Fiecare dintre noi, cele șapte prietene, și-a ales un drum distinct. Facultăți diferite, orașe din toate colțurile lumii, visuri care ne-au purtat în direcții aparent opuse. Ne-am promis să nu uităm ce ne leagă: serile de vară, frica de admitere, emoțiile de dinainte de afișarea rezultatelor. Azi ne întâlnim rar, dar când o facem, fiecare povestește altceva: despre pacienți, coduri, arhitectură, avioane, romane, procese sau afaceri. Șapte drumuri, aceeași rădăcină. Prietenia noastră a fost prima facultate.
Ligia Dumitrescu
Stă pe o bancă. În lumina aurie a unui septembrie târziu e atât de frumoasă. O clipă cred că m-a recunoscut. Îi prind mâinile într-ale mele. Nu încă. Mintea ei e o temniță cu pereții groși. În fiecare zi încep să sap o cale spre ea. În fiecare zi o găsesc astupată. Sunt Manole. Sunt Sisif. Dar nu pot să renunț. Mi-e dor de vocea și de sclipirea ochilor ei de odinioară. Uneori își mișcă buzele. I-aș culege roua cuvintelor, dar ele rămân ferecate. Încă. Sunt Icar, dar soarele speranței nu mi-a ars toate penele.
Florentina Ghițescu
Am citit într-o carte despre un personaj care a făcut nu mai știu câte facultăți până la 100 de ani, dar fără să le termine, fără să dea examenul de licență. Deoarece primea o rentă lunară de la o rudă bogată atâta timp cât era la facultate. M-am regăsit în acel om. Și eu aș face măcar șapte facultăți, chiar fără să-mi dea cineva bani. Cred că aș da și licența. Îmi place să fiu elev. Mi se pare cea mai mare bucurie în viața asta. Nu îi înțeleg pe cei care așteptă vacanța mare.
