Du-mă, du-mă la polul extrem
Unde se pierde calea înspre nici-unde
Până nu-i prea târziu
Du-mă cât mai departe de mine
Învaţă-mă Marea Artă
A celor care urăsc iubind
A celor care înfriguraţi şi palizi
veghează în apa adormită din oglindă
stinge-mi foamea atâtor posturi
dăruieşte-mi clipele tale cele mai rare
fă-mă să fiu sufletul haremului tău
aprinde-te în cele mai negre
ale mele ecuaţii şi teoreme
învaţă-mă să pot "fi, aşa, la-ntâmplare"
(Paris, 2010)
Emmène-moi au pôle extrême
Où dort la rue qui mène nulle part
Non, ne crains pas qu\'il soit trop tard
Emporte-moi loin de moi-même
Fais-moi connaître le Grand Art
De ceux qui haïssent lorsqu-ils aiment
De ceux qui veillent, transis et blêmes
Dans l'eau dormante des miroirs
Éteins la faim de mes carêmes
Donne-moi tes instants les plus rares
Fais de moi l'âme de ton harem
Allume-toi dans mes plus noires
Équations et théorèmes
Apprends-moi « être au hasard »
(Paris, 1996)