Contrabasul
- Vino să-l vezi pe fratele mai mare al violoncelului.
- Curaj, Marty!
- Ha-ha, știam eu c-o să te simți mic-mititel, când ai să vezi contrabasul.
- Un marțian ca mine se simte mic-mititel aproape tot timpul, când e pe Pământ. Dar acum e rândul meu să râd. Contrabasul e mai înalt și decât un om.
- Asta așa e. Este cel mai mare instrument din orchestră și are peste doi metri înălțime.
- Arată tot ca o vioară. Se ține la gât? Glumeam.
- Fiind atât de mare, contrabasul se sprijină pe un picior de lemn și e fixat să stea vertical.
- În picioare.
- Exact. Interpretul stă și el în picioare sau cocoțat pe un scaun înalt și ține instrumentul cu mâna sau îl sprijină pe umăr.
- Iar mă gândesc la ceva.
- Dă-i drumul, să vedem. Îmi place cum gândești.
- Vioara era cea mai mică și suna cel mai subțire. Venea viola, un pic mai gros. De violoncel, ce să mai zic? Gros-gros. Cum o fi atunci contrabasul?
- Și mai gros, bineînțeles. Coardele lui, mai lungi și mai groase, se acordează mult mai jos decât ale violoncelului, pe sunetele mi, la, re, sol. În orchestră, de multe ori, el cântă același lucru ca violoncelul, dar mai jos. Completează foarte bine timbrul celorlalte instrumente.
- Putem să-l auzim?
- Cum să nu? Observă puțin arcușul. E un pic mai scurt decât al violoncelului, dar are mai multe fire de păr, cu care vor fi frecate coardele astea groase.
- Pot să-mi fac o perucă mai deasă! Iar m-am prostit.
- Nu-i nimic. Ești nostim. Acum stai puțin liniștit și ascultă.
- Parcă dansa un elefant.
- Fantastic! Bravo! Chiar dansa un elefant, pentru că ți-am arătat un fragment din Carnavalul animalelor de Camille Saint-Saëns și contrabasul, aici, reprezintă elefantul.
- Camille Saint-Saëns (1835 - 1921). Țin minte. Tot din Carnavalul animalelor făcea parte și Moartea lebedei. Ca să fiu mai la largul meu cu acest instrument prea mare pentru mine, poți să-mi mai dai un exemplu muzical?
- Sigur că pot! Va fi o lucrare numită Legenda, scrisă de Adolf Misek (1875 - 1955), un contrabasist și compozitor ceh, iar interpretul este tot un contrabasist ceh - Bozo Paradzik.
- Mulțumesc! Mi-a plăcut foarte mult! Ce-mi mai spui despre acest uriaș cu care presimt c-am să mă-mprietenesc?
- Există uneori contrabasuri cu cinci coarde. Ce zici de asta?
- Că sunt mai multe decât patru.
- Să te văd acum ce-ai să mai spui despre numărul coardelor pe care le are harpa, următorul instrument.
- "Că pe drumul din poveste..."
Harpa
- Harpa e un instrument cu totul special. Exista și acum cinci mii de ani, la vechii egipteni, există și astăzi, având aproape aceeași formă.
- Mda...
- La ce te gândești?
- Încerc să-mi imaginez ce-nseamnă pentru voi cinci mii de ani și, după socoteala mea, ar fi cam o sută de mii la noi.
-???
- Nu-nțelegi.
- Nu prea.
- Am comparat cu viețile noastre: voi trăiți cam o sută de ani..
- Bine-ar fi!
- ... și noi cam două mii. De douăzeci de ori mai mult.
- Încep să mă "prind". Vrei să spui că ceea ce simțim noi când spunem "acum cinci mii de ani", simțiți voi pentru un număr de ani de douăzeci de ori mai mare, adică pentru o sută de mii.
- Știai că sunt premiant.
- Știam și mi-o dovedești tot timpul. Bravo! Revenim pe... Pământ?
- Direct în sala de muzică.
- Harpa este foarte elegantă și foarte scumpă.
- Of! Și eu care speram să-mi cumperi una.
- Iar?
- Nu te speria de-o marty-glumă.
- Se vede că ți-a cam pierit cheful de învățătură. Tot încerc să-ți vorbesc despre harpă și tu mă duci cu zăhărelul.
- Te duc cu zăhărelul, te duc cu preșul, te duc cu vorba sau cu cobza, că ar fi în temă. Ha-ha, știi că în timpul liber am studiat dicționarul. Te superi?
- Nu, nu, chiar mi-ai descrețit fruntea, spiridușule, dar m-ai făcut să iau o hotărâre: îți voi descrie harpa, dar nu foarte amănunțit, fiindcă are o construcție destul de complicată și delicată, numărul de piese diferite fiind deosebit de mare - 1415.
- O mie patru sute cincisprezece? Atunci mă declar foaaaarte obosit.
Dacă Marty e "foaaaarte obosit" se cere o pauză. Vă aștept peste o săptămână. Pe curând!
(va urma)