Febra legată de dosarul rromilor a mai scăzut puţin, ceea ce nu înseamnă că "problema s-a rezolvat". Ea a fost însă declarată acum "una europeană". Matei Vişniec ne analizează acum această formulă: ce este o "problemă europeană".
O problemă devine, s-ar părea, europeană, numai cînd apare un scandal şi mediile de informare se concentrează masiv pe ea.
Sunt douăzeci de ani de se ştie că există o problemă cu ţiganii sau cu rromii români. De douăzeci sunt văzuţi cerşind pe străzile Parisului şi ale altor oraşe, cîntînd în metrouri, vînzînd ziarul Sans-logis (publicaţia celor fără adăpost), sau rătăcind de colo-colo cu copiii după ei. Şi toată lumea şi-a spus: aici e problemă. Şi chiar şi cei care privesc totul numai prin ochelari cu lentile corecte din punct de vedere politic au fost obligaţi să constate că România furnizează cel mai mare număr de cerşetori de pe teritoriul Franţei. Fără îndoială, toţi cei care au fost puşi în faţa acestei realităţi şi-au spus: aici este o problemă.
Nimeni n-a ştiut însă, pînă acum, că era vorba de o problemă europeană. Iată de fapt care este marea revelaţie a disputelor, polemicilor şi dezbaterilor din ultimele două luni. Nimeni nu se înţelege cu nimeni cînd vine vorba de rromi, cîţi vorbitori atîtea păreri diferite, cîtă complexitate în materie de subiect atîta pasiune, cite argumente atîtea acuzaţii... Dar acum, mai, mai să ne vină să răsuflăm uşuraţi: problema nu e una românească, nu e una franceză, nu e nici măcar una a rromilor, e una europeană. A spus-o şi preşedintele Sarkozy, a spus-o şi preşedintele Băsescu, a recunoscut şi domnul Barosso, e o problemă europeană şi încă urgentă.
Ca în medicină, şi în politică, şi în viaţa socială, un bun diagnostic reprezintă baza vindecării. Ceea ce înseamnă că problema a intrat pe făgaşul cel bun. Pentru că de fapt, din cauza aceasta au vrut, şi mai vor, ţările din Europa de răsărit, să intre în Uniunea Europeană, ca să-şi rezolve o serie întreagă de probleme. Pînă şi ţări vecine care au fost în război (cum ar fi Serbia, Bosnia şi Croaţia) vor acum să intre în Uniunea Europeană sperînd să-şi rezolve astfel problemele moştenite din perioada fraternizării obligatorii şi mai apoi din era febrei naţionaliste.
Iată de ce, acum cînd ştim că problema ţiganilor români este una europeană, putem spune că viitorul are un sens, chiar putem fi optimişti. Intr-un interviu acordat ziarului Le Monde, George Soros, care a făcut multe pentru romi, spune negru pe alb că în 20 sau 30 de ani, toţi rromii din Europa, în număr de aproximativ 9 milioane, vor putea fi integraţi, cu condiţia ca Europa să se mobilizeze masiv si imediat.
Vestea că problema rromilor este una europeană are de ce să-i bucure şi pe alţi cetăţeni români, care nu sunt rromi, dar care trăiesc în condiţii extreme de grele. Pentru că ei îşi vor spune: cine ştie, poate, cu puţin noroc, într-o bună zi şi problema mizeriei în care trăiesc alte categorii de români va deveni una europeană. Cu un mic efort se va afla în Occident cum trăiesc cei mai mulţi pensionari din România, sau ce salariu de mizerie au profesorii în acest moment, mai ales cei începători. România nu este de loc săracă în probleme susceptibile să devină europene. De ce n-ar fi o problemă europeană şi condiţiile în care trăiesc şi muncesc românii în străinătate, peste un milion cinci sute de mii, plătiţi prost şi cei mai mulţi fără asigurare medicală?
În definitiv, de ce n-ar deveni o problemă europeană şi incapacitatea clasei politice româneşti de a gestiona o ţară care avea totuşi nişte atuuri şi a intrat într-o gravă recesiune? Ar fi, poate, momentul să insistăm ca problema corupţiei din România să devină şi ea ceva mai europeană decît pînă acum. N-o fi oare o problemă europeană şi incapacitatea aparatului administrativ românesc de a utiliza fondurile europene?
Niciodată în istoria Uniunii Europene nu s-au mai certat, ca la uşa cortului, în contextul unui summit european, doi lideri de primă importanţă, mă refer la Sarkozy şi la Barosso. Ceea ce înseamnă că România a furnizat Europei o problemă europeană fără precedent, de natură nu numai să provoace isterie politică şi mediatică, ci şi exemple nedemne de derapaje de stil la cel mai înalt nivel.
Şi cine ştie, din problemă în problemă, poate vom ajunge să vorbim într-o zi şi despre demnitate. Oare nu ne-ar trebui, tuturor, şi un elan ca să urcăm ceva mai sus pe scara demnităţii, începînd cu rromii din România, continuînd cu românii care nu sunt rromi şi terminînd cu Europa?
Totul e să nu transformăm această problemă europeană într-una internaţională. Pentru că, problemele europene se rezolvă cît de cît, durează dar se rezolvă (amintiţi-vă de conflictul din fosta Iugoslavie: a durat patru ani, au murit o sută de mii de oameni, au venit americanii şi s-a rezolvat). Problemele care sunt cu adevărat un coşmar şi riscă să se prelungească excesiv de mult sunt cele internaţionale: terorismul, eradicarea foametei, reforma sistemului financiar, dezmembrarea paradisurilor fiscale, şi aşa mai departe...
O personalitate franceză spunea, săptămîna trecută, că disputa în jurul rromilor trebuie oprită fără învins şi fără învingător, paranteza trebuie deci închisă şi trecut la fapte. Că doar e o problemă europeană.