30.06.2008
Pe 26 iunie 2008 s-a inaugurat expoziţia de fotografii cu titlul "Puterea comunicării în campania antifumat" care marchează introducerea avertismentelor vizuale pe pachetele de ţigări în România, începând cu data de 1 iulie 2008.

România este cel de-al doilea stat membru al Uniunii Europene, după Belgia, care introduce avertismentele combinate - vizuale şi text - pe pachetele de ţigări.

Expoziţia, aflată în faţa Muzeului Naţional de Artă, evidenţiază importanţa pe care avertismentele adecvate şi imaginile puternice le au în lupta împotriva tutunului şi este organizată la iniţiativa Asociaţiei Europene a Ligilor Anticancer (EACL), cu sprijinul companiei farmaceutice Pfizer. În România partenerii evenimentului sunt Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Centrul pentru Jurnalism Independent şi Ministerul Sănătăţii. Evenimente similare au mai avut loc şi în alte ţări europene: Belgia, Irlanda, Austria, Slovenia, Portugalia, Elveţia.

"În Uniunea Europeană, gradul de conştientizare a efectelor devastatoare ale fumatului este din ce în ce mai mare. Utilizarea imaginilor avertisment pe pachetele de ţigări, reprezintă paşi importanţi către o Europă fără ţigări" este de părere Luk Joosens, Advocacy Officer la Asociaţia Europeană a Ligilor Anticancer. "Avertismentele vizuale şi text sunt unelte puternice pentru a-i îndemna pe oameni să renunţe la fumat. Sperăm că această expoziţie îi va ajuta pe fumători să înţeleagă pericolele fatale la care se expun", mai spune Luk Joosen.

Expoziţia cuprinde 42 de avertismente vizuale care vor fi utilizate pe pachetele de ţigări în România, imagini care vor fi folosite de către statele membre ale UE, precum şi fotografii utilizate în prezent în ţări din întreaga lume, cum ar fi Canada, Singapore, Brazilia, Australia, Thailanda.

Până la sfârşitul anului alte două ţări europene vor introduce avertismente vizuale pe pachetele de ţigări: Marea Britanie şi Letonia.


0 comentarii

Publicitate

Sus