În anul acela am fost și eu trecută pe lista admișilor. O listă coborâtă din cer. Am început primăvara. Profa era perfectă, ca o zeiță; zeița iubirii fără de sfârșit. În primul an m-a îmbrăcat în scutec alb. Cu voce de înger păzitor, mi-a șoptit prima lecție. Să-mi fie albul alb, în toți anii ce vor să vină. Să fug de-ntuneric. Mi-a ursit lumina. Apoi m-a învățat cuvântul; pe silabe. Ma-ma. Și pasul. Pașii. Drumul. Să mă ridic după ce cad. Să râd după ce plâng. Șapte ani. Primii. Restul e viața.
Florina Hegedüs
Sunt în vizită fulger la tata. Trebăluiește prin staul. Asta a făcut toată viața, că na, doar asta fac cam toți aici, în Mărginimea Sibiului. Miros greu, a brânză, a gunoi, mi se îmbibă în haine. Aș vrea să se oprească din lucru da' el doar mormăie sub mustață, ce-i, ai venit să mulțumești oilor că te-au ținut la școli? Și-i spun, cu ochii-n jos, că am venit să-mi iau rămas bun, mă mut în străinătăți. Grebla nu mai hârșâie și tot mormăit zice, d'apoi pentru facultățile tale mintale, n-am atâția bani să le plătesc.
Monica Ciurea
Pe Ciobi îl primeai în loc de bun venit și-l lăsai moștenire când terminai. Nu-i știa nimeni numele real, nici de câți ani bântuia prin cămin, dar el ne știa. Cursuri, cranii, oase, făcea rost de orice. Auzisem că repeta anii de câte ori putea, apoi dădea iar admitere și intra. Apelam toți la el ca la o enciclopedie vie. De curând, un bătrân schimonosit m-a căutat la Universitar, mi-a explicat ce frumusețe de metastaze are și ce material bun ar fi. El e Ciobi, omul enciclopedie, le spun solemn acum studenților mei.
