Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Cînd dictatorii vorbesc despre ei înşişi la persoana a III-a


Matei Vişniec

05.03.2011
RFI România, martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Se ştie că dictatorii au o părere foarte bună despre ei înşişi. De la Ceauşescu la Saddam Hussein, de la Fidel Castro la Muammar Ghadafi, de la Alexandre Lukaşenko la Kim Jong-il, toţi se consideră nişte fiinţe superioare. Iar uneori, pentru a marca şi mai puternic acest lucru, ei vorbesc despre ei înşişi la... persoana a III-a. Matei Vişniec a analizat unul din aceste cazuri de narcisism dictatorial total.
 

Comentatorilor care urmăresc cu atenţie evenimentele din Libia nu le-a scăpat faptul că Muammar Ghaddafi, cînd se adresează poporului, vorbeşte despre sine la persoana a III-a singular. Ceea ce le spune el concetăţenilor săi nu uimeşte pe nimeni (în esenţă el ameninţă că va măcelări pe toţi cei care s-au revoltat), dar modul în care o face este un indicator uluitor al megalomaniei sale.
 

"Muammar Ghaddafi nu este preşedinte, el este liderul revoluţiei libiene", spunea dictatorul de la Tripoli, adică Muammar Ghaddafi, pe 22 februarie 2011.
 

Cînd un dictator vorbeşte despre sine la persoana a III-a singular suntem de fapt în faţa unei atitudini extrem de infantile, dar şi a unui spectacolul oferit de un individ care are despre sine însuşi o părere absolut extraordinară. El se consideră de fapt atît de genial, atît de nemaipomenit, atît de unic în genul său şi eventual pe planetă, atît de dotat cu toate calităţile încît, iată, nu îndrăzneşte să-şi spună sieşi "eu" şi se autotratează la persoana a III-a singular, deci cu "el".
 

În mintea sa se produce evident o dedublare. "Eu, Muammar Ghaddafi, sunt atît de sublim încît nu pot să vorbesc despre mine însumi decît făcînd un pas înafara propriei mele persoane şi privindu-mă pe mine însumi din exterior, cu admiraţia pe care o merit", iată ce îşi spune de fapt, instinctiv, personajul.


Şi unii copii însă, în perioada cînd încă nu li s-a structruat "eu"-l, utilizează această formă de exprimare. "Ce faci, Gigel?" întreabă de exemplu unchiul sau mătuşa. "Gigel se joacă" răspunde Gigel care are doar doi ani şi nu-i vine, nu poate încă să spună "eu mă joc".


Tentaţia de a se pune în valoarea prin utilizarea persoanei a III-a singular nu este însă una recentă, nu a apărut în orice caz odată cu intrarea totală în delir a colonelului Ghaddafi. Împăratul roman Cezar a "lansat" într-un fel acest "stil" de auto-punere în valoare vorbind despre sine la persoana a treia în monumentala sa lucrare Războaiele galice. Şi unii monarhi absolutişti, precum Ludovic al XIV-lea, numit şi Regele Soare, au mai utilizat acest tip de identificare cu geniul.
 

Uneori, însă, persoana a III-a singular apare şi în discursurile "solemne" ale unor preşedinţi sau prim miniştri din epoca modernă. "Astăzi, Preşedintele ţării vă asigură că au fost luate toate măsurile necesare pentru, etc. etc.". Acest tip de frază spusă chiar de "preşedintele" ţării are valoarea ei de amplificare a emoţiei, a importanţei mesajului.
 

Recent, în Franţa, actorul Alain Delon, pe care uneori presa îl critică pentru megalomania afişată, a dat cîteva interviuri în care a vorbit despre sine la persoana a III-a singular. Dovadă că această "boală" a admiraţiei excesive de sine poate lovi oriunde, în toate mediile socale şi în toate ţările şi culturile. Între naivitate şi ridicol, utilizarea persoanei a III-a singular (a pronumelui "el") de către cineva căruia nu-i mai este suficientă persoana întîia singular (deci pronumele "eu") devine un indicator evident de megalomanie şi paranoia.


Mai există însă o formulă folosită în special de regi şi destinată să le pună în valoare grandoarea, să le dea greutate. "Noi, Majestatea Noastră, am decis ca..." spuneau uneori (sau scriau în documente oficiale), diverşi monarhi europeni.
 

După cum vedem, "eu"-l nu este un concept existenţial suficient pentru unii, care îl evită chiar cu riscul de a sări de pe fix.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • poate nu e tot timpul narcisism
    Oana D, 29.03.2011, 04:14

    in japoneza, toti oamenii se refera la propria persoana la persoana a 3 a in anumite situatii. din cauza ca limba nu tine cont nici de persoana, nici de numar in constructiile gramaticale referirea la sine la persoana a 3a e o metoda de dezambiguizare pentru vorbitor.

Spacer Spacer