Re-connect este un proiect artistic care completează asupra legăturii dintre trecut și prezent prin reinterpretarea modernă a unor opere consacrate, transformând jocul creativ într-o reflecție despre identitate și într-o oglindă a societății contemporane.
1. Joaca
Prima dată a fost reîntoarcerea la joaca euforică. Joaca de a fi altcineva, de a se îmbrăca în hainele altora... în alte vremuri, alte realități. Asta m-a făcut să mă întreb: dar totuși cine suntem oare în momentul de față? Am descoperit că reconectarea cu trecutul poate să ne reamintească multe învățături uitate.
Sâmburele proiectului a fost plantat în mine prin 2013 cu o serie de portrete făcute unei prietene dragi, în stilul artistei sale preferate, Frida Khalo. Natura ludică a ședinței foto m-a încântat atât de mult încât a pornit un izvor de idei în mine. Proiectul propriu zis l-am început în 2017. Alegeam o pictură preferată pentru a fi regândită în spirit contemporan prin mediul fotografiei digitale. După o documentare profundă despre lucrarea originală, și contextele realizării ei, pregăteam meticulos cadrul în vigoare pentru replică. Astfel încercam să redau scenele cât mai fidel dar întotdeauna am căutat să introduc și elemente autentice care să ne aducă în prezent: telefonul smart în loc de carte, junk-food în loc de fructe sau gadget-uri nelipsite din peisajul antropologic cotidian.
2. Realizarea
În timpul realizării lucrărilor a venit și Realizarea subtilă că orice realitate este subiectivă, are mai multe fațete, mai multe "personalități". Iar responsabilitatea alegerii este numai a mea și a fiecăruia în parte.
Procesul producției a fost unul provocator dar într-un sens puternic motivant. Câteodată dura și până la 2-3 săptămâni să aduc totul laolaltă: persoane și spații potrivite, mobilă, haine, accesorii, etc. Entuziasmul și dedicarea oamenilor implicați m-a fascinat de-a lungul ședințelor, care câteodată erau destul de solicitante. Mama mea mi-a fost un aliat continuu, m-a ajutat cu cusutul costumelor când nu dădeau roade răscolirile din second-uri.
Am colaborat cu mai mulți performeri de dans contemporan și am realizat și clipuri video de dans la unele dintre opere. În acestea personajele din picturi prind viață prin mișcare pentru câteva minute - introducând o altă dimensiune proiectului.
3. Misiunea
În final joaca s-a transformat în misiunea conștientă de a-mi asuma rolul artistului care creează o oglindă a societății de astăzi. Rămâne la aprecierea fiecăruia cât de clară este, însă reflexia trecutului în prezent și a prezentului în viitor este omniprezentă.
Ultimele 4 replici le-am realizat în 2020, în timpul restricțiilor din pandemie, cu membrii familiei și un autoportret. Am utilizat pentru recuzite doar ce am găsit prin casă, pentru că nu puteam părăsi locuința. În aceste lucrări, am folosit obiecte care ne-au marcat existența în aceea vreme: de la masca medicală la masca de gaz, hârtia igienică prețioasă, mănușile de curățat tot ce intră în casă și telecomanda groazei - obiectele banale devenind simboluri culturale.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)



















