Ascult ritmul creierului care locuieşte undeva la mine în craniu. Cîteodată se sincronizează, cîteodată nu, cu pulsul unui organ puţin dezorientat şi mereu în căutare de noi impulsuri. În jur e ordine. Formele sînt linii şi axe, spaţii şi planuri, hărţi, semne, indicii. Am nevoie de logică. Am nevoie de explicaţii. Trăiesc intens această ecuaţie energetică. Ascult ce zice cel ce mă locuieşte, ascult ce zic colocatarii de EXISTENŢĂ. Remodelarea are loc în timpul ceremoniilor de disecţie. Fericirea creează DEPENDENŢA. Dependenţa se remodelează şi devine un fluid de coşmar. Trecerea viselor, trecerea mea.
Construcţia abandonează treptele necesare. Se clădeşte o altă formă... răsturnată până în adâncuri, găseşte legile noi de gravitaţie.
Coloşii clădiţi pe baze instabile pot crea probleme de CONEXIUNE. Treptele se lasă sărite şi bîrnele din ochii unora devin piloni altora. Noua formă este tridimensională, ceea ce face ca adîncurile să fie percepute la dimeniunea lor aproximată. Noile legi nu mai sînt cele ale gravitaţiei, ci ale levitaţiei. Elea creează SUCCESIUNEA.
şi... cum puneam piesele împreună pentru a naşte o nouă umbră, muzica îmbrăţişa din nou anii. Alţii decât cei pe care-i trăisem eu până atunci; poate aceiaşi.
între timp, puneam piesele împreună pentru a clădi LOGICA PERSONALĂ. Însă ea năştea umbre care nu fuseseră prevăzute în calculul iniţial. Muzica acestor sisteme vorbea despre ORBIRE. Creasem entităţi în oameni, mi se luaseră personaje, distrusesem lumi, mă intorceam la SINE.
Un nou fel de a numi viaţa: ascult o sonată de Scriabin. Compozitor rus, decedat cândva, nemuritor altcumva. E noapte deja, iubirea se citeşte în caractere japoneze şi paharele zac răsturnate jur împrejur.
Un nou mod de a-mi admite LIMITĂRILE. Ascultam ritmul vieţii în pas de unu, în pas de doi, în pas de marş. NEMURIREA mă preocupase prea puţin zilele astea.
Ultimul lăsase să se scurgă mirezme alambicate - scorţişoara şi Primul Cuvânt, masala şi Cel Mai Adânc Cuvânt, alcool şi Acel Cuvânt Care Abitir Rezistă, apă sare şi pâine - pentru Ospitalitate.
Lăsasem în urmă principii, legi, dogme, piese de puzzle care creau entităţi după chipul şi asemănarea mea. Cuvinetele produceau psihoze şi extaze. FRICA eram eu. FERICIREA mă pîndea. Le primeam pe amandouă. Încercam ieşirea de pe AXĂ. Eram mai ospitalieră. Azi începeam o nouă ciclicitate. Şi dacă cercurile închise formau lanţuri. Spărsesem un buddha-breloc. Eliberasem PACEA.
Adâncul mă cheamă. Însămânţez încă o secundă. O las să freamete. O răstorn şi pe ea, într-un legato desăvârşit, pe masa singurătăţii mele. Va mucegăi, poate. Va străluci, poate. Va încercui pământul. Poate, se va ascunde şi ea într-o cutie muzicală, cumpărată c-un preţ fix şi cu altul nestânjenit de uman.
Abisurile erau multiple. Erau de fapt tobogane. Lăsam undele să mă cheme. Lăsam freamătul să spună. Vom încercui pămîntul pentru a găsi LINIŞTEA pămînteană. Ne ascundem în cutii muzicale de cînd ne ştim. Cu nimic nu ne putem cumpăra SIGURANŢA.
memoria mă ajută să uit. mă scufund. dincolo de această sonată de Scriabin, dintr-o seară a împărtăşirii, a dorului, a femeilor şi a bărbaţilor aduşi împreună de o legendă.
Memoriile colective îşi făceau de cap. Mă scufundam în timpi morţi. Preferam virginitatea mentală în schimbul acumulărilor cognitive şi experimentale. Împărtăşeam frica de ABANDON. Încercam nermurirea cu degetul. Eram într-un nou pasaj. Trăiam legenda CURGERII.
nestăvilire
asincron
