Bazarul oriental

Senzaţiile, imaginile, zgomotele, aromele te copleşesc, pun stăpânire pe tine. Culori vii, stridente îţi atrag privirile, strigătele negustorilor îţi străpung timpanele, miresmele te ameţesc. E poate singurul loc unde există încă posibilitatea de a călători în trecut. Bazarul oriental, simbol al culturii islamice, atrage ca un magnet turiştii occidentali. Dar nu toate bazarurile sînt identice, nici măcar nu se numesc la fel.

În ţările Magrebului, Maroc, Tunisia şi Algeria, unde şi-a lăsat amprenta puterea colonială franceză, labirintul de străduţe înguste, pe care se înghesuie magazine, prăvălioare şi dughene se numeşte SUK, în arabă - piaţă. Din Marrakesh până în Damasc, din Ierusalim până la Istambul, din Beirut până la Bagdad - toate bazarurile au, însă, ceva în comun şi anume: tocmeala. Obicei vechi de când lumea, de când se făcea negoţ în zona Nilului, la Tigru şi Eufrat. Peninsula arabă a devenit iute centrul comerţului internaţional cu alimente, textile, metale, pietre preţioase, arme şi mai târziu cu parfumuri, condimente din India, mătase din China. Neguţătorii erau navigatorii, pieţele erau corăbiile. Până când în anul 550 înainte de Hristos, vechii persani au inventat primul sistem poştal internaţional. Pe o distanţă de 2.700 de kilometri, de-a lungul aşa-numitei căi regale, începând din Susa, capitala de atunci a Persiei, trecând prin Armenia, Kappadokia (actuala Turcie), până în Frigia şi Lidia în partea de apus a Asiei Mici, la fiecare 25 de kilometri au fost construite hanuri unde zi şi noapte poposeau neguţătorii pentru a-şi vinde marfa şi a-şi continua apoi drumul. Acestea au fost începuturile bazarului. Dar tradiţia bazarului, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a apărut după moartea profetului Mohammed, în anul 632 după Hristos, odată cu extinderea vertiginoasă a Islamului.

Bazarul oriental funcţionează conform unei supreme legi nescrise, a cărei respectare este obligatorie atât pentru negustori, cât şi pentru cumpărători şi anume: tocmeala. O adevărată artă: clientul trebuie să pară indiferent, neinteresat, cu atât mai neinteresat cu cît negustorul încearcă să-şi ridice în slăvi marfa. În fiecare bazar, din Magreb până în Asia Mică, mărfurile pentru turişti sînt aceleaşi: vase de aramă, covoare, haine de piele, obiecte din ceramică, rochii brodate cu motive folclorice, imitaţii ieftine de ceasuri şi genţi. Când încep să vă iasă în cale dughene cu legume, condimente, papuci din plastic, tenişi ieftini, măcelarii de doi metri pătraţi şi frizerii nu cu mult mai mari, cizmari şi croitori, înseamnă că aţi ajuns în bazarul localnicilor, unde doar arareori se mai rătăceşte câte un turist în căutare de bijuterii sau parfumuri. Deschide un flacon pe care scrie: parfum de lotus, îl adulmecă nerăbdător să pătrundă vraja Orientului şi constată surprins că mult-lăudatul parfum exotic nu e altceva decât apă chioară. Riscurile şi farmecul bazarului!