Mirosul de frunze arse este mirosul copilăriei mele.
Beam ceai gastric. Demult dezechilibrasem acest organ căruia nu îi era permis să guste din cofeina acidă pentru minte şi trup. Trecuseră mulţi ani de când nu ştiam ce înseamnă dependenţa de substanţe toxice. Pulsul se dublase de atunci. La fel şi drumul către final.
Beam cafea. Trecuseră mulţi ani de când ne era permis să bem cafea.
Bunică-mea asculta mereu radioul în bucătărie. Acolo se transmitea şi cota apelor în franceză. Quatorze centimetres. Cum zicea şi celebra colocatară, cotele astea-s ca viaţa. Când sus, când jos. Le asişti ca pe undele radioului. Te asişti.
Mama mea asculta radioul în faţa copiilor care transmiteau, liniştiţi, semne.
Geneza devenea cuvânt pe masa chioară a două atracţii diferite. Cuvânt ce apare-dispare pentru că aşa se contura fiinţarea.
Ziua Zeului Rebeliunii.
Era ziua zeului.
sensul Middlesex.
sensul sexului
Integramele unui sistem se rezolvă mai uşor când ieşi din el şi începi să planezi. Normalitatea te va bate la Spânzurătoare. Aşa devenim Fazan.
norul mărului... cu uşoară înclinaţie spre nor mai mult decât spre nen'tu... dom dom'ne'şte-n pace dorule du
În familie se rezolvă astfel de integrame mai uşor.
... vina îţi reduce nivelul planării.
... numai să nu regreţi.
Mergeam alături de oameni cu care fiecare moment era o filă de album.
Mergeam alături.
Nu puteam urî iubirea. Detaşarea nu putea ocoli colapsul care se anunţa.
- N-o să regret. Ce-aş putea...
Atingerea este schimb de praf de stele. Nimic şi nimeni nu m-ar fi putut acuza de vreo blasfemie în acel moment. Realităţile nu se conectau ci planau în paralel de la sine. Fără cuvinte.
Sărut. Sărim unul într-altul.
- Tu să vrei... că eu aş cam vrea.
Râsul e meditaţie şi terapie. Un saddhu şi-a pus pocnitori în haine. La incinerare a explodat cu artificii. Discipolii lui au râs. Cu abur de praf de stele pocnitoare.
Râde. Mă uit, aşa cum încerc eu să par, pătrunzătoare.
E abur în jur. Şi străveziu.
Fără nume. Feţe cu ochi de oameni stelari. Şi zâmbet de îngeri galactici. Cu ei simt că totul începe să curgă de la sine. În spaţiul dintre ei şi mine se întâmplă lucruri sclipitoare. Pe ei îi pun la păstrare. Nu se ştie când imaginea lor îmi va salva mintea. Unul dintre ei dispare din planul fizic. Chiar acum...
Georgiana. O fată negricioasă. Cu ochi negri şi mari. Şi râs.
O mână galbenă. Când sunt aproape de ea - mă sperie. Când o privesc de la depărtare - pot să vorbesc în voie de fotbal, istorie şi politică.
În casele imense ale familiilor mele iubitoare domneşte plictisul. E duminică şi e ceaţă. Zvonurile corporate nu se adeveresc. Nu pică un mamut atât de uşor. Mai este istorie de scris, bani de încasat şi minţi de confuzat. Iluzia prezentului o trăiesc în momentul în care magii îmi pun mâinile pe cap şi canalul începe să mi se deschidă. Atunci ştiu că nu există nimic altceva. Următorul nivel a fost accesat. Cu totul altceva.
În casă la părinţii mei e linişte. Lucruri mărunte.
Politica, istoria, sportul - nu există decât ca iluzie. Părinţii mei trăiesc într-un prezent continuu.
Nici altceva.
uşi ferecate... program fastuos... public tehnic... public cosmopolit... un concert ratat... două concerte... tuse... aplauze... politicieni... oameni de frică... oameni de cultură... or... or... same, same...