ești tu. Da, tu, cea cu ochii imenși de culoarea Egeei la asfințit, tu, cu năsucul în vânt, tu, cu gropițele nostime din obraji, tu, cu maxilarele frumos conturate, ce-mi amintesc de cunoscutele veverițe gemene, tu, cu (mai jos de bărbie nu-mi permit să cobor). Ți-am găsit și-un nume: planeta Chip. Sau Dale? Sau, mai corect, Chip and Dale. E bine. Jumătatea luminată de soare, blândă, tandră, empatică, s-o numim Chip. Sau Dale? Cealaltă, rece, indiferentă, orgolioasă, va fi numită Dale. Sau Chip?
Gyorgy Gyorfi-Deak
A doua planetă albastră era cumplit de albastră. În întregime albastră. Sută la sută ocean. Oamenii din echipaj chiar se întrebau dacă meritase să facă un drum atât de lung. Speranța de a întâlni alte inteligențe pe acest nou Pământ intrase serios la apă. Care Pământ, că în afară de banchizele polare, totul era lichid? Căpitanul își turnă un deget de gin, umplu paharul cu apă tonică și adaugă o felie de lămâie. Mi-ar mai trebui niște cuburi de gheață. Pregătiți naveta, hai să aglacizăm, vom înfige steagul la Pol.
Gabi Lungu
Smogul îmi ardea plămânii, ironie amară pentru un climatolog. Terra, sub ochii mei de savant, se sufoca rapid. În timp ce tușeam, o viziune clară mi-a inundat mintea: o planetă albastră, vibrantă, fără cicatrice. Nu un telescop, ci propria mea conștiință o proiecta. Cu stingerea fiecărei respirații, Xylos devenea mai reală, nu o descoperire exterioară, ci o renaștere interioară. Pe măsură ce aerul otrăvit mă răpunea, mă desprindeam de Terra muribundă. Și mă ancoram în acea lume nouă, pură. Murind, nu plecam, ci mă mutam.
