- Cel mai "bătrân" dintre compozitorii ce au făcut faima clasicismului vienez, Joseph Haydn, s-a născut la 1 aprilie 1732, în orășelul Rohrau (pe atunci un simplu sat), din Austria.
- 1 aprilie nu-i ziua păcălelilor la voi?
- Este. Ca să-și scape fratele de eventuale glume nesărate, Michael Haydn, fratele lui mai mic, a răspândit zvonul că Joseph s-ar fi născut pe 31 martie. Ți-am spus asta doar fiindcă ai adus tu vorba. În fond, nu are nicio importanță. Mult mai important mi se pare să-ți împărtășesc și ție tot ce am citit despre copilăria lui. Vrei?
- Mai întrebi?
- Așa cum ai văzut, băiatul, căruia i se spunea Sepperl - ca diminutiv de la Joseph -, s-a născut la țară. Tatăl său era meșter rotar, bun meseriaș și în același timp mare amator de muzică. Deși nu cunoștea notele și nu avea pregătire muzicală, rotarul Mathias Haydn învățase să cânte la harpă și, având o foarte bună memorie, cunoștea o mulțime de melodii auzite fie de la numeroșii muzicanți ambulanți aflați în trecere prin Rohrau, fie de la lăutarii tarafului care îi înveselea pe oamenii din sat când stăteau la un pahar de vin pe prispa crâșmei. Mama micuțului Sepperl, mamă a doisprezece copii (dintre care i-au trăit numai șase), își însoțea munca în gospodărie cu cântec. Vocea sa caldă și plăcută va dăinui mult timp în urechile talentatului băiețel care nu era deloc indiferent la sunetele ce-l înconjurau.
- Foarte norocos! Toți cântau în jurul lui... Ce n-aș fi dat... Ei, lasă, copiii mei vor avea mai mult noroc. Am să le cânt eu toată ziua.
- Ha-ha! Iar îți faci planuri pentru următoarele secole? Într-adevăr, contează mult ca unui copil să i se cânte de mic! Haydn, fiind foarte talentat, a și reacționat foarte repede la auzul melodiilor din jurul lui și a început și el să cânte. Avea un firicel de glas cristalin cu care îi fermeca de-a dreptul pe toți cei ce-l ascultau și se acompania cu un instrument construit de el însuși, care imita vioara pe care o văzuse la lăutarii din sat. Culmea, talentatul băiețel reușea să facă instrumentul să sune.
- Uluitor! Fără să-l învețe nimeni? Și ce cânta?
- Toate astea reușea să le facă prin imitație, fără nici un profesor sau alt ajutor. Pur și simplu, reținea toate cântecele sau zgomotele auzite și încerca să le reproducă. Astfel, cei mari erau uimiți auzindu-l cântând din repertoriul lăutarilor, inventând el mici melodioare sau imitând ciripitul păsărilor, mugetul vacii, zgomotul ritmic al barosului sau sfârâitul roții proaspăt scoase din foc.
- Uimit sunt și eu! Spune mai departe, că de-abia aștept să aflu ce s-a mai întâmplat când a început să studieze, dacă așa mic și fără profesor făcea atâtea.
- În satul lui natal nu ar fi avut șansa de a deveni mai mult decât un meseriaș - probabil rotar, ca tatăl său -, iar muzică ar fi cântat numai de plăcere. Norocul a fost că un unchi, pe nume Johann Franck, era învățător la școala primară din orășelul Hainburg și, în același timp, conducătorul corului bisericii din localitate. El, auzindu-l pe Sepperl pe la vârsta de șase ani, și-a dat seama de talentul care zăcea în acest copil și i-a convins pe părinți să-și lase băiatul în casa Franck, ca să își înceapă învățătura.
- Și, și...
- Părinții s-au gândit bine la viitorul băiatului și, deși îndurerați de despărțirea prea timpurie de copilul lor, au acceptat acea propunere.
- M-am emoționat! La fel a fost și cu părinții mei, când li s-a propus să mă lase să vin pe Pământ și să învăț muzica. Au acceptat, dar erau îndurerați că se despart de mine.
- Micule! Numai că tu ești aici primit cu toate onorurile, în timp ce Sepperl, ca să primească un strop de învățătură, a trebuit aproape să facă pe sluga bună la toate. Din când în când, Franck îi mai dădea câte-o învățătură, dar băiatul s-a ales cu ceva, nu datorită profesorului, ci datorită talentului său deosebit. Avid de cunoaștere muzicală (cu scrisul și cititul a rămas deficitar), Haydn a învățat scrisul și cititul notelor muzicale, a învățat să cânte la pian, la vioară, la orgă și chiar la instrumente de suflat. În același timp, a deprins și meșteșugul cântului vocal și a ajuns, în scurtă vreme, solistul ansamblului coral. Mai târziu, privind cu multă generozitate în urmă, compozitorul Joseph Haydn își amintea cam așa de acele timpuri: "Îi datorez lui Franck - primul meu învățător -, foarte multă recunoștință. Omul acesta aspru m-a învățat ce este munca, mi-a dat primele elemente ale meșteșugului muzical. Deși primeam de cele mai multe ori mai multă bătaie decât mâncare, voi duce cu mine în mormânt amintirea profesorului meu."
