Răzvan Dițescu
Ecranul telefonului arată 10K urmăritori live. Notificările vin una după alta. Sunt idolul unei mulțimi invizibile. Bravo. Te iubesc. Respect. Cuvinte goale ce-mi întorc stomacul pe dos. Am ajuns în vârf, dar nu simt decât greață. Mâinile îmi tremură pe telefon. Inima bate ca nebuna. Sting ecranul. Rămân doar eu și tăcerea. Iar tăcerea are mai multă sinceritate decât toată mulțimea de acolo. Zece mii de fantome urlă în buzunar, dar aici, sus, nimeni nu bate la ușă. Nimeni nu mă strânge în brațe.
Paula Butnariu-Bompa
Drumul spre vârf i-a fost lin. Nu că voia, ci pentru că putea. Nu că se străduia, ci că avea. Ce avea? Impropriu spus, material genetic. Fuseserăm colegi de facultate. Mă angajasem în aceeași instituție. Eu mic, el mare direct. Mă cam ignora, poate pentru că eram din provincie, că nu ne învârtiserăm în aceleași cercuri sau el știe de ce. Eu mă agitam la proiecte, el în delegații. Peste ani, iese șeful cel mare la pensie. Vine numirea de la minister. Eu. Stai. Cum? Eu? Alb la față mă întreabă: ce pilă ai, vere?
Veronica Baciu
Fiecare zi pe care o duc cu bine a devenit un Everest. Hârtii de făcut, termene de respectat, întâlniri cu foști, cu actuali, cu persoane pe care nu le cunosc și nu știu la ce să mă aștept sau pe care nu le-am mai văzut de mult și nu știu cum o să mă găsească. La toate astea se adaugă zilele prea scurte și somnul mult prea drămuit. Poate că de la o vârstă nu mai ține, nu mai poți cu ritmul ăsta. Everestul meu coboară tot mai mult. Ținta e să te asiguri că ții drumul drept și ajungi cu bine la destinație.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
