Așa se numește acest proiect, această splendidă inițiativă, de a menține vie, prin chiar faptul că bisericile acestea sunt deschise și se pot vizita (nu doar gratuit, dar și împreună cu un ghid local, veronez, inimos, prietenos, bun cunoscător al poveștilor locului) istoria catolicismului (și a curentelor și orientărilor religioase creștine care au apărut în epoca medievală în Italia), așa cum a conservat-o orașul acesta, vreme de aproape o jumătate de mileniu. Așa se numește, oficial, ideea care a generat această ocazie unică (pentru mine, ca vizitator), acest privilegiu, această excepțională întâlnire cu ceea ce Verona păstrează secret, ascunde, cumva, privirilor turistului de pripas (care ajunge în oraș interesat doar să se fotografieze în curtea sau pe balconul unei case în care se pare că a trăit familia Capuleti, dar, mai ales Giulietta, a cărei poveste de amor cu Romeo Montague o cunoaștem bine, sau, cel mult, pentru a vizita în pripă, cele patru Chiese Vive, considerate a fi cele mai importante ale orașului - într-o încercare deloc necesară și chiar păguboasă de ierarhizare, de clasificare, de ordonare a acestora: Basilica di San Zeno, Chiesa di Santa Anastasia, Il Duomo - catedrala orașului, Chiesa din San Fermo), dar care se devoalează celui interesat, celui care întreabă, celui care nu duce lipsă de timp, celui care (helas!) are un prieten (sau, chiar doi) în Verona - unul dintre ei, întâmplător, chiar membru al acestei asociații care preia denumirea Verona Minor Hierusalem (așa a fost declarat a fi acest oraș în anul 1474), mie, adică.
Denumirea făcea atunci referire la planul urbanistic al orașului medieval (cu o parte centrală, protejată de râu, de propriul relief și de ziduri de incintă prevăzute cu porți - Porta Leoni, secolul 1 ÎC, Porta Borsari, secolul 1 ÎC, Porta Vescovo, secolul al 13-lea, Porta Nuova, secolul al 15-lea, Porta San Zeno, secolul al 16-lea), respectiv cu zona de dincolo de aceste ziduri, în care locuia populația săracă, ale cărui biserici, construite de diverse grupuri de călugări, de ordine religioase, de aristocrații orașului, de bresle, de puternice instituții religioase ale vremii, reprezentau borne, dar și popasuri într-un itinerar de pelerinaj local, făcând din Verona secolului al 15-lea un Mic Ierusalim, Minor Hierusalem.
1. Renaștere din apă - Verona dincolo de râu. De râul Adige, desigur. Adică, în partea înaltă a orașului. Chiesa Santi Siro e Libera, Chiesa Santa Maria in Organo, Chiesa San Giovanni in Valle, Chiesa Santa Maria in Betlemme, Chiesa Santa Maria di Nazaret, Chiesa Santo Stefano, Chiesa San Pietro Martire, Chiesa della Madonna del Terraglio, Chiesa San Giorgio in Braida.
2. Renaștere din Cer - Verona între nopțile lui Mozart și silueta sculptată a carenei unei nave ce reprezintă imaginile a 416 sfinți. Cerul care se vede foarte bine spre Estul orașului. Chiesa di San Tomaso Cantuariense (la orga căreia a cântat, în ziua de 7 ianuarie 1770, adică la vârsta de 14 ani, lăsând apoi, fix acolo, pe acea orgă istorică, inscripția W.S. M., Wolfgang Salisburgensis Mozart), Chiesa di San Paolo in Campo Marzio, Chiesa di Santa Maria del Paradiso, Chiesa di Santi Nazaro e Celso, Chiesa di Santa Toscana.
3. Renaștere din pământ - Verona, întâlnire între civilizație, istorie și cultură. În chiar inima orașului vechi, medieval, îmbrățișat perfect de râul Adige. Chiesa di San Zeno in Oratorio, Chiesa di San Lorenzo, Chiesa delle Sante Teuteria e Tosca, Chiesa di Santa Eufemia, Chiesa di San Giovanni in Forro, Chiesa di San Benedetto al Monte.
Cu ajutorul a sute de voluntari locali care asigură în zilele se sâmbătă (iar, ca excepție, pentru unele din biserici, chiar și vinerea sau duminica) ghidarea gratuită a vizitatorilor prin locurile mai puțin cunoscute și adesea secrete ale bisericilor (criptă, altar, turnul - clopotniță, scări, culoare, catacombe), primești, dacă ești, cu adevărat interesat, informații interdisciplinare: despre istoria orașului, despre artiștii care l-au vizitat și i-au împodobit bisericile și locurile de cult, despre programele de conservare, de restaurare și de reconstrucție a acestor splendide biserici.
Fiecare dintre bisericile pe care doar le-am enumerat aici (desfid această departajare - între cele patru mari și istorice, respectiv celelalte, poate 17, poate 19, poate mai multe, care nu au cum să fie deloc altfel, ci tot istorice, chiar dacă unele nu sunt mari, ci mici, modeste, intime - ceea ce le sporește farmecul, misterul și poveștile) ar merita nu doar să fie căutată, găsită și vizitată, nu doar să îți reveleze memoria comunității și amintirile despre fondatori și constructori, nu doar să îți fie prezentată de către un voluntar - membru al acestei organizații, ci, ar merita un text aparte, o descriere unică, specifică, particulară. Nu știu dacă voi face acum, asta, nici chiar pentru unele dintre ele, nici măcar despre cea care m-a impresionat cel mai mult - Santa Maria in Organo. Știu însă, că voi ajunge din nou, acolo, în Verona, în luna octombrie a anului viitor. Șansa pe care o am, de a cunoaște o parte din aceste secrete despre care scriu acum, este legată de prietenul meu veronez, Franco Chilese, bibliotecar la Bilblioteca de economie a Universității din Verona, voluntar pentru Verona Minor Hierusalem, prietenul meu Couchsurfing, care, alături de, sau împreună cu Ezio Buzzacchi, m-au găzduit, în luna iunie, în apartamentele lor din Verona, fix atâta timp cât mi-a fost necesar să întreb, să ascult, să privesc, să înțeleg istoria bisericilor acestui splendid oraș. O săptămână.
