Absolvenţi de opt clase în Canada

Am primit bilete să asistăm la spectacolul de absolvire a 8 clase a fiului meu. Ceremonia a avut loc la Country Club, Richmond Hill, o suburbie a Marelui Toronto Richmond Hill, zonă rezidenţială, nu prea sunt blocuri, un orăşel mai mult pentru clasa de mijloc, ingineri, profesori, specialişti în IT, o zonă liniştită, sunt destui români aici, veniţi cam de 6-8 ani, cam atâta durează să intri în clasa de mijloc, să-ţi iei casa ta, să faci mult grădinărit, tuns iarba, plantat flori, terenul e scump, grădinile nu sunt foarte mari, dar totul bine îngrijit, e plăcut să te plimbi printre case, să vezi fiecare ce flori are, daca e o tufa de leuştean între flori sigur acolo stă un român.

Nu am plătit direct nimic pentru banchet, în cursul anului copiii din clasa a opta vindeau în pauza ciocolată, îngheţată, altele, cu suprapreţ, profitul s-a strâns pentru banchet. Richmond Hill Country Club e situat lângă clubul de golf, clădirea arată bine, gradină... cuvinte la superlativ. Absolvenţii în costume negre, papion, fetele în ţinute de seara, părinţii înarmaţi cu camere de luat vederi, mai ales tăticii, mamele fac poze. Intrăm în hol, marmură pe jos, candelabre imense de cristal, o scară întortocheată, jos e un pian, poze de grup, filmam. Un ecran cu imagini din şcoală, competiţii sportive, absolvenţii emoţionaţi, fetele mult mai înalte ca băieţii, parcă se decernează premiile Oscar. Intrăm în sala de conferinţe, primele 3 rânduri rezervate, eu mă gândesc că sigur pentru oficiali, pentru părinţi mai avuţi, nu, pentru absolvenţi, intră după noi, în ordine alfabetică, pe muzică, bine remarca fata mea când a văzut caseta: sinistră muzica asta, se scufundă Titanicul?

Primul vorbeşte directorul, numai câteva cuvinte, apoi parlamentarul din circumscripţia noastră electorală, e si secretar în Ministerul de Finanţe. Vorbeşte scurt, la obiect, se scuză ca nu poate sta până la sfârşit, mai are 3 discursuri în seara asta la alte şcoli, absolvenţii vor primi o insigna dedicată Jubileului Reginei, e a o coincidenţă, şcoala sărbătoreşte a cincizecea generaţie de absolvenţi. Cuvântează o doamnă de la Inspectoratul Şcolar, am uitat, s-a cântat imnul, ceremonia devine din ce în ce mai oficială, mai sobră.
Vine catastrofa, cuvântează profesorul de calculatoare, în parabole, pilde, aminteşte cum W.Churchill a fost salvat de Fleming datorită penicilinei, notez asta. Alte discursuri, premii, prezentarea diplomelor de absolvire, premii au luat numai fetele, băieţii numai la sport, se confirmă că la vârsta asta sunt fetele mai studioase?
Apoi ceremonia de ieşire din sală a absolvenţilor, poze, filmat, ne întâlnim în hol, suc, prăjituri, torturi, poze, părinţii pleacă, la miezul nopţii ne întoarcem după odrasle, lor li se serveşte masa, va fi dans, adică fetele stau pe scaunele lor, băieţii pe ale lor, vorbesc despre baschet, am trecut şi eu prin asta, e drept, nu era atâta lux, nu cuvântase parlamentarul. Când am terminat eu 8 clase n-a venit nici directorul la "banchetul" nostru.

Mă prezint profesorului de calculatoare, îl felicit pentru discurs, îi spun că-mi pare enorm de rău că Fleming l-a salvat pe Churchill, poate de era altul nu se împărţea aşa Europa. Zice că asta e partea negativă, a făcut şi bine, îşi cere într-un fel scuze. Ne despărţim amici.
Mă gândesc că totul e pe calapod american, ce-i aşa mare lucru să termini 8 clase? Mă mai gândesc că pentru copii e ceva, se putea şi fără, mai bine aşa cum a fost, pentru ei e prima realizare, nu o fi nici parlamentarul aşa fraier să-şi piardă vremea cu ei, peste câţiva ani copiii ăştia votează, îl vor recunoaşte pe afişele electorale, tot politica e, pentru câţiva părinţi a fost o clipă importantă, a încercat să arate că-i pasa. Prea mult festivism, prea mult zgomot pentru nimic? Poate, daca nu merită un copil să aibă amintiri frumoase de la 14 ani.

Aşa e în Canada.
Anul ăsta iar am trecut prin banchet, cu fata, ba şi printr-un an de persecuţie din partea profesorului de calculatoare, nu a uitat convorbirea, dar nici noi nu ne-am lăsat când a depunctat-o, am vrut să vedem de ce, a fost trecuta nota greşit, asta a fost explicaţia. Cred şi eu, când mai ai neobrăzarea să întrebi dacă "banii noştri de taxe merg să va luaţi voi, profesorii calculatoare personale, ori sunt să avem noi mai multe"? Asta a întrebat fătuca. Bine că a trecut clasa, un procent numai lipsea să fie pe podiumul premianţilor, am contribuit şi noi cum am putut să fie originală la banchet, cum a fost cunoscută în şcoală, rochie, poşetă, fundă, făcute de o scenografă.
La 13 ani, în toamnă, începe liceul, începe o bătălie mai grea, i-am promis că profesorii de la liceu nu sunt ca învăţătorii din şcoala generală, măcar sunt pe materii şi ce ştii, aia e.

Geta