Miercuri, 23 iunie 2010, ora 19.30, la Anaid Art Gallery din Bucureşti, a avut loc vernisajul expoziţiei Trianonul Nababului. Expoziţia reprezintă premiul acordat câştigătorului locului al III-lea la Inspired - Photography 2009, Ştefan Stoica, premiat de asemenea cu echipamente foto oferite de Dynaphos şi un curs la Şcoala de Fotografie din Sibiu.
Proiectul Trianonul Nababului constă într-un studiu fotografic asupra degradării Palatului Cantacuzino de la Floreşti şi reprezintă lucrarea finală cu care Ştefan a absolvit în această vară Universitatea Naţională de Arte, secţia Foto-Video.
Premiul acordat de Inspired reprezintă pentru Ştefan primul vernisaj personal, fotograful participând până acum la trei expoziţii colective: Hai la ţară! de la Centrul Cultural "Reduta" Braşov, De lângă noi..., găzduită de ceainăria Serendipity şi Frumuseţea gestului mărunt - expoziţie în scop caritabil de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.
Expoziţia include 12 fotografii înscenate (staged photography), filmul de making of şi elemente de vestimentaţie şi decor care au fost confecţionate special pentru acest proiect. Fiecare cadru ilustrează câte un moment decisiv din istoria degradării palatului. Starea deteriorată a palatului constituie laitmotivul seriei, având rolul de a realiza un contrast între prezentul ilustrat de personaje şi prezentul ilustrat de palat (prezentul privitorului). Fotografiile au mărimea 100x75 cm şi au fost executate pe canvas, cu sprijinul Mons Medius Investments.
Expoziţia este deschisă până la data de 7 iulie 2010.
Juriul Inspired - Photography 2009 a avut următoarea componenţă:
Alex Gâlmeanu, Fotograf
Alexandru Matusciac, Câştigător Inspired - Fashion Photo 2008
Amarjit Sidhu, Fotograf
Ciprian Strugariu, Dynaphos
Cornel Lazia, Fotograf
Cosmin Gogu, Fotograf
Daniel Bălţat, Prof. Univ., Facultatea de Jurnalism, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
David Carol, Prof. Univ. Dr., Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara
Feleki Karoly, Conf. Univ. Dr., Facultatea de Arte Plastice, Universitatea de Artă şi Design, Cluj Napoca
Florin Toader, Lect. Univ. Drd., Univ. Hyperion Bucureşti, Facultatea de Arte
Giuliano Bekor, Fotograf
Harris Wallmen, Redactor Şef Photo Magazin
Ionuţ Staicu, Fotograf
Simion Buia, Fotograf
Victor Velculescu, Lect., Facultatea de Arte Plastice, UNArte, Bucureşti
Parteneri ai vernisajului Trianonul Nababului: Anaid Art Gallery, Mons Medius Investments. Cu sprijinul: Foto Factory, Teatrul Naţional Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
Inspired - Concurs de Idei continuă să susţină şi să promoveze viitorul profesional al tinerilor talentaţi şi în acest an, secţiunea dedicată fotografiei fiind deja la a patra ediţie. Inspired - Photography constituie o rampă de lansare pentru cei care vor să-şi facă o carieră în fotografie şi îi susţine pe aceştia în demersul lor. Oferirea de expoziţii ca premii pentru câştigătorii secţiunii Photo constituie deja o tradiţie Inspired şi este în acord cu principiul Inspired, de a ajuta tinerii să-şi fructifice potenţialul şi să devină buni profesionişti.
Inspired se pregăteşte acum de cea de-a patra ediţie, care va avea loc în octombrie 2010 şi va veni cu 3 noi secţiuni de concurs (design de obiect, design interior şi animaţie), alături de secţiunile deja existente (design vestimentar, fotografie de modă, arhitectură, design grafic, design de accesorii şi dramaturgie). Inspired este un concurs de idei ce se desfăşoară online (www.concurs-inspired.ro).