Primenită, se gătește cu veșminte alese din zori, își freacă temeinic obrajii cu palmele ca să-i rumenească, își împreunează în creștet, cu o agrafă, coadele tăciune, iar gândul îi e tot cu Zoli, i-a promis c-o ia, că n-o lasă așa, de râsu' lumii, că-i e dragă ca lumina din ochi. Acu' fata așteaptă pe pătuc să vie. Cu mâinile pe genunchi, stă toată țeapănă, să nu șifoneze fota. Mă'sa e-n spatele gardului. Stă pitulită să-i ție de grijă fetii. Numai ta'su e în fundu' curții și suduie neamurile băiatului, că el știe.
Florentina Ghițescu
A încercat să fie scriitor. A citit mult, a scris mult. Toate manuscrisele i-au fost respinse. Nu reușește să transmită emoție ziceau unii, alții spuneau că firul poveștii e prea încâlcit. Nu va renunța la scris, dar nu va mai trimite la nicio editură, de-acum va scrie doar pentru el. Încă își dorea să simtă cum e să fii scriitor. Auzise că dacă avea bani putea să cumpere un vis. Era mai degrabă o experiență completă. La trezire se forma o amintire care putea fi accesată de mai multe ori. Ca și cum ar fi fost.
Iulia Stavre
Visul său era să plece într-o călătorie în jurul lumii. A început să economisească, de când s-a angajat. În câțiva ani ajunsese la o sumă frumușică. În ziua când a pornit în escapada mult așteptată, de bucurie, și-a pus muzica preferată în căști. A plecat spre aeroport, fredonând. Pașii parcă dansau în ritm de fericire. Nu a auzit bolidul de lux, pe trecerea de pietoni. Privește marea, la apus. Lângă el este mama. Îi zâmbește, își înfășoară șalul în jurul umerilor și împinge căruciorul spre hotel.
