Între timp, citisem tristeţea. Basmele nu se pot termina niciodată cu pierderea iluziilor. Inima îmi bătea neregulat, mâncarea mi se bifurca în gât - jumătate în sus, o treime pe lângă şi restul universului gaură neagră. Trăgeam nejustificat la asfaltarea gardului ce oprea aleea. Nu, dimpotrivă, îl bombardam bum-bum-bum cu încercări nereuşite. Cum de ştiai şi tu de toba ceasului? O bandă de desene mă jefuia de timp, mă dăruia cu dubii, mă încolăcea în lumea celor stranii şi artişti şi duşi şi de-multe-ştiutori. Cu cine semănau ei? Cu mine puţin.
... în timp ce lăsam soarta în mâinile corzii, mâini foarte asemănătoare cu cele ale căţărătoarei, aveam certitudinea că ea, piatra, pricepe de ce. Just observe... Karma police will turn against you.
Pe corăbii se ascultă muzică. Muzică veche, în costum de marmeladă ecologică. Tatăl meu şi-a întors piciorul în timp. Galanteria costă scump - câteodată maniere, câteodată miere.
Mai e apoi un băiat, care-mi dă mâna atent, să cobor scara. Pe el îl strâng în braţe. Ridic braţele în aer, le împreunez, mă împreunez, tot cu el. După aceea zile întregi trăiesc.
Tristeţea cade. De jur şi până ridic poalele împrejur. Tristul filosofic - e cel care te atinge şi nu prea, adică rămâi uitându-te alt undeva, lămurit într-o stare de cumpănă, cumpărând comparaţiile cu costul curierului cuprins continuu. constrângere. Dar basmul terminat cu pierderea poveştii însăşi - e tristeţe pură.
Mă răzvrătesc. Banii cumpără totul. "Ai dumneata altă putere?" M-aş duce până în Olimp, l-aş omorî pe Mercur şi, triumfătoare, aş sorbi din plin cana mare a unei cafele oferită în schimbul unui borcan umplut cu unde hertziene. La pescuit de păstrăvi pe Dunăre. Cel de-al treilea pas mă-ntoarce totdeauna la suflet.
Seara se arăta intensă în a sa cloacă antamatoare de liturghii - couchsurfing. Teama de conspiraţii organice. Invocam din nou trecutul lipsit de teatru. Înapoi în cuşca timpului, aplic aceeaşi strategie a luptei fără cap. Primul traseu l-am dovedit cap din cauza dorinţei de a mă încrede în ceva. Al doilea traseu însă nu se lasă cucerit. Ne batem cu fantomele trecutului de dragul momentului suspendat. Înţeleg că voi pierde şi de data asta the battle of freedom. Pe vremea escaladării ajungea să simt un Rage against the machine ca să înfig pumnul în propria frică. Pe ce să dau vina? Căci mă voi răzbuna! De la cloacă la Dublin, din Ile Maurice în apartamentul de fostul Mugurilor, actuala Sfânta Rozalia, ura faţă de sistem avea să facă curat pe lumea asta. Dar! Now you do what they told you... Vina nu este a sistemului. Vina este a ta! Cafeaua şi ţigările, medicină alternativă la viaţa de firmă. Fuck you, I won't do what you tell me! Respiraţie-traforaj pentru fiecare priză. Expiraţie-siderurgie! Dar, zbang! Ea, maşina, şi-a făcut treaba azi. Mi-a dat ce i-am cerut. Sistemul este un şarpe care se înghite pe sine.
Revoltă şi în mine. În contrast cu dragostea după o noapte de îmbrăţişare. Pardoseala vechilor concerte cu jazz la care acum îmi e permis să particip, îmi ascunde furia. Îmi ascunde copilăria, prietenii pe care nu mi-i puteam câştiga, rockul din sânge şi pletele niciodată la fel. Revoltă pentru că m-am simţit neputincioasă în faţa unui gard. Care mi-a oprit trecerea. Care mi s-a impus. Neprevăzut. Prevăzut. Pavăză. pupăză. eu, futu-i... Mi-am aruncat curgerea zilei într-un pahar cu mânie. Şi l-am ţinut acolo, la închisoare, până când - puffff - s-a risipit... aşa sunt eu, flu flu. Şi tatăl meu care e cu piciorul în gips. Aşa suntem noi. Galanţi cu bădărănia... câteodată e îngrozitor.
Pe corabie, borcanele se sparg liniştite de valuri. Marmelada se afundă tiptil în propriile noastre stofe. Se ţese de noi. Când dau cu batista peste - nu se lasă dusă. Mi-e puţin ruşine de cei din jurul meu, dar întorc capul şi lumea întreagă îşi lingea marmelada dintre degete. Se scurgea. Ea, marmelada. Prelingere. Lingere. Plângere.
Mie-mi era frig, pentru că ploua şi pentru că aveam certitudini. ultima - era la voia întâmplării.