13.06.2008
Ce ne face oare să căutăm alte orizonturi? Revin la ideea de fugă. Trăim în goană. Din ce în ce mai repede.

Nu mai ştim prea bine dacă gonim noi prin timp sau timpul prin noi.

Tot alergăm după ceva. Pentru ceva. Către ceva.

Nu i-ar veni nimănui în minte să fugă de minge. Ci după ea.

Câteodată îmi place de altfel să imaginez o minge fugărindu-i pe jucătorii terorizaţi. O minge monstruoasă, păroasă şi pârdalnică.

Cea mai frumoasă fugă este bineînţeles cea unul spre celălalt...



(Carola Alvear & Cristian Contreras în Paris - Santiago de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno)
În viaţa de toate zilele însă se fuge mai curând dinspre, de la ceva.

Vânătorul fuge după vânat.
Vânatul fuge de vânător.
E ca bancul cu teoria relativităţii.

Dar se poate fugi şi altfel. Nu neapărat de la "rău". Nu neapărat înspre "mai bine". Ci spre "ALTCEVA". Dacă nu ar fi existat şi această a treia alternativă nu s-ar fi descoperit nici până astăzi America. Nici Internetul. Nici atâtea milioane de câte şi mai câte.

A pleca. Pentru a deschide orizonturi. Nu pentru a închide uşi. Spre a deschide drumuri. Nu pentru a părăsi zări neprielnice.

Poate că ar trebui să se folosească mai des termenul de: "alt - fugi".

Această alter-fugă aparent inutilă care face tocmai diferenţa între alergătura pe teren şi dans.

Se poate cu greu părăsi tema fugii mai ales că atâtea variaţii tentante se prezintă minţii. A "trans-fugi". A "răs-fugi". A "trăz-fugi". A "trăz-nit-fugi"?!!...A "per-fugi". A "super-fugi"... A "sper-fugi"...

Aşa cum corpul uman este alcătuit de peste 90% de apă, aşa şi în timpul unui meci mai mult de 90% din mişcări sunt făcute din deplasări. La fel ca şi în dans - metaforă a meciurilor vieţii.

În lumea fotbalului, ca şi în cea a dansului se practică deplasarea de la un club la altul. De la o companie la alta. E normal: lucrurile trebuiesc făcute cât mai iute. În stare de urgenţă. Tinereţea nu aşteaptă! Foarte des în selecţiile naţionale apar jucători (dansatori) de pe cu totul alte meleaguri.

Italia - România: Un exemplu care îmi vine în minte à propos de meciul (nu numai sportiv dar şi existenţial) între Italia şi România: Când mă gândesc la dansul italian primul nume care îmi vine în minte este cel al lui... George Iancu. Giorgio. Da. Şi nu numai pentru că este român (români sunt mulţi în Italia), ci mai ales pentru că este unul din cei mai superbi dansatori pe care i-am cunoscut vreodată. Transnaţional. Un exemplu de meci (departe de a fi nul) perfect şi amical între România şi Italia.

Olanda - Franţa: Deja "fugit" am descoperit o carte a unui naturalist francez Henri Laborit care se cheamă "Elogiul fugii". Un Oh! cât de francez (je suis donc je pense) elogiu al Raţiunii (adică: "Fuga e sănătoasă!") ca replică la "Elogiul nebuniei" zvârlită (pe hârtie) de mai nordicul Erasmus. Ce meci: "Elogiul nebuniei" versus "Elogiul fugii"!

Coregrafia, ca şi ceea ce se întâmplă pe stadion în timpul meciului s-ar putea defini ca fiind drumul cel mai lung între două puncte.

Zigzaguri şi sinuozităţi, eschive baroce şi fulgurante, săgeţi ocolite, direcţii frânte, vortexuri şi nebuloase, traiectorii deviate, paşi întortocheaţi, parabole şi hiperbole întretăiate, spirale întrepătrunse.

Ca şi în viaţă. Inutile labirinturi baroce şi savante obstacole imaginare.



(Carola Alvear & Jorge Careños în Paradigma de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno)

1 comentariu

  • o fuga inaltata si coborita, o fuga intoarsa, ras-pliata, dezgolita, descoperita,
    eva leblanc [membru], 13.06.2008, 12:30

    o fuga fugita, o fuga neintarita, o fuga deschisa, o fuga la pinda, o fuga indragostita de fugar...

    textul e foarte frumos. Merci, Gigi Caciuleanu.

Publicitate

Sus