- Frumos! De fapt, ce spune e adevărat. A învățat totuși multe de la acest prim profesor. Eu, expert în instrumente, mi-am și dat seama că, în afară de cele de percuție, Sepperl le-a cunoscut bine pe celelalte, de la coarde cu arcuș, instrumente cu claviatură, până la instrumente de suflat.
- Zici că în afară de cele de percuție. Ai observat corect, expertule, numai că...
- Numai că?
- Te lămuresc imediat. De fapt, mai bine citim direct din cartea dr. I. Weinberg care, în monografia sa despre Haydn (Editura Muzicală, 1964) repovestește o întâmplare hazlie: "În fiecare an, 4 iunie, ziua Sfântului Florian, patronul bisericii locale, se sărbătorea în Hainburg printr-o procesiune care străbătea străzile principale ale orașului. În fruntea procesiunii se găsea corul, după care venea orchestra și în urmă notabilitățile orașului. Conducătorul - atât al corului, cât și al orchestrei -, era învățătorul Franck. În ajunul procesiunii, când totul era pregătit, s-a produs o nenorocire: toboșarul, om în vârstă și cu o bogată experiență, a murit subit. În disperare de cauză, neputând găsi alt toboșar, Franck a recurs la... micul Haydn, singurul care l-ar fi putut scoate din încurcătură. I-a dat notele și i-a ordonat, scurt și fără replică, să se pregătească pentru a mânui el toba în cursul procesiunii de a doua zi. Ușor de poruncit, mai greu însă de executat. Copilul de șapte ani, dând dovadă de o puțin obișnuită maturitate artistică și profesională, s-a pus pe lucru pentru a se familiariza cu instrumentul pe care până atunci nu îl mânuise. Înainte de a trece să bată toba propriu-zisă, a început Haydn să-și obișnuiască mâinile: a luat un vas mare, sferic, în care se cernea făină, a acoperit gura vasului cu o pânză subțire pe care a legat-o strâns și apoi, cu cele două percutoare, timp de câteva ore a lovit necontenit, în diverse chipuri, membrana improvizată. Foarte curând, mânuțele băiatului s-au deprins cu mânuirea tobei. Dar exercițiul acesta a avut și o latură negativă: făina din vas s-a răspândit în nor gros în întreaga casă. Doamna Franck a sancționat prompt și aspru silința elevului-servitor, croindu-i câteva vergele pe spinare. Stăpânindu-și lacrimile, micuțul și-a dus până la capăt experiența: s-a instalat de data aceasta în fața tobei veritabile și, a doua zi de dimineață, pregătirea proaspătului toboșar era desăvârșită. Procesiunea din anul 1739 a rămas înscrisă în analele orașului Hainburg. Orchestra a cântat admirabil, iar mânuitorul tobei a făcut senzație: toboșarul, care bătea ritmul cu o precizie și vigoare neobișnuită, era un omuleț în vârstă de șapte ani. Ca să poată ajunge la membrana tobei, instrumentul a fost pus pe spinarea unui cocoșat. Tabloul, dincolo de latura lui comică, a impresionat întreg orașul, care a aplaudat cu căldură pe elevul școlii locale. Numele lui Haydn a început să circule, iar ca rezultat practic a fost faptul că Sepperl a mâncat în ziua aceea pe săturate. În micul muzeu al parohiei Hainburg se păstrează până astăzi toba pe care a mânuit-o Haydn în 1739."
- Înseamnă că m-am înșelat. Haydn a cântat și la un instrument de percuție. Mi-a plăcut povestea. A stat mult la Hainburg?
- Doar doi ani, dar acum, după mai bine de 250 de ani, în acel oraș există o societate care îi poartă numele: Societatea Hainburg Haydn a fost fondată în 1981 în Hainburg an der Donau. Cu profilul său artistic, societatea se străduiește să continue spiritul inovator al lui Joseph Haydn. În consecință, repertoriul său variază de la muzică barocă la jazz și compoziții contemporane. Pe lângă artiștii austrieci, susțin aici spectacole și muzicieni din Slovacia, Republica Cehă și Ungaria vecine, precum și din Coreea, Japonia și SUA. O platformă este oferită, în special, pentru tinerele talente promițătoare. În toamna anului 2022, Societatea Hainburg Haydn a primit Premiul Maecenas pentru Sponsorizare Culturală din Austria Inferioară.
- Bravo lor! Mai ai povești?
- Mai am, însă nu pentru astăzi.
- Dar muzică?
- Muzică trebuie. Doar așa îl vom cunoaște cu adevărat pe Haydn. Aleg pentru tine prima parte din sonata în Do major pentru pian.
- Vesel, jucăuș. Îmi place. Nu prea pot urmări bine partitura.
- Înțeleg. Vrei să vezi un solist sau chiar o solistă... drăguță, dacă se poate.
- Ha-ha! Chiar asta vreau!
- "Poruncă" îndeplinită! Ascultăm prima parte din sonata în Re major, interpretată de pianista italiancă Beatrice Magnani. Tot o muzică veselă, senină, jucăușă.
- Mulțumesc! Voi asculta cu plăcere.
Sper că și pe voi v-a înseninat această muzică. Acum, eu nu mai pot face altceva decât să vă spun "La revedere!"
(va urma)