- Bună, Marty! Îți mai plac poveștile?
- Le ador! Poate nu chiar cu Albă-ca-zăpada, preferata mea din "tinerețe".
- E perfect, pentru că am de gând să îți spun o mica poveste adevărată.
- Cu prințese?
- Ha-ha! Pe aproape. În anul 1747, în drum spre Berlin, Bach s-a oprit la Potsdam după două zile obositoare de călătorie. Aici fusese invitat să participe la Palatul Regal al Regelui Frederic cel Mare al Prusiei, unde fiul său, Carl Philipp Emanuel Bach, era angajat clavecinist al Curții.
- Nu cu prințese, dar cu un rege. Grozav! Mă interesează!
- Mă gândeam eu... Frederic era pe punctul de a începe concertul său de seară, în care el însuși cânta la flaut cu orchestra, când i s-a dat lista persoanelor care sosiseră la Curte. Lăsând flautul jos, le-a spus tuturor: "Domnilor, bătrânul Bach este aici". A anulat concertul de seară și l-a invitat pe Bach să încerce noile sale "fortepiane" construite de colegul și prietenul lui Bach, Gottfried Silbermann, constructor de orgi. Regele deținea mai multe astfel de instrumente, situate în camere diferite. După ce a cântat la toate, mutându-se cu regele și muzicienii dintr-o cameră în alta, Bach l-a invitat pe regele Frederic să-i dea o temă pe care să improvizeze. Apoi, desigur, i-a delectat pe toți improvizând cu o măiestrie uimitoare. La întoarcerea sa la Leipzig, pentru a-și arăta recunoștința față de primirea excelentă de care a avut parte la Potsdam, Bach a dezvoltat tema regelui într-o serie de mișcări contrapunctice complexe - doi Ricercari, zece Canoane, o Sonată pentru vioară, flaut și basso continuo (Frederic fiind flautist). A intitulat lucrarea Ofranda muzicală și a trimis-o la Curte cu o scrisoare de dedicație.
- Ce cadou frumos!
- Nu-i așa? Vom asculta și noi câte ceva. Nu tot, așa că încerc să aleg cu mare grijă. Dintre cei doi Ricercari, unul este la trei voci (ca o fugă la trei voci), al doilea fiind la șase voci.
- Șaseee???
- Chiar așa. Un pianist și muzicolog american - Charles Rosen - a scris în The New York Times din 18 aprilie 1999 că această fugă este cea mai semnificativă compoziție pentru pian a mileniului.
- Atunci trebuie să o ascultăm!
- Da. Interpretul va fi pianistul olandez Leo van Doeselaar.
- Să știi că am fost foarte atent și am recunoscut tema regelui. Se repetă de multe ori la diferite voci.
- Bravo ție! O vei recunoaște și în canoane, sunt sigur. Ca să fie cât mai sugestiv ce a construit Bach din punct de vedere muzical, instrumentiștii au încercat să facă și niște interpretări vizuale.
- Adică?
- Stai o clipă să îți explic. Întâi, sper că ai putut observa că multe exemple pe care le vedem împreună sunt interpretate de muzicienii olandezi adunați sub auspiciile muzicii lui Bach: Netherlands Bach Society.
- Am văzut asta chiar și la exemplul de mai sus.
- Bun! Revenind la canoanele din Ofranda muzicală, n-ai să crezi... Ele sunt ca un fel de puzzle. Vocile pot să apară "răsturnate" - adică intervalele ascendente devin descendente și invers. Pot să apară "recurente" - adică citite de la coadă la cap și așa mai departe. Ca să se înțeleagă mai bine ce se întâmplă, de exemplu, oriunde o voce este dublată, interpretul va fi vizibil de două ori. Și acolo unde o voce este oglindită, interpretul apare și el într-o oglindă.
- O, vreau să văd asta!
- Uite!
- Tema regelui se aude foarte bine la flaut.
- Se aude! Iar contrapunctul făcut de vioară apare normal sau oglindit.
- Grozav! Cu același interpret. Mai ai?
- Mai am. Să vezi acum cât de sugestiv este filmat violonistul, ca să înțelegem ce cântă și cum se combină vocile.
- Ha, ha! Ingenios de tot! Înțeleg perfect. Tema, apoi cântată de la coadă la cap, iar el merge cu spatele, pe urmă combinate. Mi-a plăcut la nebunie!!! Se mai poate un canon?
- Unul și gata pe azi... Interpreții ne dau câteva explicații. Haide să vedem ce zic ei:
Tot felul de lucruri se întâmplă în acest canon. La prima vedere, s-ar putea să nu vedeți și să nu auziți imediat tema de bază dată lui Bach de Frederic cel Mare. Totuși, ea este acolo, în partea superioară, ornamentată de Bach. Canonul propriu-zis se află în partea inferioară. Bach l-a notat în două chei, indicând unde ar trebui să intre a doua voce. Deoarece aceeași voce apare aici de două ori, deși într-un mod diferit, vom vedea doi interpreți identici. În plus, Bach a adaptat tema în așa fel încât piesa urcă cu o treaptă cu fiecare repetare. În exemplarul special tipărit al Ofrandei muzicale, pe care Bach i l-a dăruit lui Frederic cel Mare, această piesă poartă inscripția: "Ascendenteque Modulatione Ascendat Gloria Regis" ("Pe măsură ce modulația se ridică, așa se ridică și gloria Regelui"). Așadar, Bach își exprima dorința ca faima lui Frederic să crească odată cu fiecare ton ascendent al muzicii. Această ascensiune este reprezentată aici de efectul Droste.
- Iar ceva nou. Nu cunosc acest efect.
- De fapt, sigur îl cunoști, dar nu îi știai numele. Efectul Droste este o imagine care apare recursiv în interiorul ei, creând iluzia unei repetiții infinite.
- Aaaa. Ca atunci când mă văd în două oglinzi din ce în ce mai mic.
- Da, da. Exact. Iar denumirea vine de la o cutie de... cacao olandeză.
- Nu mai pot de curiozitate!
- Acum îi vedem și îi ascultăm. Iar apoi pauză până săptămâna viitoare.
Nici eu nu mă așteptasem la asemenea efecte. Bravo muzicienilor Netherlands Bach Society. Iar cu voi ne întâlnim sâmbăta viitoare.
(va urma)