Portugalia: Artur Barrio - Situaţii
Vlad Morariu
Situaţionism artisticVlad Morariu
"Aşadar, ce este o situaţie? O situaţie este realizarea unui joc mai bun, provocat de către prezenţa umană.
Împotriva artei particularizate, cultura situaţionistă va fi o practică globală care reţine, în fiecare moment, toate elementele utilizabile. În mod natural, acest fapt va conduce la o producţie colectivă care va fi, fără îndoială, anonimă (cel puţin, în măsura în care lucrările nu mai sînt produse ca mărfuri, această cultură nu va mai fi dominată de nevoia de a lăsa urme).
Împotriva artei unilaterale, cultura situaţionistă va fi o artă a dialogului, o artă a interacţiunii. Artiştii contemporani sînt în totalitate separaţi de societate, aşa cum sînt separaţi unul de altul prin competiţie."
(Manifestul Situaţionist, publicat anonim în Internationale Situationniste No.4, iunie 1960)
Dezlănţuind confuzia pe străzi... Situaţie
În noaptea dintre 31 martie - 1 aprilie 1964 un puci militar sprijinit de Statele Unite împotriva preşedintelui socialist Joăo Goulart a preluat puterea în Brazilia. O serie de guverne militare s-au succedat la conducerea Braziliei între 1964 şi 1985: două decade în care societatea braziliană s-a radicalizat şi polarizat extrem. Activitatea de rezistenţă underground a opoziţiei de stînga (vechi activişti comunişti, dar şi studenţi din marile centre universitare), construită după modelul Rote Armee Fraktion, a culminat cu suspendarea unor drepturi ale omului (printre care habeas corpus, imposibilitatea de a mai dispune de propriul corp) culminînd în 1968 cu proclamarea stării de asediu. Aceşti ani negri au însemnat represalii, dispariţii de oameni, detenţii ilegale, execuţii etc.
În 1970, artistul Artur Barrio, născut în Portugalia, dar emigrat împreună cu familia în Brazilia încă din anii '50, preocupat încă din anii '60 cu ceea ce am putea numi reziduul fiinţei umane, plasa 500 de pungi conţinînd sînge, urină, unghii şi alte resturi corporale în tomberoanele şi colţurile obscure din Rio de Janeiro. Acestea erau zilele cele mai cumplite ale represiunii militare. Aşa cum artistul mărturiseşte, nu era neobişnuit ca oamenii să dispară, avînd loc o adevărată purificare socială, uneori operată de către forţe para-militare autonome: dispăreau atît opozanţii regimului, cît şi delincvenţii, marginalizaţii şi copiii străzii. Ca întotdeauna, Barrio a documentat prin fotografii reacţiile oamenilor la găsirea acestor pachete. Ele reprezintă situaţii, stări-de-lucruri configurate, în aşa fel încît diferenţa dintre viaţa de zi cu zi şi lucrarea de artă dispare. 500 din pachetele lui Barrio au reprezentat tot atîtea momente de confuzie, de teamă, de precauţie, de ură împotriva regimului militar. Ele s-au transformat în tot atîtea întrebări asupra efectului distructiv pe care sistemele (guvernamentale sau de altă natură) îl pot avea asupra oamenilor.
Barrio însuşi despre arta sa
POSIBILITATEA unei lucrări AVENTUROASE
POSIBILITATEA unei lucrări RISCANTE
POSIBILITATEA unei lucrări în CONSTANTĂ transformare
POSIBILITATEA unei lucrări în EVOLUŢIE
A contesta prezentul nu înseamnă a te întoarce în trecut, înseamnă: A MERGE ÎNAINTE.
(1975)
Germania: Joseph Beuys - Arta este adevăratul capital
Daria Ghiu
Am selectat un fragment - a fost o alegere greu de făcut - din faimoasa discuţie-atelier de o zi, pe care Beuys a avut-o pe data de 23 aprilie 1979, cu Volker Harlan, în holul bisericii Sf. Ioan din Bochum.
"Nu, conceptul de artă trebuie să treacă în locul conceptului degenerat de capital. Arta e capitalul cu adevărat concret, iată ce trebuie să conştientizăm. Nu e adevărat că banul şi capitalul sînt valori economice, în schimb, e foarte adevărat că demnitatea umană şi creativitatea sînt capital. Prin urmare, trebuie elaborat un concept de ban care să exprime că tocmai creativitatea, adică arta, e capital. Arta este capital. Asta nu e fantasmagorie, ci realitatea reală. Capitalul este deci ceea ce e artă. Capitalul este capacitatea umană şi tot ce iese din ea. Cu alte cuvinte, numai cele două organe sau acele două poluri de referinţă prin care se naşte un lucru, creativitatea şi intenţia umană, reprezintă valori economice, tot restul reprezintă altceva. Banul nu e o valoare economică. Avem deci un concept de capital şi în acesta îşi vîră coada valoarea economică distrugînd totul şi, prin asta, ea îndeamnă economia să se gîndească numai la profit, numai la exploatare etc. Nu există decît capacitatea umană şi tot ce iese din ea. Acest lucru poate fi clarificat din nou şi din nou în dezbateri permanente între oameni şi se poate transforma în productivitate infinită, care construieşte şi reconstruieşte lumea, ridicînd, în funcţie de circumstanţe, un cosmos cu totul diferit, în loc să-l distrugă pe cel existent.
Asta nu e deloc creştere, numai ei o numesc creştere. În realitate, e vorba de un proces de sclerozare. Întrucît însă creşterea exterioară, bineînţeles, continuă, asemenea unei tumori canceroase, adevăratul proces e unul necrotic. Iată de ce nu e nici fecund şi nici de creştere. Şi cum să fie creştere cînd e vorba doar de proliferarea permanentă a unor interese, o proliferare căreia omul i-a scăpat hăţurile din mînă? Deşi, în principiu, el ar putea s-o ţină în frîu. Asta depinde de noi. Asta nu depinde de politicieni, nu trebuie să-i înjurăm. Poate că ei nu sînt mînaţi întotdeauna de cele mai bune intenţii,, dar poate că există printre ei cîţiva binevoitori. Dacă aruncăm totul în capul lor, ei nu vor fi corectaţi şi nu vor fi atraşi în dezbateri. Cu alte cuvinte, dacă lucrurile merg prost, nu ne putem învinui decît pe noi înşine şi pe nimeni altcineva."
(Fragment din Volker Harlan, Ce este arta? Discuţie-atelier cu Beuys, traducere de Alexandru Polgar şi Ovidiu Ţichindeleanu, IDEA Design &Print, Cluj, 2003, paginile 32-33.
"... Avem datoria să arătăm lumii întregi ce am fost capabili să facem de-a lungul vieţii.")
