Nu sunt multe, dar merită ceva atenţie cuvintele care se termină cu sufixul "craţie" - de la grecescul "kratos" care înseamnă "putere, autoritate, guvernare". Cine nu cunoaşte, astfel cuvântul democraţie. Inutil să-l mai definim, să zicem că este vorba de un fel de vis al umanităţii care nu funcţionează niciodată perfect.
Deseori însă, democraţia nu funcţionează din cauza altul cuvânt cu un sufix identic, "birocraţie". Birocraţia este un fel de dictatură a indivizilor care, imediat ce-şi găsesc un loc călduţ în administraţia de stat, încep să-i facă şicane cetăţeanului obişnuit şi să-l hărţuiască pentru orice. Nimic nu devine simplu când trebuie obţinut ceva de la un birocrat, el ţine să demonstreze că are o anumită putere şi abuzează de ea pentru că astfel îşi hrăneşte orgoliul şi nimicnicia sufletească.
În schimb, democraţia tinde să se alieze cu meritocraţia. Acest ultim concept conţine chiar o fibră de utopie pentru că implică promovarea pe bază de merite şi nu pe bază de origine socială. Ce buni aliaţi ar fi democraţia şi meritocraţia dacă nu s-ar băga intre ele, din păcate aristocraţia şi birocraţia, precum şi un nou venit, care se numeşte mediocraţia.
Ce este mediacraţia, se înţelege practic de la sine: când omul nu mai gândeşte şi stă cu ochii doar în televizor, e semn că mediacraţia a reuşit. Uneori uităm, sau nu ne vine să credem, că mediile de informare pot exercita o putere uluitoare asupra fiinţei umane, mai ales în faza sa de formare. Când televizorul este cel care formează creierul omului, înseamnă că ne aflăm în plină mediacraţie. Când gusturile omului, dorinţele sale, visele sale, ambiţiile sale sunt modelate numai de puterea televizorului şi ale mediilor de informare, atunci putem vorbi de o mediacraţie galopantă.
Ceea ce se întâmpla însă în Italia, şi începe să neliniştească toată Europa, este un fenomen şi mai ciudat, şi mai periculos. Pe care l-am putea numi Berluscocraţie. Pentru că în Italia, cu excepţia ziarului La Repubblica, toate mediile de informare în masă aparţin unui singur om: Silvio Berlusconi. Acest exemplu de deturnare a democraţiei prin mediacraţie devenită berluscocraţie este analizată astăzi în toate ţările europene, unde mai există oaze de presă liberă, cu mare spaimă... Italia a mai produs modele negative nefaste pentru Europa, spun specialiştii, unii amintindu-şi că fascismul, de exemplu, s-a născut de fapt în Italia odată cu Mussolini. Organizaţiile mafiote italiene sunt şi ele exemple negative redutabile, care şi astăzi ii îngrijorează pe ceilalţi europeni. Acum, însă, Berlusconi, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa, precum şi modelul său de autoritarism mediatic a devenit o preocupare serioasă. Dovadă că în democraţie nimic nu e niciodată câştigat, cum adorm spiritele, imediat se nasc monştrii... Iar Berlusconi a devenit acum, şi nu o spun eu, ci spirite care lucrează chiar la Bruxelles, un coşmar al Uniunii Europene.