28.05.2009
Zoomagie
O expoziţie de Ionuţ Staicu şi Carmen Acsinte
18 - 31 mai 2009

Librăria Cărtureşti / Str. Arthur Verona, 13-15
Vernisaj: luni, 18 mai 2009, ora 19:00, Ceainărie
Prezintă: Răzvan Exarhu


Acest "mic eseu de zoomagie" se prezintă sub forma unui colaj ce îmbină în compoziţiile sale mai toate genurile fotografice (portret, peisaj, natură statică, reportaj). Conţinutul lor: dansatori, fotomodele, peisaje urbane, creaţii vestimentare, fragmente wildlife şi exponate de la Muzeul Antipa.

Rezultatul? O expoziţie despre fiinţele imaginare ce se aseamănă prin stil şi se separă prin expresivitate şi gestică. Şi spectacolul oferit de ambiguitatea speciilor.

Este o expoziţie despre metamorfozarea fiinţelor care populează oraşe, o lume stranie născută în inima lor, o reinterpretare a bestiarelor Evului Mediu prin prisma sensibilităţii moderne.

Conţinutul acestor colaje rupe figurativul convenţional, fragmentează fabula, modifică povestea alegorică moralizatoare şi generează o construcţie nouă, inedită, personificând bizar animale, plante şi oraşe.

"Ca fotograf de modă am căutat întotdeauna să realizez un echilibru între fizionomie, vestimentaţie şi mişcare pe care le-am încadrat într-un context. Am observat adesea similitudini între expresia unor persoane şi a diferitelor specii de animale sau păsări. Natura rămâne o sursă de inspiraţie pentru toţi artiştii, fie ei fotografi, creatori de modă sau pictori". Ionuţ Staicu

"În creaţia mea reflect proiecţia unui mod foarte personal de a vedea Natura. O natură plină de paradoxuri. Am adus în prim-plan, cu o mare bucurie, relaţia om-natură, fiindcă pentru mine animalele sunt o capodoperă a naturii, iar natura - o arhitectură desăvărşită. Dintr-un bogat registru de imagini (cu un fond de sute de fotografii, implicit sute de ore de muncă ale fotografului Ionuţ Staicu) am creat conţinutul fantastic al acestor colaje, interpretând realul şi facând aluzie la real ca şi cum aş fi derulat cu o lentoare onirică un miraj populat în mod paradoxal de nevoia şi de teama de magie existente în subconştientul uman." Carmen Acsinte

"La prima vedere, ţi se pare firesc să vezi o fiinţă cu cap de bufniţă albă oprind cu un gest delicat înaintarea unui bot roşu de avion. Apoi te dezmeticeşti încetişor şi îţi dai seama că survolezi o lume-colaj, ale cărei cusături, lăsate la vedere, o fac pe cât de frumoasă sau magică, pe atât de credibilă şi tulburătoare. Tratatele vechi de fisiognomonie, în care asemănarea dintre figura unui om şi un leu, era explicitată mai ales la nivelul caracterului, sunt revizitate şi împrospătate de o prelungire a fizionomiei în vestimentaţie, postură sau mişcare. Deşi acest proiect s-a născut vizibil dintr-un sâmbure de hazard, ceea ce vedem nu pare să conţină nicio ezitare. Nu întâmplarea, ci întâlnirea fericită între speciile şi peisajele fotografiate de Ionuţ Staicu sau învelişul chic-industrial al dansului şi pauzei de respiraţie, compuse de Carmen Acsinte, a condus la apariţia acestor fiinţe stranii într-un spaţiu familiar - pentru că-i recunoaştem fragmentele, hipnotizant şi uşor ameninţător - pentru că e văzut dintr-o altă dimensiune, cu un filtru care nu lasă la vedere decât nevăzutul pe care îl bănuim uneori în vise". Răzvan Exarhu


Pentru noi proiectul de faţă este unul ambiţios şi în acelaşi timp este povestea unei comunicări între "bresle", rezultatul colaborării dintre un fotograf şi un artist plastic.

Echipa: La acest proiect au colaborat dansatorii Paul Dunca, Ioana Marchidan, Istvan Teglas, fotomodelul internaţional Andreea Diaconu, designerii vestimentari Carmen Secăreanu, Olah Gyarfas, Lucian Broscăţeanu şi stilistul Ovidiu Buta. Proiectul nu ar fi putut fi realizat fără sprijinul echipei de specialişti a Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa.


Expoziţia va fi deschisă în perioada 18-31 mai 2009, Librăria Cărtureşti, str. Arthur Verona 13-15 şi ulterior, după renovarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, se va muta în incinta acestuia ca expoziţie permanentă.

Parteneri media: The One, petocuri.ro, liternet.ro, www.clandestino.fm.

0 comentarii

Publicitate

Sus