Fugind de umbre, Iris se refugiază în hotelul unde rezervase camera. Recepționerul nu o găsește în catastiful îngălbenit. Îi înmânează, totuși, cheia cu numărul 8. Pe holurile întunecate nu respiră nicio vietate. Încuie ușa. Se așază. Din obișnuință își ridică picioarele atârnate deasupra hăului căscat între pat și podea. Iată. Un jurnal între perne. Pe ultima pagină, sub data zilei de azi, este scris: Iris intră în cameră. Nu știe că este urmărită. Sub rând, încă o notă: Ssst. Nu face zgomot. El e deja aici.
Rozalia Cristea
În interes de serviciu, mă deplasez la Sibiu. Ajung la Împăratul Romanilor, primesc cheia camerei, intru și rămân cu gura căscată de atâta lux și confort. Obosită, mă decid să fac o baie. Intru în cadă și mă fură visarea. Însuși împăratul Vespasian îmi toarnă apa caldă pe cap, ca să-mi limpezesc gândurile în privința dorințelor mele arzătoare apărute în acest cadrul medieval. Domnia sa, cu dotarea cavalerească ridicată la un înalt nivel, se dezbracă lent, când aud recepționerul, ce faci bre, apa curge pe sub ușă.
Ana-Maria Dobre Nir
Îmi făcusem rezervare într-o noapte în care garsoniera devenise prea strâmtă, prea luminată de televizor. La recepție, nu m-a întrebat nimeni nimic. Cheia era deja pe tejghea. Am urcat, am intrat. Camera mirosea a detergent. N-avea ceas, n-avea oglinzi. Am adormit imediat, fără să gândesc. Dimineața, în baie, n-am recunoscut periuța de dinți. Nu știam dacă era a mea. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Am ieșit ușurat și gol, cu pașii moi, ca după o spovedanie tăcută. Pe hol, un bărbat mă salută cu numele altcuiva.
