Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Doza săptămânală de eroism

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Richard Castle (Castle): Din lumea în care bărbaţii sunt copii şi femeile sunt roşcate


Georgiana Ilie

22.03.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un scriitor de romane poliţiste şi-a ucis personajul principal şi acum nu mai poate să scrie. Noroc că întâlneşte un detectiv adevărat care devine noua sa inspiraţie.

Rick Castle e un răsfăţat. Bărbat tânăr, frumos, disponibil, cu succes în carieră - are nu mai puţin de 26 de best-selleruri - şi la femei, bani, o locuinţă de vis în zona cea mai elegantă din Manhattan. Nu are de ce să se plângă. Atât doar că a hotărât, ca orice bărbat răsfăţat şi iresponsabil, să îşi ucidă personajul care i-a adus toate cele de mai sus. Detectivul Dick Storm moare glorios şi ireversibil în cel de-al 26-lea best-seller iar Castle, spre surpriza lui, habar n-are despre ce să mai scrie. Şi asta n-ar fi aşa de rău dacă nu s-ar afla la trei săptămâni distanţă de data la care i-a promis editorului că îi dă noul său manuscris.

Dar soarta este bună cu cei care o aşteaptă, cum spune un dicton optimist. Rick se trezeşte, la petrecerea de lansare a asasinării lui Storm, că e luat de sus de Poliţie pentru ca e suspect într-o serie de crime care copiau (aproape) exact crime din cărţile lui. Evident că nu era el criminalul, dar faptul că cel adevărat este atât de fascinat de scrierile lui îl leagă de caz şi devine astfel consultant al Poliţiei. Al Poliţiei e mult spus. Este consultantul detectivului criminalist Kate Beckett, o tipă hotărâtă şi sigură pe ea, pentru care Castle face o pasiune devastatoare. Mai ales că ea, deloc impresionată de gloria lui, îl tratează ca pe un copil obraznic şi îl pune mereu la colţ. Beckett devine noua sa muză şi trage toate sforile (nu e greu, joacă poker cu şeful poliţiei şi golf cu primarul) ca să devină consultant permanent al Poliţiei. Adică al ei.

Şi aşa şi-a început Castle cea de-a doua serie de best-selleruri, cu noul său personaj, Nikki Heat. Da, şi mie îmi sună a nume de fată de la pagina 5, dar cine a zis că Rick Castle e Shakespeare?

Cu tot răsfăţul lui, glumele deocheate şi avansurile neruşinate (care în lumea reală i-ar fi adus un proces de hărţuire sexuală), Castle este un om serios. E atent la indicii, îşi dă cu părerea pertinent, pune întrebări legitime, chiar dacă locul lui în camera de interogatorii nu e chiar legitim. Şi o ajută în mod real pe Beckett pentru că îşi lasă mintea să imagineze cele mai ridicole scenarii care ar explica asasinatul pe care îl cercetează şi, de cele mai multe ori, o cheie se află tocmai în ele. Joaca lor de-a şoarecele şi pisica, tachinările şi sabotările aduc un plus de culoare unei relaţii deja amuzante prin opoziţia dintre cele două personaje.

În orice serial centrat pe un singur personaj principal, raporturile dintre acesta şi cei din jur se bazează pe contradicţii evidente, care îi accentuează caracteristicile şi creează conflictul narativ. În cazul lui Castle, relaţiile sunt de două feluri, cu două feluri de femei (personaje masculine nu există). Fie Castle e cel matur, responsabil şi care ia decizii, cum e atunci când interacţionează cu fostele neveste (roşcate) sau cu mama lui, o actriţă (roşcată) puţin nebună care locuieşte cu el. Toate aceste femei se cred foarte stăpâne pe ele şi pe farmecul lor şi încearcă tot timpul să-l manipuleze, iar Castle reuşeşte mereu să le iasă de sub vrajă şi să facă ce trebuie. Fie Castle e cel îndrăgostit, pierdut, complet sub controlul celor două muze care ştiu întotdeauna ce-i mai bine pentru el: fiica (roşcată) de 15 ani, Alexis, şi Beckett (da, tot...). Supunerea lui e sinceră şi înduioşătoare şi când calcă în străchini (încearcă să îl descopere pe asasinul mamei lui Beckett, deşi ea l-a rugat să nu facă asta pentru că ar face-o să sufere prea tare; vrea să înlăture de lângă Alexis un meditator, pentru că e prea drăguţ) este lovit atât de rău de urgia furiei lor încât învaţă să îşi ceară iertare. Ceea ce îl face şi mai înduioşător pe acest bărbat altfel plin de tupeu şi dragoste de sine.

Ca tip de procedural, Castle se înscrie în şcoala vechilor seriale poliţiste, gen Columbo sau Midsomer Murders, în care rezolvarea cazului se face în baza observaţiilor detectivistice, nu a eprubetelor şi a simulărilor 3D. Ba chiar face glume pe seama CSI-urilor. În singura scenă de laborator din serial, în care medicul legist decupează o mănuşă de cauciuc, Castle asigură coloana sonoră, cântând o melodie tensionată, "că aşa a văzut la televizor". Şi nu este singura referinţă pop pe care ţi-o serveşte pentru a te amuza. Cum Castle este jucat de Nathan Fillion, care a fost Mal în Firefly şi Caleb în Buffy, spaima vampirilor, iar Stana Katic (Beckett) a fost Bond girl, referinţele apar la tot pasul, uneori luând chiar forma unui tribut. Ca în această scenă în care Castle îmbracă hainele lui Mal pentru o petrecere de Halloween şi Alexis îl tachinează că le-a mai purtat în urmă cu 5 ani (adică în 2005, când s-a filmat Serenity, continuarea la Firefly):

Fără să fie vreo capodoperă sau vreun serial cult, Castle reuşeşte să livreze o oră de comedie înduioşătoare cu personaje simpatice, poveşti oneste şi mistere pe care le poţi urmări şi tu. Şi totul se construieşte pe farmecul unui bărbat care are marea calitate de a nu se lua aproape niciodată în serios.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer