Recunoaşteţi, nu mai credeaţi că se poate reuşi şi aşa, ca Alina Dumitru! Ne-am obişnuit cu altfel de eroi, fără eroism. Şi cu alte poveşti de succes, care ne fac cu ochiul în fiecare zi, de peste tot. Medalia asta de aur vine neaşteptat şi repune lucrurile în ordine, cu o siguranţă ce ţine aproape de miracol. Aşadar, munca are rost, curajul şi voinţa au un sens.
Cînd există atîtea motive să roşeşti că eşti român, să te plîngi de ţară, de oameni, de timpuri, de mentalităţi şi de praful de pe drumuri, iată că se întîmplă ceva bun şi curat. În sfîrşit. A apărut acest motiv din metal nobil care ne dă dreptul să fim mîndri.
Acest aur nesperat! Chiar dacă va rămîne singura de acest fel din palmaresul României la Beijing (sau poate nu!), medalia Alinei îşi păstrează scînteierea adîncă şi răvăşitoare. Şi greutatea de pildă, pentru că asta aşteptăm, în secret, de la Jocuri. Poveşti cu tîlc, cărate în genţi alături de echipament.
Se poate lupta şi aşa, cu mîinile şi picioarele goale, cu nimic altceva pe dinăuntru decît voinţa mai puternică decît tine. Şi alături de un antrenor care crede ca un nebun în şansa ta, chiar şi după ce a văzut, în vis, tabelul de concurs (există şi astfel de antrenori, domnule Piţurcă!).
Să fii român nu e o scuză. Alina Dumitru ne-a pus în palmă, direct pe linia sorţii, acest bănuţ norocos. Cu o faţă aurită şi o faţă trudită. Succesul. Ne-am obişnuit să-i vedem pe ai noştri abandonînd lupta înainte de-a începe, ca "tricolorii" la Euro. Ei bine, Alina ne-a arătat că nu există decît o singură soluţie: lupta, atacul. Şi că există eroism.
Plîngîndu-ne şi scîrbindu-ne de tot, n-ajungem decît la o scîrbă şi mai mare. Alina a învins printr-un procedeu clasic: muncind şi strîngînd pumnii 11 ani la rînd. O dată cu aurul olimpic, această fată ne-a dăruit, în joacă parcă, trecînd peste durere, ceva deosebit de preţios. Şi anume, o idee sănătoasă despre succes, în locul celor găunoase şi trişoare. Ne-a reamintit acest leac amar ca ierburile chinezeşti pentru boala noastră naţională. Nimic plăcut şi uşor în lecţia ei. Victoriile nu vin de la sine, schimbările nu se produc peste noapte. Ca orice minune, succesul cere timp, efort, curaj, voinţă şi alte, alte lucruri greu de obţinut şi de menţinut.
Ar fi păcat ca această poveste să nu ne mişte. Să nu rupă ceva în noi, prejudecăţi, obsesii, spaime. Ar fi păcat ca această medalie să ne lase neschimbaţi. Şi, după o scurtă încîntare, să ne întoarcem la delirul fatalist despre români şi România. Ar însemna că n-am înţeles nimic. Sau că nu vrem să înţelegem.
Spre deosebire de "tricolori", Alina Dumitru ne-a învăţat cîte ceva despre luptă.