Din Le Petit Jardin în
You can buy me a coffee, I'm so cheap, radiografia sâmbetelor îmi ţine pulsul activ pe ambele feţe. În delirul lor succesiv, ele, sâmbetele, nu ţin cont de personalităţi în formare. Ca a mea, ca a ta, ca a noastră,
universal-individuală? Timpul ăsta măsurat în sâmbete şi
weekend-uri, îmi scurtează viaţa din start. Maria,
ţi-am recitat din senzaţia de van până era să cedăm în stil gabrielian. Continuu. Un dialog are nevoie mai mult de diferenţe de opinie decât
da-uri. Pentru că se leagă, la fel ca
dreadlocks-urile de
sadhu, pe care ori le tai, ori le laşi să te cotropească. Spirt spiritual.
Pe uşa care duce spre hertzi scrie "închis" şi încă: "regret".
Despre "socialismul va triumfa" partiturile nu spuneau încă nimic.
Psihanaliştii şi istoricii vorbesc despre fotbal înainte de "on air".
Sâmbetele mele sunt duminicile simbolurilor. Le tai, ca să nu le las să devină viermi. Infirmi.fermi.efemereter.
În autobuz o fetiţă gângureşte cunoaşterea lângă mine. "Mami, ce e aia femeia dumnezeului?"... dumnezeului zeului eului.De aceea, din sâmbătă în sâmbătă, din variantă în variantă, am fost şi terminator şi terminat, şi buze şi bici, şi acrobat la
Cirque du Soleil, şi clovn (cum nu
ne-am sincronizat noi săptămâna trecută pentru că eu aveam trăiri dramatice), şi
balerină-fostă-colegă de liceu dansând parfumat pe scena Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, şi băgător de seamă la susţinerea unei importante teze de doctorat (importante pentru omenire, pentru tehnologie, pentru evoluţie, pentru bunăstare şi siguranţă în toate), şi cumpărător imaginar de saltele zburătoare (deci tot pe jos dorm pentru că, între timp, acompaniatorii spărgătorului de conturi au născut alte guri care vor cumpăra alte saltele pe care să creeze alte guri care la rândul lor vor zbura cu salteaua care va geme până va ceda. De tot.), şi căscător de ochi şi de urechi la un spectacol de râs surprins, en Français, de Cioran, de noi, de ei, de homosexuali, de gravide, de firme de publicitate, de absorbante, de eternul feminin, de discriminare, de tentative sinucigaşe.
Dă-te jos din abstract! (semnele astea de exclamare... de ce nu putem rămâne calmi?)...
Mă gândesc la ultimele sâmbete. Astăzi, în lipsă de betze, sambe şi alte betegării, în Romană dau de o Indie accidentală: un om mânca. ochi mari, limbă pofticioasă, orez la caserolă fără precedent. Dincolo de orice fel de condiment, ornament sau metafizică. "Tu nu eşti aici!"... tu nu eşti o pipă... cu toate că teatrul se extinde dincolo de chiuvetă. Am tresărit. Picături de culoare, vinul visului fără pagini completate sonor, îl aruncasem şi pe el, aşa cum îmi scăldam orgoliul în aruncări după aruncări în alb. De lins cu axe şi ion.iiiiiiii... lasă că încă se ştiu ei clovnii cine sunt.Din sâmbătă în sâmbătă, am simţit cum îmi creşte pulsul experimentând pe viu: libertatea de mişcare îngrădită de legi care
într-un final îţi vor aduce starea completă de completabilitate,
de undeneundeîngemănatelegănaterefuzatelililili îngrădirea responsabilităţii academice care
într-un final îţi va aduce invidia unora şi limbile altora,
muşcă-mă în toamna mea prematură de zoroastru limitat de libertatea dezmăţului cumpărat, îngrădirea procreării multiplicate,
când e absolut ori e cu dragoste, ori e cu copii, ori dă-o-n măsa că n-avem nevoie libertatea ascultării deliberate, frica de penibil sudoripal şi...
leliţă lioară cine-i cel mai înfoiatînaripatînpieliţatîmpecuniarcorectdeaicideacoloderomcudadaicesecventze deci, concluzia mea
cânta sârba cuvintelor fără suport înaripat de covor cu planuri dejucate: cum dau de băiatul în cârje de la teatrul de sâmbăta asta? Magie şi meditaţie.
Între căpiţe cu mii şi mii de ochi. Căpiţe urbane. Atunci cârjele vor lua formă de picioroange biodegradabile, scena va deveni lichidă, cortina va prinde aripi de păun (arătoase dar inutile zborului) şi totul se va transforma
într-un Cortego de Circ Solar.
Voi juca pentru prima dată clovnul fără motiv evident. Cu lanţ de platină adiacent colorată verde, voi lăsa pastişele de artă mimată să-mi alinte buricul. Că doar, da... nu e o pipă. Şi dac-ar fi, s-ar scurge în orezul la caserolă, fără să simţi.
Dacă tot ne facem intrarea pe ring cu tot felul de
trick-uri pentru a atrage atenţia celor lungi şi laţi...
maşina este acolo unde este. Dacă nu ar fi ea, ar fi rima liberă.
Vreau să mă vezi, să mă delimitez de mulţime, să mă simt de neînlocuit, să devin cel mai mare umblător pe sârmă ghimpată, cea mai flexibilă levitatoare, cea mai roşcată muşcătoare, să am cel mai black BlackBerry black? Pentru că despre asta era vorba şi în Blog the Theatre din acelaşi festival la care merg şi mâine şi poimâine, ca să pricep că realitatea mea este o patetică şi grandioasă holoGramă. La kiloGram. Doar că interpretarea lor a fost puţin sexistă pentru mintea mea de gen feminin pur aleatoriu, dar sensibilă la abordări gen dăm mâna cu băieţii iar la fete dăm din cap. Semnalăm că
v-am semnalat prezenţa, doamnelor. Şi gata.
Data viitoare ştiu. Eu scriu textul. Cu cârje şi cu ghimpi.
Iaca,
uite-aşa, din sâmbătă în sâmbătă, mai faci un salt mortal în van, peste salteaua din Circul Urban, Suburban, Uman, Spaţial, Vital, Modificat genetic, Iluminat... tot cu PI în cap. There is a pattern...
Cu Oana a lu' Eliade la ceai, la trei, la zgomot şi zgomot de aţe de păpuşi mişcat încet încet incert. 
