Căci, să fim sinceri, rodia nu e doar un fruct exotic pe care îl găsești la supermarket într-o plasă de nailon. În mâna lui Cristi Martin, ea devine cod secret, metaforă a vieții și pretext de a medita la ce rod lăsăm noi, oamenii, în urma noastră.
Laura Pascu: Cristi, de ce rodia? Puteați alege mărul, mai ales că are atâta încărcătură culturală...
Cristi Martin: Am zis să evit tentațiile biblice prea evidente (râde). Rodia e mai discretă, mai misterioasă. Are semințele acelea ca niște mici universuri - și exact asta mă interesa: să dau privitorului sentimentul că în fiecare tablou e ascuns un sâmbure de sens, unul personal. Mărul îți spune direct "mușcă!". Rodia te provoacă să o desfaci, să o cauți, să ai răbdare.
L.P: Așadar, expoziția e o invitație la răbdare?
C.M: Exact. Într-o lume grăbită, rodia îți amintește că frumusețea nu se descoperă la prima privire. Coaja e tare, dar odată spartă, înăuntru e o abundență nebănuită. Cam așa e și cu arta mea: dacă te uiți doar superficial, zici "uite, un fruct reinterpretat". Dar dacă intri, începi să vezi întrebările: ce protejăm, ce dăruim, ce înseamnă viața dusă în spirit?
L.P: Publicul te știe din spectacole de succes. Cum reacționează când descoperă pictorul?
C.M: La început, parcă nu le vine să creadă. "Cum, și pictează?!" Dar după ce văd tablourile, mulți îmi spun că recunosc aceeași energie pe care o simt în rolurile mele. Un fel de pasiune cu o doză de mister. Ceea ce, recunosc, e un compliment pe care îl iau foarte în serios.
L.P: Dacă rodia e laitmotivul acestei expoziții, care ar fi rolul favorit pe scenă?
C.M: Greu de ales. Dar să zicem că actorul din mine e rodia întreagă, iar rolurile sunt semințele. Fără ele, n-aș fi complet. Și, desigur, fiecare spectator care vine la spectacol sau la o expoziție mai adaugă un sâmbure de sens.
L.P: "Sub zodia rodiei" pare o expoziție foarte personală. Este prima oară când aduceți pictura în fața publicului sau există deja un parcurs în spate?
C.M: Pictez de mult, chiar de foarte mult. Prima mea expoziție personală a avut loc în 2019, la București, apoi am revenit cu alte teme, la fel de intime și de încărcate de simboluri. Fiecare expoziție a fost pentru mine un pas, o treaptă de suflet, așa cum îmi place să spun. În fond, pictura m-a însoțit dintotdeauna, chiar dacă scena a fost mai vizibilă. Acum doar am adus în lumină ceea ce exista deja în mine.
Mitologia unui fruct și grația unui fluture
Rodia nu e doar un fruct exotic cu coajă roșie și semințe rubinii - ea a fost, de-a lungul mileniilor, pretext de mituri și embleme sacre. Grecii au văzut-o în mâna Persefonei, ca simbol al ciclului vieții și al renașterii. Mulți spun ca ar avea 365 de semințe, câte una pentru fiecare zi a anului, dar cine stă să le numere? În Biblie, a urcat până la rangul de podoabă pe veșmintele preoților și pe coloanele Templului lui Solomon, iar în Orient a fost fruct al iubirii și al fertilității, adus la nunți ca talisman. Cu alte cuvinte, rodia are mai multe pașapoarte culturale decât un diplomat.
În tablourile lui Cristi Martin, însă, povestea devine personală: rodia apare ca un portal între lumi, dar niciodată singură. În fiecare lucrare, un fluture plutește aproape insesizabil - fragil și totuși esențial - semn al metamorfozei, al libertății și al speranței care răsare chiar și din cele mai grele coji ale vieții.
Astfel, rodia și fluturele se întâlnesc ca două simboluri complementare: unul greu, dens, aproape ritualic; celălalt ușor, diafan, gata să dispară la o adiere. Iar în acest dans vizual, Cristi Martin reușește să vorbească despre fragilitatea noastră, dar și despre puterea de a renaște.
Rodia ca portal
Expoziția Sub zodia rodiei e mai mult decât un parcurs estetic. E o invitație de a privi atent și de a descoperi în pânzele lui Cristi Martin nu doar fructul simbolic, ci și propria noastră interioritate. În culori ferme și gesturi delicate, rodia devine un portal - spre memorie, spre spiritualitate, spre umanul fragil și puternic deopotrivă.
În fond, dacă ar fi să-i rezumăm mesajul într-o întrebare simplă, poate că ar suna așa: "Ce rod lași în urmă după ce pleci de pe scenă?" Iar Cristi Martin ne amintește că scena poate fi și un șevalet, iar șevaletul - o scenă.
