Se lumina greu. După o noapte în care mă zvârcolisem pe toate părțile căutând o poziție în care să pot dormi, acum stăteam cu ochii agățați de negreala ferestrei, trebuia să-mi fac planuri pentru o nouă zi. Prima clădire pe care am deslușit-o în depărtare a fost clădirea spitalului. Era cea mai răsărită dintre cele din jur și spre ea s-a îndreptat primul meu gând. Cine știe ce mă așteaptă la capătul acestui drum. Îmi imaginam holul încremenit, mirosul, așteptarea locuită de disperare.
Fabiola Stoi
Eram pe lângă apă de vreo două ore. Nu trăsese nimic, mă gândeam că iar plec cu minciogul gol. Dar firul se întinde brusc și-o ia spre aval. Prind bățul și merg după el. Dau fir și trag, tot apropiindu-mă de pește. Zic pește? Era imens, nu văzusem încă o creastă ca a lui. Lăsasem în urmă locul de pescuit, în fața mea soarele ieșea din ape, glob de foc, anunțând o nouă zi. Deodată monstrul se întoarce, mă privește în ochi și scuipă cârligul care mi se înfige în pleoapă. Vezi aici tăietura asta?
Monica Ciurea
Ne mai întâlniserăm poate în celelalte vieți, dar în asta din urmă eram în lumi separate. Veneam fiecare din alt capăt și ne-ndreptam spre niciunde, când s-a-ntâmplat să ne înghesuim deopotrivă în strâmtoarea aceleiași uși. Am rămas înțepeniți, eu privindu-te de sus, ca o regină în cârjă, tu ca un rob aplecat la picioare. Te-am mângâiat pe tâmplă și ți-am săltat bărbia; erai tare frumos. M-ai privit galeș, ți-ai scos verigheta și restul a fost ca de fiecare dată: niște halate albe ne-au dus pe fiecare în alt salon.
