Zilele îmi par mai pline de sens când ştiu că, undeva, se vor transforma în fraze pentru LiterNet. Încerc să fiu cât mai atentă în juru-mi şi să nu las seva momentului să-mi scape. Visez noaptea şi, din nou, văd o părticică din text înainte-mi, dimineaţa când mă trezesc. Metrouri pierdute, blocuri la fel de gri, fluturi liberi, radio dimineaţa, cărţi răsfoite, colaje urbane, oameni-personaje, imagini fugitive, parcuri la schimb pe anotimpuri, oraşe petrecute în haine obiţnuite, costume pentru paiaţe, dezordinea de pe masa de lucru, un chibrit alunecat, flyere păstrate pentru când n-om mai avea memorie.
Eu, Maria, în fuga dinaintea trenului, scriu acest text fluşturatic şi-mi zic şi vă zic că, uneori, nu reuşesc să pun pe foaie ce trăiesc. Frazele îmi ies prea complicate sau textului în sine îi lipseşte exact realul pe care aş fi vrut să-l fac miez. Şi-mi pare rău, atunci, da. Aşa aş vrea, ca în 2010, să scriu mai aproape de adevăr.
Nu ştiu ce-ar vrea Răzvan... ce ar zice Manu referitor la asta... E atâta culoare în jur.
Se lasă seara din nou, am promis acest text pentru dimineaţa. "Viaţa şi onoarea" - cum spune un bunic vechi de aproape 100 de ani, care trăieşte în sistemul heliocentric de sens contrar, undeva la etajul 3, lângă tinereţe. Apaşii m-ar pune la stâlpul caznelor pentru nerespectarea cuvântului dat. pendula nu bate cât vrea ea
Sper ca Răzvan să fie puţin român şi să zâmbească, acceptând mioritic întârzierea, dorinţele şi textul.
să fie timp
Maria
Manu a răspuns la mesajul dumneavoastră (într-un final):
"Tăcerea din ultimele zile este expresia disonanţelor cu nuanţe aprinse din ultima vreme. Închei anul în ritmuri sacadate, într-un tempo cînd ralentando, cînd allegrissimo. Nimic nou. Datorită salturilor dintr-o extremă în alta, am făcut o reacţie alergică. Petele roşii de pe corpul cînd prea odihnit, cînd prea obosit, deveniseră harta unui an dement. Dacă aş fi ajuns la voi după Crăciun şi după furtuna de vară declanşată în noaptea naşterilor închipuite de iarnă, aş fi reluat un ciclu. Şi nu cred că m-ar fi ţinut. Ajungeam din nou la Constantinopol. Am luat-o înspre Vestul cu băi turceşti, însă. Pentru că "Intercity nu circulă de sărbători", spuse cerberul cu faţă de casieră, în lugubra gară timişoreană. Drumul alegea destinaţia. Jocul îşi derula regulile şi fără jucători. Aveam însă şi explicaţia. Lumea care se clădea pentru a se distruge, producea dinamica. Dinamica producea pulsaţia care excita mereu adrenalina, aflată mai tot timpul la un nivel prea ridicat şi deci nesănătos pentru supravieţuirea speciei. Fuga în soare, căutînd pierderea în lumină, trăgea concluzii pripite. Aveai dreptate legat de scrierile liternetice. Începem să vedem lumea în cadre de corespondenţă. LiterNetul s-a transformat în frigiderul şi cuptorul prieteniei noastre. Răzvan, să nu ne laşi! Promitem să nu ne mai lăsăm rugate. Vom continua coacerea. Maria, tu şi eu ştim că are sens. Iar sensul, existent în stare latentă deja, va produce la un moment dat acea implozie de revelaţii. Sîntem aceeaşi culoare, cu nuanţe diferite. Azi dau lecţii de pian. Studentul meu este azi în La major. Şi ne-am dat întîlnire în La minor. El ştie că ziua mea va pica într-o joi. El vede lumea în culori. E orb.
De fapt...
Tăcerea era efectul unei indigestii declanşate în urma mesei post-Crăciunice, moleşeala capului e dată de băile termale alături de băbuţele unguroaice devenite o masă de ţesut adipos, stagnarea era vina sărbătorilor, cîinele era cauza fugii, fuga era cauza energiei neconsumate, umbra era cea care dădea palpitaţii la inimă, lumina producea conexiuni matematice, gîndirea surmena vibraţia. Rămînea jocul. Îmi era dor. Improvizaţia. Îmi lipsea. Gluma. "
Viaţa şi onoarea. Pendula şi voinţa. Cămaşa şi zăbala. Vorba şi duhul. Timpul şi licoarea.
Stop Area.
Ne vedem într-un an zecar. Să fie într-un ceas bun!
Manu
