Fuga mă face să răsuflu sacadat, să-mi trezesc spiritul la viaţă, să transpir necondiţionat, să las mirosul să se împrăştie în jurul meu şi să devină cealaltă fiinţă a mea, murdară, pe care o elimin. Rămâne, fără tăgadă, în urmă.
Panica mă face să fiu slabă în faţa raţiunii celorlalţi. Mă las purtată pe braţele ei. Panica mă abrutizează.
Odată, noaptea, nu adormeam. Mintea-mi cobora în abis. Mă întorceam acolo unde mă născusem, unde nu ştiam, unde nu exista imaginar. Panica mă cuprinse brusc şi mă făcu să-mi trag plapuma realităţii peste cap.
Masacrul era unul dintre acele cuvinte care nu aveau sens pentru mine. Se alătura răzbunării, războiului, dramei. Mă simt un soi de brută a urbanului. Atrofiată în simţuri.
Mă simt un înger. Simt că scot geniul cu forţa din oameni.
Cândva, o bunică pe-atunci-copilă văzuse trei îngeri. Acolo a rămas toată viaţa.
În esenţă, cedam. Aparent, îngheţam. Utopia eram chiar eu.
Idealismul mă reîncarcă solar.
Da, dacă ştii să fi idealist doar când e soarele pe cer...
Soarele îmi arată căile bătute de poleială.
Era şi aici vorba de cărarea galbenă dintr-o carte citită prea târziu. Scăpase şansa de a deveni arhetip pentru un copil.
Umbra mă protejează.
deseori
Am fobie de grabă.
arareori
Mi-e teamă de linişte.
Oricum, zgomotul e doar aparenţă. Noi, oamenii, lăsaţi pradă unor simţuri oarecare. Liniile melodice de astăzi nu mai au forţa de a mişca de pe axă planetele.
Mă sufoc în opţiuni.
Respiră adânc şi vezi, cărarea e exact acolo, întinsă din zorii veacurilor până la tine cel din secunda aceasta.
Îmi asum eşecul.
Împăturesc haine şi obiecte de antichitate...
... pentru a le despături în secunda imediat următoare.
Lăsăm multe boarfe în urma noastră.
Da, uneori se numeşte Calea Lactee.
Am obosit de acumulat.
Vechii oameni se salutau foarte frumos: "câte raze de soare ai ars astăzi pe trup?"
Mi-e groază de risipă.
De aceea, cheltui din tine.
Mi-e groază de epuizare.
Mi-e groază de epsilon, teta, beta, alfa. N-aş şti să vorbesc cu cei care le-au inventat.
Încerc marea cu degetul.
Tot sărată?
Mă adăpostesc la umbra laşităţii mele.
Tot umbră?
Sînt un om slab.
exagerare
Sînt o zeitate.
exagerare
Schimb complet domeniul. Trec testul de ieşire din mediu.
Rămân, matricea are încă multe să dezvăluie. Se ramifică microscopic.
Alt ritm. Alt sincron. Durata devine frecvenţa.
Timbrul combinat al orchestrei răspândea abur în jur. Muzica devenea fluid. Şi, fără să băgăm de seama, foc.
sens
Ce sens are sinceritatea? Cu ce ma consolează filozofia? De ce să-mi mai dau dizertaţia?
Ah, acum întrebi şi tu asta? Când se apropie examenul? E despre radio...
Îmi vine curajul. Dezbat normalitatea. Gestionez treburi de administraţie sentimentală.
Normalitatea era foaia galbenă dintr-un caiet nefolosit.
Gata cu stagnarea.
Mă ascund îndărătul energiei. La munte, ultima dată, munţii stagnau, pădurile, nu. Stânele erau tot acolo, prietenia şi toate formele ei, da. Şi nu. Fug. Şi las miasma oracolului să fie doar pretext pentru artă.
La spălat creierii. Trăiască munca fizică.
dintr-un pahar cu vin