Vocea maică-mii. Când citea Cei trei muşchetari, când cânta, când îmi dădea medicamente noaptea.
Discul fără hard cu Prinţ şi Cerşetor şi după-amiaza soft a duminicii calm like a bomb.
Discul galben cu Mircea Baniciu. După-amiaza de duminică atunci, oricând acum.
Vrăbiile fără aripi din agăţătoarele carnivore de la fereastra fără lumină şi fără stele.
Păsările. Atunci aproape de fereastră, acum zbor de pe balcon de la 10.
Fumul din soba înfundată, izvoarele cu apă termală, picăturile apelor vindecătoare, becurile din craniul cerbului, lambriurile din camera obscură, parcul de pe peretele adolescenţei paranoice, apa vieţii trecute, apa de ciorbă de perişoare. Adică sunetul lumii pierdute după zidurile reci, cerşind a iubire.
Apa. Apa de baltă, apa de lac, de izvor, la sticlă de plastic. Apa din cană, apa poluată, apa rătăcită. Apa care se evaporă greu, apa de miez de noapte, apa de ceai, de sufleu, de supă, gheaţa. Cui îi mai dai apă astăzi?... o fetiţă în metrou cerşind, spune cântat "pentru o bucată de pâine"... o lume pierdută brusc.
Afişajul roşiatic şi ticăitul electronic, vocea isteriei părinteşti, fibrele din optica mobilă, transpiraţia din urechea arsă de soare.
Ceasul deşteptător. Cucul înlocuit cu mecanica, devenit acum două telefoane mobile care se tăvălesc în fiecare dimineaţă în jurul orei 6:30 în auzul şi-n fibrele mele.
Paşii pe trotuarul înspre grădiniţă-primară-gimnaziu-liceu-facultate-master. Tropăiala stagnării.
Tramvaiul.
Freddie, cu who wants to live forever, mostră de geniu prematur, acum în conserva imortalităţii.
La Bouche când încercam să dorm şi eram mică... mostră de nineties acum pe youtube.
Izolarea fonică a ceţii. Adierea dimineţii, fără crossover.
Vântul.
Piaţa Unirii, fără uniţi, cînd nimic nu era mai real decît nimicul. Certitudinea stagnării. Neschimbate memorialele durerii.
Piaţa Universităţii. Atunci... când cu minerii... acum... când la 20 de ani după. Neschimbată memoria.
Sunetul urletelor materne. Strigătul uşilor trîntite fără argumentare, panica ferestrelor sparte, paharele pierdute în cristale, metale încinse în loc de creiere.
Sunetul casei.
Scîrţîitul lemnului sicriului mătuşii decedate sub nasul fin de un an.
trei îngeri care trec uşor, de mână unul cu celălalt, prin faţa bunicii mele, pe atunci copil
Vorba ta.
Vocea mea.
Bîlbîiala mea.
Vocea ta.
Pianina de o sută de ani de argint.
Pianul.
Ten years you've got behind you...
A ruginit frunza în vii
... tot ce a fost a trăit pentru sine...
... ce puţine lucruri pentru memoria mea...
