Se spune că atunci când ne năştem începem să murim. Chiar din prima clipă.
Da' de ce să nu ne închipuim că atunci când murim începe drumul înspre viaţă...
Dacă ni se pare atât de natural că drumul înspre moarte trece prin existenţă, tot atât de natural să treacă oare prin nefiinţă drumul către viaţă?
O aceeaşi, luată de la început? O alta, nouă, cu totul diferită? Pe acelaşi pământ? Pe o altă lume?
Ca vietate a aerului, a oceanului, a focului?
Şi pe unde o fi trecând oare acest drum? Pe sus, pe jos? Sau chiar prin mijloc fără să ne dăm seamă? Prin inima vreunei stele arzânde sau bifurcându-se la infinit chiar prin fiinţa noastră cea de toate zilele?
Să fie în definitiv totul mult mai simplu decât pare?
Şi, în pragul înspăimântătoarei clipe, surâzând ca pentru sine să stăm oare, înalţi şi nevăzuţi de către cei ce plâng, deasupra pietrei date la o parte a mormântului? Gata să ne luăm zborul. De partea cealaltă a oglinzii...
(La Paz, Bolivia)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Doamne-Doamne obosit / le Bon-Dieu las, Gigi Căciuleanutrăiesc cu frica / je vis avec la peur, Gigi Căciuleanunoi vise nori / nous nuits nuages, Gigi CăciuleanuCând albastrul / Lorsqu'on entrevoit, Gigi CăciuleanuLUVsLUV, Gigi CăciuleanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
ŞantierVizorTot ce-i minunat în lumeMarafeturi și scofeturiJurnal intimClavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)Primele o mie şi una de nopţiiubirea mya din absurdOraşul interiorCafea şi pisiciEseuri personaleLoc de cititDespre noi. Şi lucrurile care conteazăDin lumea celor miciGaleria Amintirilor - Fundaţia Hope and Homes for Children RomâniaLecturi la 16 aniThe Doc Filescasa de-a casaÎncotroScrisori pe genunchiPublicitate