am de ales. Ai făcut special.

S-au certat aşa până maşina s-a oprit. N-au observat până nu s-a făcut iar lumină şi au fost ridicate şi puse în altă cutie. Era o cutie mare cu un capac subţire şi transparent. Aici era linişte. Au aflat mai târziu că cutia asta nu merge la preşedinte, ci la teatru.
- Ce bine, întotdeauna mi-am dorit să merg la teatru.
- Şi eu. Vezi ce bine c-am fugit?
- Da, iartă-mă. M-am speriat.
- Şi eu m-am speriat. Crezi c-o să ne pună pe scenă?
- Vai. Întotdeauna mi-am dorit să mor pe scenă. O să ţip să ştii.
- Nuuu, n-ai voie, ei nu trebuie să ştie, e prima regulă. Vrei să încalci prima regulă?
- Ce mai contează dacă oricum mor.
- Aşa e. O să ţip şi eu.
- Şi dacă nu ajungem în acelaşi loc?
- Vai, nici nu mă gândisem, trebuie să ne lipim, ca să ne ia deodată.
- Da, bună idee.
- Atunci să mergem la soare.
- Nu la soare, nu la soare, niciodată n-am suportat soarele.
- Păi ţi-am zis că nu e totu' aşa simplu..? Nu mai eşti în cămară.
- Şi dacă ne topim de tot? Mai bine ne lipim în frigider.
- Imposibil.
- Da' să stăm măcar puţin, deja mă simt moleşită, ce-aş mai merge puţin la frigider...
- Nu în frigider, nici nu mă gândesc, urăsc frigiderele. Ca să trăieşti ieşi, rişti, nu treci din cămară în frigider, chiar dacă ţi-e rău când ieşi, da' măcar simţi ceva, în frigider nu se întâmplă nimic.
- Ba se întâmplă o grămadă , te aşezi lângă gheaţă şi amorţeşti încet-încet şi...
- Viaţa e viaţă, nu amorţeală.
- Da şi amorţeala e tot viaţă. Doar că e mai plăcut.
- Cine a zis că trebuie să fie plăcut? Nu trebuie nimic. Frigideru' e o păcăleală. Nu vezi nimic.
- Ba vezi, după ce îngheţi puţin vezi ce vrei tu.
- Nu am ce discuta cu congelate. Mă duc la soare, uite ce frumos e acolo pe câmp.
- O să murim de cald acolo, o să ne topim...
- Treaba ta, du-te şi congelează-te!

Sara a început să urce pe margine, o mână s-a strecurat prin gaura din celofan şi a ridicat-o. A fost ultima oară când a văzut-o. Hberna a ajuns cu cutia în frigider. Tristă că a rămas singură s-a aşezat în partea cea mai îngheţată. Apoi n-a mai simţit nimic, lacrimile i-au îngheţat şi în locul lor au apărut imagini: o mână o ridica pe Sara, ea, Hberna urla aşa tare încât mâna începea să tremure şi Sara cădea jos, jos era iarbă, şi se ascundea după o buturugă. N-o mai găseau deşi o căutau până noaptea târziu cu lanterne. A doua zi pleca spre mare într-o căruţă cu lăutari. Era frumos pe drum, copacii aveau multe culori, bătea soarele, când bătea prea tare se băga în fân, mirosea frumos, pe deasupra treceau şi păsări... Hberna s-a trezit abia când în faţa ei se căsca o gură cu dinţi albi, frumos aliniaţi. Nu-i era frică, o ştia demult, era aşa cum o văzuse de mică în cărţile de poveşti. La început a simţit o durere groaznică, apoi n-a mai simţit nimic în afară de o toropeală şi printre ţiuiturile de bezea spartă a auzit vocea unui mare actor: "Astea sunt prăjituri cu memorie, amintirea lor rămâne vie după ce gustul s-a dus demult".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • misto
    petro [membru], 03.11.2007, 23:02

    superba esti :):)

Spacer Spacer