Zbang! Ne lovise o puternică maladie. 11:00, ora exactă! Decizia se deschidea lasciv. Trebuia luată. Decizia se dorea penetrată. În acel moment se mai deschidea o filă betonată. Nu, nu roman poliţist. Odisee spaţială.
Suspectul de înşurubare nefirească în filetul poveştii - şurubul de la una dintre acele lămpi care denotă apartenenţa clară la categoria socială snob dar nu snob destul aproape ţăran dar cu tendinţe.
Eram suspectaţi de boli incurabile. Vinovaţi pe altarul desfrâului internaţional, testam unghiul de rezistenţă al crucii. Lămpile fermecate colcăiau a pilde Zen. "Odată născut la ţară, veşnicia nu te iartă." Sunt prea bourgeois ca să nu recunosc valoarea jegului regal.
Lampa ajunsese în mâinile mele îngrozite de posibilitatea ei odată cu da-ul din faţa altarului. Când am desfăcut pachetul cu dedicaţie, lampa mi-a urlat în faţă, usturător. Mi-a spus: sar cu adevărul! dau buzna cu certitudinea! iată-te! Atât de rău m-am speriat de apariţia aurită şi închinezată, încât 4, 5 ani am ascuns-o de la faţa mea, ba am fugit şi eu mâncând pământul prin diferite colţuri ale lumii, mai ceva ca Oedip pentru că el nu se prea bucura pe-atunci de puterea aparent miraculoasă a trenurilor de mare viteză, avioanelor low cost şi a chatului... am ajuns, însă, înapoi. Surprinzător, lampa nu se mişcase de la locul ei. Sticlele de whisky turnau succesiunea în pahare. Vântul şuiera nestingherit.
Secreţiile o luaseră razna. Viruşii împroşcau cu propria artă. Se arătau în enorma lor splendoare tehnologică. N1H1 devenise schiţa suprarealistă a unei specii pe cale de dispariţie. Portretul evoluţiei spirituale, Prometeul electricităţii globale, Sisiful reciclării responsabile, viteza sinusoidală a uneltei primitive. I am the ape, varianta low-cost, conectată la chat-ul corporat. Fugisem de un duh şi dădusem de rădăcinile strămoşilor. Sticlele de vin îşi spuneau cuvântul limpede. Trebuie să-i redăm lămpii gazul care ne-a parfumat/tulburat existenţa. Între timp, vântul îşi făcea treaba de aer turbat.
Într-o altă zi, am primit o altă răsuflare. Venea dintr-un bărbat. Îi era chin de lupta cu haosul de sine însuşi impus. Futuse în ziua aceea de dimineaţă şi năvălise peste el o boare de plumb.
Nu existau alte zile, nu puteam respira alt aer, nu se arătau alte arătări suflătoare. În izolare stătea puterea adjudecăţii. Lupta cu haosul avea să aibă un final total neaşteptat. Plumbul din musculatura retezată şi duhoarea nopţii avea să ridice roua de pe ochii fluturilor. Je suis le papillon...
Adulmecam nefirescul dintr-o credinţă în supranaturalul posibil absurd chiar şi în înfiletarea până atunci evidentă a şurubului în miezul formei geometrice exacte. Vopsisem lampa în culorile războiului hippie, o făcusem martora încercărilor mele de a dormi dincolo de graniţele camerei, o răstălmăcisem, iar ea răspundea frecării mele zilnice, prin supunere docilă şi lumină în trei trepte precis în trei trepte. Până când, pe altarul logicii mele, a spus nu.
Nefirescul devenise o stare de fapt. Adulmecam credinţe străvechi. Ceva din genele speciei dacice urla în noi, ultimele exemplare. Vopsisem viruşii în culorile curcubeului. Sacrificam priviri inocente pe altarul logicii. Raţiunea mă supuse cu docilitate. Câte trepte aveam de urcat pentru a-mi da seama de graniţe? Carnagiul karmic decisese: altarul celor neexplicate bătuse gongul. DA!
Paradoxurile, resturile de idei şi toate celelalte ursitoare, s-au adunat rapid şi mi-au şoptit că aşa e cu şuruburile astea - se înfiletează până la un punct, după care cam atât a fost; trebuie musai să urmeze şirul de fapte supranaturale pentru ca filetul...
Nu mai era vorba de nici un paradox. Axiomele nu se cer justificate. Epidemia ne evitase şi gata. Cam asta a fost povestea. Şirul de fapte supranaturale şi-a făcut treaba. Mai aveam câteva şuruburi de înfiletat. Iar asta va produce suferinţă lămpii neiniţiate. Killer Queen has just seduced you!
Descumpănire. Mi se părea că pierdusem o luptă. Iar mă regăseam Oedip. De frică să nu mă întâlnesc cu Zeus materializat în vreun scurt circuit de scos ochii lejer, am scos eu lampa din mersul ei firesc - conectare-atingere-luminare-atingere-rămânere în atingere cu energia. Am amuţit-o. Am tras chiar şi o concluzie metafizică - dat fiind faptul că şurubul refuză să fie şurub rezultă
Inconştienţă maximă. Câştigasem în coerenţă. Planul secundar mustea de haos iar maşina de spălat nu făcea faţă orgiei de mirosuri. Prognoza energetică se pronunţa ploios pentru ziua respectivă. Carantina şi febra au dus mintea pe creste umede de pulsaţie. Transpiraţia fără febră tifoidă şi malaria fără pastile au lăsat loc concluziei medicale: Această boală este de natură metafizică.
... ... ... ...
Duhul lămpii, cel care stătea sub nebănuitul tron lui Allah sau doar în firescul de lângă mine - a vorbit; necruţător a fost el cu credinţele mele panteiste. A tunat când i-am spus povestea şurubului vrăjit al lămpii cu apartenenţă socială clară. S-a făcut fum şi pulbere când i-am explicat tot sistemul de coincidenţe mistice care au dus, pentru mine, la acceptarea faptului "experienţa ne învaţă că, atunci când şurubul nu vrea să se înfileteze, totdeauna e la uşă altcineva"... duhul lămpii a pus mâinile sale înfricoşate şi a dezlegat instantaneu misterul abia începutului roman poliţist mistic - gen recent descoperit într-o suburbie românească ca datând din veacul
Eram sacrificaţi pe tronul coincidenţelor. Pulsaţia virusului dăduse ritmul unei întâmplări senzaţionale. Duhul lămpii din şisha îşi făcuse bine treaba. Fumam ca nişte turci şamanici. Fumul arătase calea. Veacul se lăsa şi el în voia Maya.
... ... ...
mai era o piesă - exact cea care echilibra distanţa dintre filet, piuliţă, altar, oedip etc. e greu să disturbe cineva realitatea... chiar şi un duh.
Adevăr grăise duhul. O realitate rămâne mereu nescrisă. La ghişeul existenţei aleg să înţeleg Semnul. Eu: Încotro? Duhul: Toate direcţiile...
